Soția unui senator ALDE dublu condamnat a fost și ea condamnată la închisoare

Soția unui senator ALDE dublu condamnat a fost și ea condamnată la închisoare

Reli Ruse, soția parlamentarului Mihai Ruse, a fost condamnată definitiv în această lună de Judecătoria Bărila la un an și două luni de închisoare pentru înșelăciune și fals în înscrisuri, transmite portalul  DeBraila.ro . Soțul său, senator ALDE, este și el dublu condamnat penal pentru fals intelectual și pentru că a condus băut.

Soția parlamentarului a fost condamnată pentru că, în calitate de ofițer de credite la Banca Cooperatistă „Dunarea”, a contractat un credit în numele unei alte persoane, semnând atât în locul acesteia, cât și în cel al codebitorului și al giranților. Practic, ea s-a folosit de documentele mai multor clienti ai băncii pentru a obține creditul, scrie  DeBraila.ro . Pentru că nu a fost atacată cu apel, sentinta judecătoriei a ramas definitivă.

Mihai Ruse, senator ALDE de Brăila, a fost condamnat în decembrie 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare, după ce a fost prins băut la volan, însă a reuşit să fugă de poliţişti şi s-a ascuns în curtea casei sale, de unde nu a mai vrut să iasă. Instanţa supremă l-a condamnat pe senator la un an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Senatorul ALDE mai are o condamnare definitivă de 6 luni închisoare cu suspendare, primită în anul 2018 într-un alt dosar, în care a fost acuzat de conflict de interese şi fals intelectual. Cele două pedepse au fost contopite, el primind în final 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă.

Mihai Ruse e în continuare membru ALDE și senator.


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA