Şova, despre contractul cu Bechtel: Îl caută Parchetul de vreo şase luni

Şova, despre contractul cu Bechtel: Îl caută Parchetul de vreo şase luni

Şova, despre contractul cu Bechtel: Îl caută Parchetul de vreo şase luni

"E o întrebare la care am mai răspuns, mai răspund de câte ori este nevoie, îl caută Parchetul de vreo şase luni", a spus Şova, într-o conferinţă de presă.

Şova declara în noiembrie, în calitate de ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructură, că nu a căutat niciodată contractul cu Bechtel, ci l-a cerut Ministerului Transporturilor, şi că nu are informaţii dacă documentul a fost găsit, dar constructorul american a promis să trimită o copie legalizată.

"Eu nu l-am căutat niciodată, pentru că acest contract este la Ministerul Transporturilor. Eu am cerut să mi se dea contractul, şi Ministerul Transporturilor nu l-a găsit. Ca atare s-au declanşat procedurile, inclusiv de natură penală", a spus Şova la acea vreme, în cadrul emisiunii "După 20 de ani".

La începutul lunii decembrie, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul a sesizat deja DNA în legătură cu contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania pentru că "este bine" să se ştie "din cauza cui nu s-a făcut această autostradă".

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până în 2012.

Contractul a suferit în decursul timpului mai multe modificări, fiind reziliat în mai 2013, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!