Sorana, magnifică la Miami: Cîrstea a spulberat a 4-a jucătoare a lumii! Cec uriaș și salt mare în ierarhia WTA
Sorana Cîrstea chiar poate vorbi despre o „metamorfoză“ în ceea ce privește forma ei sportivă! Între 9 ianuarie și 21 februarie, ea era, pur și simplu, ciuca bătăilor: șase meciuri, o victorie, cinci înfrângeri! Pe fondul acestor rezultate, înainte de startul turneului de la Indian Wells, „Sori“ căzuse pe 97 WTA, în clasamentul live, actualizat în timp real! Iar ieșirea din Top 100, pentru prima dată după 2019 încoace, bătea la ușă.
Sorana Cîrstea are 10 victorii și 7 înfrângeri în 2023. FOTO: Arhiva Adevărul
De atunci însă, Cîrstea e altă jucătoare! Iar asta reflectă rezultatele ei: șapte meciuri, șase victorii, o înfrângere. Cu acest bilanț, românca a atins optimile de la Indian Wells, iar acum e în turul III, la Miami. În ambele întreceri, Sorana a făcut instrucție cu Caroline Garcia (Franța, 29 de ani, 4 WTA). Vorbim despre o adversară care a avut un 2022 excelent, cu patru trofee câștigate la Bad Homburg (iarbă), Varșovia (zgură), Cincinnati (hard) și Turneul Campioanelor (hard).
În ultimele două săptămâni însă, în SUA, Caroline Garcia a fost surclasată de Sorana Cîrstea! A fost 6-4, 4-6, 7-5 pentru „Sori“ în California și 6-2, 6-3, vineri seară, în turul II de la Miami. Aici, în primul set, românca, pur și simplu, a pulverizat-o pe Garcia: s-a dus la 5-0, după care a închis setul cu 6-2. Actul secund a fost echilibrat: 3-3, după care românca a pus piciorul pe accelerație și și-a adjudecat victoria, luând ultimele trei game-uri.
Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 55,770 de dolari pentru calificarea în turul III de la Miami. Iar în clasamentul live, actualizat în timp real , se află pe 62 WTA, în urcare cu 12 locuri! Cu încă un succes, în meciul următor, contra lui Muchova (Cehia, 26 de ani, 55 WTA), Sorana ar acumula 948 de puncte, total cu care ar ajunge pe 58 WTA, în spatele Anei Bogdan.
Sorana Cîrstea e ultima româncă rămasă pe tabloul de la Miami Open, după ce Ana Bogdan și Irina Begu au fost eliminate, pe rând, în primele două tururi.
Sursa: adevarul.ro