Şova: Autostrada Deva - Lugoj va fi deviată din cauza unui cimitir fără autorizaţie

Şova: Autostrada Deva - Lugoj va fi deviată din cauza unui cimitir fără autorizaţie

Lotul patru din tronsonul de autostradă Deva-Lugoj va fi deviat de pe aliniamentul iniţial după ce constructorul a descoperit un cimitir care funcţiona ilegal în zona expropriată, figurând drept păşune, a declarat, joi, la Simeria, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Şova: Autostrada Deva - Lugoj va fi deviată din cauza unui cimitir fără autorizaţie (Imagine: Mircea Rosca/ Mediafax Foto)

Prezent la recepţia lucrărilor la Ambulatoriului de Specialitate, de la Spitalul General CF Simeria, ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat că tronsonul de autostradă Deva-Lugoj va fi deviat de pe aliniamentul iniţial după ce constructorul a descoperit un cimitir care funcţiona ilegal în zona expropriată, figurând drept păşune.

"La tronsonul de autostradă Lugoj-Deva lotul 4 m-am bucurat că au început (lucrările - n.r.) spre deosebire de loturile 2 şi 3, de care nu s-au apucat practic, pentru că nu au intrat cu maşinile (...). Pe lotul 4 au intrat cu utilajele pe zece kilometri. Acolo au avut o problemă pe care noi am tot povestit-o anecdotic, pe lotul 4, unde pe raza comunei Brănişca, pe coridorul de expropriere, când a intrat constructorul UMB s-a constatat că exista un cimitir ilegal chiar pe aliniamentul autostrăzii. Noi am sesizat Parchetul General în legătură cu această problemă şi acum urmează să finalizăm o hotărâre de guvern să abatem traseul autostrăzii de acolo", a declarat ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Acesta a adăugat că speră ca pe acest tronson să nu existe probleme.

"În documente, aşa spunea domnul director Neaga (Narcis Neaga, directorul CNADNR - n.r.), acolo unde se află acest cimitir fără autorizaţie figura păşune când a fost expropriată. Noi am sesizat organele în drept. Mai departe ne facem treaba, abatem puţin autostrada şi o continuăm. Deci, lucrurile sunt bune. UMB lucrează bine, repede în general", a mai adăugat Dan Şova.

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu , au fost prezenţi, joi, în judeţul Hunedoara, la recepţia lucrărilor Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul General CF Simeria.

Cu această ocazie, Dan Şova a inspectat tronsoanele de autostradă Arad - Nădlac, Lugoj - Deva şi Orăştie - Sibiu.

Într-un document oficial datat în februarie, obţinut de MEDIAFAX, este prevăzut că anul trecut CNADNR a avut un buget de 3,76 miliarde lei pentru autostrăzi şi a inaugurat 116 kilometri, respectiv tronsonul Simeria - Orăştie (18 km), trei loturi pe Orăştie-Sibiu (60,5 km) şi primul tronson al Lugoj - Deva (27,4 de kilometri, plus un drum de legătură la regim de autostradă de 10,5 km).

Conform documentului, CNADNR intenţionează să inaugureze în acest an loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Nădlac - Arad (22,2 km, respectiv 16,6 km), lotul 2 Timişoara - Lugoj (25,6 km), lotul 3 Orăştie - Sibiu (22,1 km) şi o porţiune de 6,5 kilometri a autostrăzii Bucureşti - Ploieşti.

Anul viitor, CNADNR se aşteaptă să recepţioneze loturile 2,3 şi 4 de la Lugoj - Deva (28,6 km, 21,1 km şi 22,1 km), cele patru loturi de la Sebeş - Turda, cu o lungime de 70 km, şi loturile 1,2 şi 3 de la Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureş (53 km).

Proiectele care vor beneficia de cei mai mulţi bani în acest an sunt autostrăzile Nădlac - Arad (359,9 milioane lei), Timişoara - Lugoj (251,7 milioane lei), Lugoj - Deva (333,7 milioane lei), Orăştie - Sibiu (285,6 milioane lei), Sebeş - Turda (290,8 milioane lei), Braşov - Cluj - Borş (256,5 milioane lei) şi Bucureşti - Braşov (429 milioane lei).

În 2015, cele mai ridicate fonduri vor fi alocate pentru autostrăzile Nădlac - Arad (240,3 milioane lei), Timişoara - Lugoj (477,2 milioane lei), Lugoj - Deva (951 milioane lei), Orăştie - Sibiu (281,9 milioane lei), Sebeş - Turda (878,9 milioane lei), Braşov - Cluj - Borş (379,9 milioane lei) şi Bucureşti - Braşov (330,9 milioane lei).

Proiectele sunt finanţate atât cu bani de la buget, cât şi din fonduri externe.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…