Spania: Avans al partidului de extremă dreaptă la alegerile regionale anticipate din Castilia şi Leon

Spania: Avans al partidului de extremă dreaptă la alegerile regionale anticipate din Castilia şi Leon

Partidul Popular (dreapta) s-a situat pe primul loc fără a obţine majoritatea absolută duminică în Castilia şi Leon, în centrul Spaniei, după alegerile regionale anticipate marcate de un puternic avans al partidului de extremă dreaptă Vox, notează AFP.

Potrivit rezultatelor aproape finale, Partidul Popular (PP) a câştigat 31,4% din voturi, înaintea Partidului Socialist (PSOE) al premierului Pedro Sanchez (30%). Vox s-a clasat pe locul al treilea, cu 17,6% din voturi.

PP dispune astfel de 31 de locuri din cele 81 din parlamentul regional, departe de majoritatea absolută care i-ar permite să guverneze singur. Partidul Socialist coboară la 28 de mandate, iar Vox ajunge la 13 locuri, în timp ce până în prezent avea doar unul.

Acest rezultat este "istoric", a salutat duminică seară liderul partidului de extremă dreaptă, Santiago Abascal. Acest lucru îi conferă lui Vox "dreptul şi datoria" de a participa "la formarea unui guvern", a insistat el, lăsând să se întrevadă o alianţă cu PP.

Actualul preşedinte al guvernului regional din Castilia şi Leon şi lider zonal al PP, Alfonso Fernandez Manueco, a spus, la rândul său, că doreşte "să dialogheze cu toată lumea".

Marginal în urmă cu abia patru ani, Vox a provocat un cutremur politic în Spania la sfârşitul lui 2018, intrând pentru prima dată într-un parlament regional, cel al Andaluziei (sud). Acest partid a devenit apoi în 2019 a treia forţă politică din parlamentul spaniol.

Vox sprijină deja PP la guvernare în Andaluzia şi în regiunea Madrid, dar fără a face parte din guvern. În Castilia şi Leon, partidul de extremă dreaptă a făcut cunoscut în ultimele săptămâni că nu se va mulţumi să susţină executivul din exterior.

Aceste alegeri anticipate au fost convocate în decembrie chiar de Alfonso Fernandez Manueco. El spera să-şi consolideze majoritatea în parlamentul regional, după ruperea de aliaţii săi din partidul de centru-dreapta Ciudadanos.

În pierdere de viteză după mai multe alegeri, Ciudadanos a obţinut duminică doar 4,5% din voturi şi păstrează un singur loc în parlament, faţă de 12 până în prezent.

În Spania, regiunile sunt dotate cu prerogative largi, iar alegerile regionale capătă o dimensiune naţională. Pedro Sanchez a mers de mai multe ori pentru a-l susţine pe candidatul partidului său, la fel ca şi liderii principalelor partide spaniole.

Cu o populaţie de aproape 2,4 milioane de locuitori, Castilia şi Leon, o regiune foarte rurală, este un bastion al PP de 35 de ani, reaminteşte AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!