Sorana Cîrstea, victorie după 132 de zile: a câștigat meciul zilei la Abu Dhabi și va da de o vedetă a tenisului

Sorana Cîrstea, victorie după 132 de zile: a câștigat meciul zilei la Abu Dhabi și va da de o vedetă a tenisului

Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 922.573 de dolari, după ce a învins-o pe Caroline Garcia, cu 6-7 (4/7), 6-4, 6-4.

Sorana Cîrstea, prima victorie din 2024

Sorana Cîrstea, prima victorie din 2024

Cîrstea (33 ani, 26 WTA) a obţinut prima sa victorie din 2024, după două ore şi 41 de minute. Românca venea după şase înfrângeri consecutive, dintre care trei în acest an.

Românca a început foarte bine meciul cu franţuzoaica Garcia şi a condus cu 3-0 şi 4-1, dar a fost egalată, 4-4, a ratat două mingi de set la 6-5, iar apoi s-a înclinat în tiebreak (4-7). În actul secund, Cîrstea a făcut break la 4-4 s-a impus cu 6-4 după ce a salvat şase mingi de break în ghemul final. În decisiv, Sorana a început cu break şi şi-a păstrat avantajul până la final (6-4). Cîrstea a încheiat cu 4 aşi şi 2 duble greşeli, în timp ce Garcia (30 ani, 21 WTA) a avut 7 aşi şi o dublă greşeală.

Sorana Cîrstea are acum 3-2 în meciurile directe cu Garcia, în faţa căreia are trei victorii consecutive, după 6-4, 4-6, 7-5 anul trecut la Indian Wells în optimi şi 6-2, 6-3 tot în 2023 la Miami, în turul secund.

Românca şi-a asigurat un cec de 13.590 de dolari şi 60 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe a treia favorită, grecoaica Maria Sakkari.

Cîrstea are 2-1 în meciurile directe cu Sakkari (28 ani, 9 WTA), dar ultimul meci a fost câştigat de jucătoarea elenă, anul trecut, în turul secund la Cincinnati, cu 2-6, 6-3, 7-5.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”