Şova: BEI şi BERD vor asumarea mai multor riscuri din partea constructorului Comarnic-Braşov

Şova: BEI şi BERD vor asumarea mai multor riscuri din partea constructorului Comarnic-Braşov

CNADNR, consorţiul Vinci-Strabag-Aktor şi instituţiile financiare internaţionale discută o serie de modificări contractuale pentru proiectul autostrăzii Comarnic - Braşov, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Şova, precizând că BEI şi BERD vor asumarea mai multor riscuri de către constructor.

Şova: BEI şi BERD vor asumarea mai multor riscuri din partea constructorului Comarnic-Braşov (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

"Există o discuţie actualmente între Compania Naţională de Autostrăzi, instituţiile financiare internaţionale şi consorţiul câştigător Vinci - Strabag - Aktor cu privire la anumite modificări contractuale, în forma finală a contractului, pe care le cere Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru a se implica financiar în finanţarea acestui proiect. În mod evident, regimul propriu-zis al contractului Comarnic - Braşov se stabileşte de către Eurostat. Banca Naţională, împreună cu Institutul Naţional de Statistică, au trimis încă de acum o lună, aproape, o scrisoare către Eurostat pentru a solicita o opinie ex-ante în legătură cu regimul fiscal care se aplică contractului, cu eventualele observaţii, pentru a încerca să scoatem acest contract în afara deficitului bugetar", a declarat marţi Şova, într-o conferinţă de presă.

Întrebat ce modificări au solicitat finanţatorii, el a afirmat că acestea ţin de "repartizarea riscurilor".

"Instituţiile financiare internaţionale vor mai multe riscuri contractuale asumate de către concernul Vinci. Este o chestiune foarte tehnică. Nu are legătură cu preţul, cu cine construieşte sau cu traficul", a adăugat ministrul Transporturilor.

Contractul pentru construcţia autostrăzii va fi semnat în iunie, nu în aprilie, aşa cum s-a anunţat iniţial, iar amânarea termenului este un lucru "eminamente pozitiv" întrucât statul a reuşit să obţină angajamentul ferm din partea BEI, BERD şi BM pentru susţinerea proiectului, a declarat Şova săptămâna trecută.

Premierul Victor Ponta şi Şova s-au întâlnit la jumătatea lunii ianuarie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asocierii Vinci - Strabag - Aktor, care a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, prilej cu care cele două părţi au semnat un Memorandum de înţelegere.

Autostrada Comarnic-Braşov, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, iar taxa de utilizare avută în vedere va fi de 5,7 lei plus TVA, lucrările de construcţie urmând să înceapă la finalul lunii aprilie, a anunţat premierul la acel moment.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”