Şora de două ori atacat. Papahagi: Nu-ţi lăsa soţia pe FB tău. Păun: Şora-alambicat

Totul a început cu postarea lui Mihai Şora pe Facebook după anunţul decesului lui Fidel Castro:

”Despre morţi – numai de bine !
(Cel puţin aşa spune vorba populară.)

Stau şi mă gândesc cam ce s-ar putea spune de bine despre Fidel Castro. Am găsit trei lucruri (poate că mai sunt şi altele, dar de acestea sunt sigur):
1. Avea un prenume frumos. „Fidel“ vine din latinescul „fides“ şi trimite la credinţă.
2. Deşi situaţia nu era tocmai simplă în familia Castro, iar băieţelul Fidel a fost, ani la rând, un băieţel ilegitim, părinţii lui au hotărât că el ar trebui, totuşi, botezat: şi l-au botezat la vârsta de nouă ani (ceea ce, până la urmă, nu a contat prea mult, iar micuţul Fidel nu a devenit neapărat creştinul, iubitorul de semeni, adultul responsabil Fidel).
3. În anii ’50, şi-a dat doctoratul în drept: un doctorat de-adevăratelea, cum se făcea pe vremuri (lucru pe care l-ar fi putut învăţa şi fostul nostru premier de la şeful cubanez).
Dragii mei,
la dispariţia tovarăşului Fidel Castro, mă grăbesc să-l reascult pe Domnul Compay Segundo.
Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.”

Adrian Papahagi atacă postarea: ”Îi poate spune cineva domnului Şora să n-o mai lase pe nevastă-sa să scrie pe pagina lui de Facebook?”. ”Eu îl ştiam anticomunist intransigent, nu elegiac şi emoţionat de doctoratul în drept al unui asasin sinistru”.

Soţia filosofului, Luiza Palanciuc-Şora punctează: ”Nu aş fi intervenit aici (pentru că nu mă interesează duhorile calomniatoare, nici emiţătorii lor), însă o fac pentru că am observat că vă aplaudă oameni despre care credeam că au mai multă minte (şi un oarecare respect pentru Mihai Şora). O lectură atentă a paginii lui Mihai Şora, de-a lungul anilor, v-ar fi ferit de această mârlănie. Aţi fi putut observa că, pe pagina lui Mihai Şora, se află chiar Mihai Şora: fie sub forma unor înregistrări video, fie în fotografii, fie în scris. Sunt filme şi fotografii în care apare chiar el, nu vreo sosie de-a lui, după cum tot ce este scris reprezintă riguroasa transcriere a însemnărilor pe care le face zilnic, legate sau nu de actualitate: riguroasa transcriere a unor manuscrise.”

Papahagi revine: ”Doamnă Palanciuc-Şora, nu ocupaţi nici dumneavoastră, nici ilustrul dumneavoastră soţ un piedestal care să vă ferească de critică, iar aceasta poate fi formulată şi altfel decât solemn. Când scrii prostii pe Facebook poţi primi chiar şi replici mai glumeţe. Am reacţionat la o postare pe care am găsit-o incompatibilă cu anticomunismul intransigent pe care i-l cunoşteam, şi pe care continuu să o găsesc nedemnă”.

Mihai Şora însuşi atacă pe Facebook: ”Analfabetul funcţional loveşte din nou! De data aceasta, are studii la Sorbona şi spume la gură (cele din urmă prevalând asupra celor dintâi). Dragii mei, nu sunt un admirator al lui Fidel Castro (Doamne fereşte!). Sper că au mai rămas şi oameni care pricep o snoavă şi n-au nevoie doar de propoziţii rudimentare sau de înjurătura groasă pentru a înţelege tâlcul unui mesaj. Există şi alte patiserii (decât spuma la gură) pentru a consemna dispariţia unui dictator”.

Adrian Papahagi nu se lasă: ”Observ doar că am atins un punct nevralgic, care a declanşat o imensă avalanşă de insulte («analfabet funcţional», «extremist», «pseudo-creştin»). Toate asezonate cu o lectură atent pusă în scenă din I Corinteni, cu icoana în spate şi tot dichisul. Haios, ce să zic”.

În mijlocul ostilităţii, apare şi o postare a lui Alex Păun, om de publicitate astăzi, dar din anturajul lui Alexandru Paleologu pe vremuri:

Tot Facebook: ”Două gogomănii pe care le-am citit, în ultima vreme, în revistele culturale:

(i) Alexandru Dragomir a fost „cel mai bun cap filozofic românesc de după război“

(ii) Mihai Şora e un „gânditor important“

Pentru oricine are lecturi în domeniu, asemenea evaluări sunt nişte năsărâmbe. Alexandru Dragomir a fost, într-adevăr, un om învăţat, a subzistat cu demnitate în cele cinci decenii de comunism, a avut prieteni notorii, a ţinut conferinţe private pe care ne-ar fi plăcut tuturor să le ascultăm. Dar de aici până la superlativul de mai sus e o distanţă enormă. A fost Dragomir un cap teoretic mai bun decât Constantin Noica, decât Mircea Eliade, decât Ioan Petru Culianu, decât Eugen Coşeriu, decât Aram Frenkian sau Athanase Joja, decât Anton Dumitriu sau Mircea Flonta, decât Ilie Pârvu, decât Valentin Mureşan, decât Andrei Cornea, Adrian Miroiu, Horia-Roman Patapievici? Greu de crezut. Totuşi, cel mai lung text scris vreodată de Dragomir are 15 paragrafe! Chiar nu contează că ceilalţi au lăsat în urmă opere de mii de pagini?

Cât despre Mihai Şora, ce să zic? Îmi amintesc că a venit vorba despre dânsul într-o discuţie avută cu Alexandru Paleologu. „Sincer să fiu — mi-a şoptit bătrânul eseist —, eu nu am înţeles niciodată ce vrea să spună“. Era un mod de a deplânge felul alambicat, contorsionat, incomprehensibil în care sunt redactate lucrările lui Şora (un fel pe care, în discuţiile private, toată lumea îl recunoaşte). Evident, ştim cu toţii, omul e perfect onorabil. A trăit în onestitate, a fost o prezenţă publică stenică, a ctitorit instituţii, a inspirat tineri. Dar de ce să exagerăm, împingându-l în analele filozofiei? Ce teorie îi poartă semnătura? Ce raţionament influent e legat de numele său? În ce disciplină (etică, epistemologie, filozofia minţii etc.) a avut un cuvânt de spus?

Mi-e tot mai limpede: nu ştim să admirăm decât extatic, compulsiv, în genunchi. Nu e suficient să spunem că Alexandru Dragomir e un gânditor interesant — trebuie să spunem că e cel mai mare cap filozofic din ultimii 70 de ani. Nu e suficient să spunem că Şora e un cărturar respectabil — trebuie să vedem în el un „gânditor“. Nu e suficient să spunem că Neagu Djuvara e un filozof al istoriei ingenios — trebuie să omagiem în el pe „ultimul boier“, pe „cel mai mare istoric în viaţă“, pe „senior“. Pe scurt, trebuie să exagerăm, să umblăm la ditirambi, să beatificăm. Cultura română nu e un spaţiu locuit de oameni vii, ci o aglomeraţie de statui, un popor de obeliscuri.”

Cine este Şora?

Adrian Papahagi

Alex Păun