Sorina Matei, ÎNSĂRCINATĂ să SEMNEZE Oda ACOPERIŢILOR din PRESĂ către ŞEFUL DECĂZUT

Sorina Matei, ÎNSĂRCINATĂ să SEMNEZE Oda ACOPERIŢILOR din PRESĂ către ŞEFUL DECĂZUT

Niciun acoperit din presă nu ştie să scrie dacă nu primeşte textul servit. Aceste personaje jegoase, care au murdărit şi continuă să murdărească firma breslei, atât la nivel central cât şi la nivel local, merită acoperite de tone de scuipaţi. Laolaltă cu politicienii corupţi. Sorina Matei a fost însărcinată să SEMNEZE Oda acoperiţilor din presă către şeful plecat din funcţie. Pentru parcurgerea textului vă recomandăm un antivomitiv. 

Noi am scris despre acoperiţii din presă  AICI

,,George Maior. Un om pentru o țară.

A avut întotdeauna două credințe. Sfinte. Justiția și securitatea națională. Și-a închinat peste 8 ani din viață, zi de zi, neîncetat, acestui crez. Pentru George Maior, directoratul Serviciului Român de Informații a fost o veritabilă profesie de credință. Nu vezi asta la mulți oameni. Nu întâlnești atâta dedicație, echilibru, minte lucidă și atât de mult suflet pus în lucruri și în ființe. Dar George Maior a făcut-o. A vrut mereu și mereu să fie mai bine pentru țara lui. Și pentru asta a mers tot timpul înainte. N-a făcut niciodată niciun pas înapoi. N-a cedat. Și asta știu toți.

Să conduci reprezentativ și operativ cel mai important serviciu de informații al țării este un lucru al dracului de greu. Să ții de prea multe ori pe umerii tăi tot statul, toate suspendările, toate loviturile la temelia României, să ții o luptă anticorupție cu toate motoarele la maximum, să perfectezi trainice partneriate strategice și nord atlantice cu un război la graniță, să întărești instituții fundamentale, să te pui scut mereu în sprijinul unei Justiții puternice, să tai din rădăcini influențe politice, să profesionalizezi și să reformezi cea mai importantă structură de securitate și informații a țării, să suporți isterii politice, acuzații halucinante, controverse, provocări, minciuni ordinare și diversiuni de toate tipurile, din toate părțile, spuneți-mi cine a mai făcut asta în România.
A făcut-o George Maior, un om care i-a servit mereu pe români, pe cetățenii acestei țări, niciodată pe politicieni. A fost o garanție a statului de drept.

Și-a dat demisia de la șefia SRI pentru că s-a luptat pentru instituție. A cerut să nu mai fie desființate legi prin care sunt prinși cei corupți. Avea această responsabilitate ca gestionar al principalei structuri de securitate națională a României. S-a bătut până în ultima clipă pentru ca SRI să se poată adapta ultimelor provocări interne și internaționale. Se ajunsese prea departe. A făcut un lucru bun că s-a luptat.

Din păcate, nu așa s-a văzut în afară. Subteranele disputei pe cele trei legi ce privesc securitatea națională împinseseră situația dincolo de limita raționalului. George Maior a știut exact cu ce se confruntă și a spus lucrurile răspicat.
În mod surprinzător, președintele Iohannis a profitat de controversă, din diferite calcule. Președintele Klaus Iohannis a greșit că a acceptat demisia directorului SRI, într-un asemenea moment și într-un asemenea fel.

Nu decapitezi cel mai important serviciu de informații al României, oficial, pe o controversă ce, până la urmă, putea fi rezolvată în timp. Nu iei decizii strategice pentru o națiune, nu faci asemenea mișcări pe un boom emoțional. Nu iei prin surprindere într-o marți, pe la prânz, cei mai puternici parteneri internaționali ai unui stat pe care îl conduci. Nu accepți să se termine abrupt, cinic și dureros un mandat de succes al unui om care aproape un deceniu ți-a dus țara pe care și tu o servești înainte. Nu asta a meritat. Nu așa se face.
Un om de stat care a reformat din temelii România, care a fost curentul electric al luptei anticorupție în momente foarte grele, în momente în care nu mai era nimeni, în momente în care ai profitat și tu și care, în final, te-au adus la putere, un asemenea om care a întărit cât a putut el dreptatea în România și nu i-a fost deloc ușor, pe un asemenea om îl lași să iasă măcar din mandat. Demisia putea fi acceptată, elegant, după bilanț. Nu mai era mult.

Cine a câștigat din demisia lui George Maior din fruntea SRI? Cert, corupția și corupții. Cine a pierdut? România. Cine e vinovat? Moral, Daniel Morar și aliații săi. Ieri fostul procuror a pierdut mai mult decât a câștigat în toți acești ani. Pentru echitate, onestitate și adevăr, se impune și o demisie a lui Daniel Morar din Curtea Constituțională. Foarte probabil, fostul procuror nu și-o va da. Pentru că Daniel Morar nu mai e...acel Daniel Morar. Adevărata lui miză este DNA. Tot ce s-a întâmplat sper să nu fie doar o chestiune de parcurs, să nu fie doar o etapă. Să sperăm că și omul Daniel Morar se va opri la un moment dat.

În acest moment, tot ce se poate nădăjdui este că șeful statului și al CSAT, președintele Iohannis nu va accepta sub nicio formă să se oprească motoarele Justiției, nu va încuviința “să se termine totul”, așa cum se dorește. “Corupția este un cancer, este doar o altă formă de tiranie, este un pericol pentru securitatea națională, este o amenințare pentru economie. Corupția subminează suveranitatea statelor, capacitatea lor militară. Când politicienii pot fi cumpărați, când instanțele pot fi manipulate, când presa devine un instrument de propagandă”, atunci vom avea o Românie ușor de manipulat din afară, o României care-și pierde controlul asupra propriului destin.

N-am rostit eu aceste adevăruri. Le-am văzut cu ochii mei când le-a spus vicepreședintele SUA în București. În asta cred și pentru aceste adevăruri trebuie să se bată toată România. Așa cum a făcut-o George Maior. Un ardelean cumpătat, deschis, sincer, cinstit, corect pe care, credeți sau nu, nicio clipă nu l-a schimbat funcția.
Un om de calibru care, indiferent ce s-a întâmplat, a ținut statul pe șine. Un om pentru o țară. A făcut mai mult bine decât știți. Așa este el.'' Sursa  sorinamatei.blogspot.ro .


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”