Spania a înregistrat în primul trimestru cea mai mare creştere economică din ultimii şase ani

Spania a înregistrat în primul trimestru cea mai mare creştere economică din ultimii şase ani

Spania a înregistrat în primul trimestru o creştere economică de 0,4%, potrivit estimării băncii centrale, cea mai rapidă din ultimii şase ani şi dublă faţă de trimestrul anterior, dar şomajul extrem de ridicat umbreşte perspectivele de redresare.

Spania a înregistrat în primul trimestru cea mai mare creştere economică din ultimii şase ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Premierul Mariano Rajoy a anunţat joi îmbunătăţirea estimării de creştere economică pentru acest an la peste 1%, iar cea pentru 2015 la peste 1,5%, de la nivelul de 1%, respectiv 1,5%.

Banca Spaniei anticipează un avans al PIB de 1,2% în 2014, urmat de 1,7% în 2015.

Spania a beneficiat joi de o cerere mare din partea investitorilor la o emisiune de obligaţiuni la care a atras 5,6 miliarde de euro. O parte din obligaţiunile emise sunt pe termen de 10 ani, pentru care Spania a obţinut un randament de 3,01%, cel mai redus nivel atins vreodată la o astfel de licitaţie.

Obligaţiunile pe termen de 3 ani şi de cinci ani au înregistrat la rândul lor randamente minime record.

"În primul trimestru, economia spaniolă s-a înscris pe un trend de redresare treptată a activităţilor, în condiţiile normalizării situaţiei pe pieţele financiare şi a evoluţiei pieţei muncii", potrivit Băncii Spaniei.

Instituţia a remarcat totodată creşterea cererii interne, afectată de mult timp de şomajul ridicat, care în ultimul trimestru al anului trecut a ajuns la 25,7%.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...