Şova: Greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care le au comercianţii din staţiile de metrou

Şova: Greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care le au comercianţii din staţiile de metrou

Greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii, iar metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, a declarat miercuri seara ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

"Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, care, de mai bine de 20 de ani, conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia întotdeauna având în vedere şi propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex. Această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou", a subliniat Şova.

Potrivit acestuia, negocierile referitoare la încheierea Contractului Colectiv de Muncă au început cu câteva luni în urmă, au fost 8 runde de negocieri, iar principala şi singura revendicare nenegociabilă a fost creşterea salariilor cu 42%.

Ministrul de resort a menţionat, totodată, că angajaţii de la metrou au beneficiat de creşteri salariale în ultimii patru ani astfel: în 2015 - 9%, în 2016 - 12%, în 2017 - 21% şi în 2018 ar trebui negociată o creştere salarială de 42%.

Lucian Şova a arătat, totodată, că numărul de salariaţi de la Metrorex este de 4.528, iar salariu mediu brut lunar pe cele mai importante categorii de salariaţi este de 7.300 lei pentru personalul tehnic, 8.000 lei pentru mecanici şi mecanici ajutor şi 5.300 lei pentru cei care lucrează în regim de noapte în staţiile şi pe liniile de metrou. Ministrul a amintit că, pe lângă salarii, există o serie de beneficii precum tichete de masă de 12 lei/zi sau decontarea a 75% a biletelor de odihnă.

"Dacă noi vom accepta creşterea de 42% la salarii, aceasta nu va putea fi dusă decât în costurile biletului de călătorie. Suntem supuşi unei presiuni sindicale care trebuie, în viziunea celor care ameninţă cu greva, să conducă la creşterea preţului la biletul de metrou la 4 lei o călătorie, 8 lei două călătorii. Nu mi se pare că acest lucru poate fi acceptat. Suntem deschişi negocierii, dar nu şantajului. Administraţia Metrorex a propus succesiv diferite procente de creştere a salariului. Începând de la această oră, îi spun domnului Rădoi că fiecare oră care trece până la semnarea contractului colectiv de muncă înseamnă pierderea câte unui procent din cele negociate până astăzi cu administraţia Metrorex", a subliniat Lucian Şova.

Ministrul Transporturilor a declarat, în context, că nu există niciun risc de siguranţă în exploatarea metroului azi în România.

Trenurile de metrou nu vor circula joi dimineaţa, în intervalul orar 4:00 - 6:00, în urma declanşării unei greve de avertisment de către Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) . AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”