„Şpaga în şcoli“ a consemnat elevii în clase, în timpul Săptămânii Altfel

„Şpaga în şcoli“ a consemnat elevii în clase, în timpul Săptămânii Altfel

Luni începe programul „Şcoala Altfel“ , o săptămână în care elevii, de la cei mai mici de grădiniţă până la cei de liceu, ar trebui să înlocuiască cursurile clasice cu activităţi extraşcolare educative.

Dacă până anul trecut această perioadă însemna pentru fiecare dintre copii să viziteze muzee, să plece în excursii sau pur şi simplu să vizioneze filme sau piese de teatru, anul acesta cei mai mulţi vor petrece săptămâna „altfel” la şcoală.

Asta în urma scandalului de la Şcoala 10 din Capitală , când o învăţătoare a ajuns pe mâna Poliţiei după ce ar fi obligat părinţii să dea bani pentru cadourile angajaţilor unităţii de învăţământ. „Dascălilor li s-a transmis să nu mai rişte să strângă bani de excursii sau alte activităţi”, au explicat profesorii.

Mai mult, noile reguli impuse de minister pentru tabere şi excursii îngreunează orice deplasare cu elevii.

Chiar şi mămica de la Şcoala 10, care a denunţat-o pe învăţătoarea Dana Blându, spune că dascălii se feresc să se mai atingă de bani pentru „Şcoala Altfel“.

„La noi, copiii vor merge să viziteze pompierii, unul dintre părinţi asigurând transportul, fiindcă bani oricum nu se mai strâng. Avem noroc că sunt părinţi actori sau doctori care vor ţine prezentări sau demonstraţii pentru elevi la clasă, fiindcă învăţătorii se feresc să se mai atingă de bani. Eu am copilul în clasa pregătitoare, dar pot să vă spun că o prietenă, care are un copil mai mare decât al meu, a plătit anul trecut 570 de lei pentru săptămâna asta, numai un curs de ceramică a costat 100 de lei, dar anul acesta nu a mai plătit nimic“, a povestit părintele.

Riscuri prea mari pentru salarii aşa mici

Marius Nistor, liderul sindical de la Federaţia „Spiru Haret“, spune că nu e vorba de o boicotare a „Şcolii Altfel“, ci mai degrabă dascălii se feresc de un risc pentru care nu sunt plătiţi să şi-l asume. „Nu vor să mai strângă bani pentru excursii, vizite, le este teamă. Dacă sunt activităţi care presupun colectă de fonduri, să strângă părinţii bani, ei nu vor să se mai implice“, a explicat Nistor punctul de vedere al celor din sindicatul său .

„Cel mai probabil, faţă de anul trecut, activităţile se vor desfăşura pe o arie limitată, vor fi întreceri sportive, acţiuni recreative precum teatru şi film”, spune şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu.

Într-adevăr, dacă ne uităm pe listele şcolilor, majoritatea activităţilor de anul acesta au loc în unităţile de învăţământ. Spre exemplu, la una dintre cele mai bune şcoli din Bucureşti, „Pia Brătianu“, din 93 de activităţi, 70 de desfăşoară în sălile de clasă şi sunt organizate doar patru excursii în afara Capitalei.

„Majoritatea activităţilor se fac fără bani, desigur sunt şi părinţi care s-au mobilizat pentru ca elevii să plece în tabere, dar genul acesta de activităţi sunt organizate de părinţi, nu de profesori. Oricum, totul se face cu acordul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti“, a explicat directoarea şcolii, Marilena Stoica.

Program naţional finanţat de părinţi

Problema a fost sesizată totuşi de oficialii Ministerului Educaţiei, susţine Lidia Antoniu, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, care a iniţiat o petiţie prin care a cerut dascălilor să nu se implice în organizarea evenimentelor din „Şcoala Altfel“.

„La noi regula e clară, vom avea activităţi fără să implice cheltuieli şi strângere de bani. Oricum, după petiţia noastră, cei din minister şi-au dat seama că acest program va trebui bugetat anul următor, pentru a nu mai pica pe umerii părinţilor“, a explicat Antoniu.

Excursiile, îngropate în hârtii de minister

Un ordin emis de Remus Pricopie (foto), ministrul Educaţiei, în februarie , va ţine majoritatea elevilor departe de excursiile şi de taberele şcolare.

Aceasta deoarece orice dascăl care vrea să iasă cu elevii săi pe poarta şcolii are de întocmit un dosar care va cuprinde zeci de pagini şi care trebuie avizat atât de conducerea şcolii, cât şi de Inspectoratul Şcolar.

Acordul scris al părinţilor, adeverinţă de la medicul de familie că elevul este apt să participe la acea excursie, întocmirea unui plan, a unui regulament care va fi semnat de fiecare elev în parte, alături de o declaraţie pe propria răspundere semnată de cadrul didactic însoţitor sunt doar câteva din actele obligatorii.

Dosarul de plecare în excursie trebuie să mai cuprindă copii ale documentelor legate de transport şi factura fiscală. În plus, trebuie să existe personal medical însoţitor pe tot parcursul excursiei şi un profesor la fiecare zece elevi.

„De ce să mă leg la cap?“

Şi o simplă ieşire de o oră la muzeu în aceeaşi localitate cu şcoala în „Săptămâna Altfel“ înseamnă multă birocraţie. Ca atare, mulţi diriginţi au ales să rămână cu elevii în şcoli.

„Nu avem voie să facem ore de curs, dar cine mă opreşte să fac jocuri, sau activităţi de abilităţi practice sau gastronomice? Cine se mai complică să plece cu copiii prin oraş? De ce să mă leg la cap?”, se întreabă o profesoară de 53 de ani de la o şcoală din judeţul Bacău.

Dincolo de aceste neajunsuri, mulţi spun că noul ordin este „aur“ pentru siguranţa lor. „Chiar dacă sunt mai multe de făcut, obţinerea acordului părinţilor şi instruirea elevilor îl scoate din culpă pe profesor. Au fost atâtea cazuri când elevul a fugit şi a păţit ceva şi singurul vinovat a fost dascălul“, susţine profesorul de fizică dr. Ovidiu Buhucianu, de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny“ din Bacău.

Şi profesorul Dumitru Ficuţă, fost inspector şcolar pe Activităţi Extracurriculare, spune că noul sistem este binevenit, pentru că „au fost prea multe cazuri de incidente nedorite, soldate deseori cu decesul elevilor“.

Urmează vacanţa de primăvară

Imediat după „Şcoala Altfel”, începând din 12 aprilie, elevii intră în vacanţa de primăvară. Cursurile se reiau pe 23 aprilie, iar anul şcolar se va încheia pe 21 iunie, când începe, de altfel, vacanţa de vară.

Tezele din semestrul al II-lea se susţin, de regulă, până la data de 23 mai 2014.

Cazul învăţătoarei şpăgare

Comisia de anchetă a Şcolii Gimnaziale Nr. 10 „Maria Rosetti” din Capitală a decis în unanimitate, pe 10 ianuarie, să o demită pe învăţătoarea Dana Blându, după ce a fost filmată de părinţi în timp ce le cerea bani pentru cadourile de Crăciun.

Blându a contestat în instanţă decizia de concediere şi ar putea scăpa şi de dosar penal, după ce poliţiştii Secţiei 6 din Capitală au propus neînceperea urmăririi penale.

Cazul Danei Blându a adus în atenţie problema fondului clasei, considerat ilegal atâta vreme cât este gestionat de profesori, lucru asupra căruia a atras atenţia şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care a subliniat că „banii pot fi strânşi prin asociaţiile de părinţi”.


Pe aceeaşi temă:

Elevii intră luni în săptămâna de „Şcoală altfel”. Urmează vacanţa de primăvară

Şcoala altfel la Biserica Neagră

Care sunt ofertele instituţiilor de cultură bârlădene pentru programul „Şcoala altfel”

Concerte la Ateneul Popular în săptămâna „Şcoala Altfel”

Trupa Mică de Actori de la Teatrul „Mr. Gh. Pastia" distrează elevii în săptămâna „Şcoala altfel!”

”Şcoala Altfel” la Alexandria : Concurs de înot, acţiuni edilitare şi întâlniri cu personalităţi marcante

Programul ”Şcoala altfel” blocat la Botoşani. Profesorii nu vor să mai organizeze nicio activitate

Petiţie prin care dascălii din Galaţi anunţă că nu mai vor să se implice în "Şcoala altfel!"

Proiectele ONG-urilor pentru programul „Şcoala altfel” din 2014, înscrise online

Mesajul liderilor sindicali pentru profesori: nu le mai cereţi bani părinţilor pentru programul „Şcoala altfel”!

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…