Şova: Nu ştiu dacă s-a stabilit exact în acest moment cât se rambursează transportatorilor. Nu avem decât mijloace politice pentru a ne asigura că din banii din acciză vor face drumuri

Şova: Nu ştiu dacă s-a stabilit exact în acest moment cât se rambursează transportatorilor. Nu avem decât mijloace politice pentru a ne asigura că din banii din acciză vor face drumuri

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat, luni, după întrevederea cu senatorii PSD, că nu ştie dacă s-a stabilit exact în acest moment cât se rambursează transportatorilor, el arătând că acest lucru va fi stabilit de către Ministerul de Finanţe, respectiv de către ministrul Ioana Petrescu.

Şova: Nu ştiu dacă s-a stabilit exact în acest moment cât se rambursează transportatorilor. Nu avem decât mijloace politice pentru a ne asigura că din banii din acciză vor face drumuri (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Nu există niciun criteriu. Nu ştiu dacă s-a stabilit exact în acest moment suma cât se rambursează, dar asta va stabili Ministerul de Finanţe, cu doamna ministru Petrescu", a spus Şova.

El a arătat că modelul este cel al rambursării de TVA redus la pâine.

"Deci cine se prezintă cu facturile, trimestrial, i se rambursează o parte din taxă", a spus Şova.

El a arătat că rambursarea se va aplica transportatorilor rutieri, inclusiv celor de călători.

"Din ce am înţeles, da (se va aplica şi transportatorilor de călători - n.r.), dar nu pot spune cu siguranţă, pentru că nu sunt implicat", a spus Şova.

Întrebat dacă Guvernul are în acest moment o estimare a banilor care se vor strânge din acciză, Şova a răspuns: "Nu ştiu să vă spun în acest moment. Miercuri o să avem în şedinţa de Guvern o estimară făcută de Ministerul de Finnaţe şi atunci o să ştim cu toţii cifra exactă".

Premierul Victor Ponta a precizat, în declaraţii repetate făcute jurnaliştilor, luni, că rambursarea acordată transportatorilor va fi de 4 cenţi.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen