Soprana spaniolă Montserrat Caballe, bănuită de fraudă fiscală

Soprana spaniolă Montserrat Caballe, bănuită de fraudă fiscală

Soprana spaniolă Montserrat Caballe a fost pusă sub acuzare, marţi, la Barcelona, pentru o presupusă fraudă fiscală aferentă sumei de o jumătate de milion de euro provenind din încasările sale din turnee, care ar fi fost deturnată prin intermediul unei firme din Andorra, au anunţat surse judiciare.

Montserrat Caballe (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Potrivit AFP, care citează o sursă de la Parchetul din Barcelona, celebra cântăreaţă de operă, în vârstă de 81 de ani, care are în spate o carieră de succes de peste 50 de ani pe marile scene din lumea întreagă, "a fost pusă sub acuzare şi va trebui să apară în faţa unui judecător pe 9 mai".

"Am depus o plângere săptămâna trecută, iar aceasta a fost acceptată azi", a precizat sursa.

O altă sursă de la Tribunalul Superior de Justiţie din Catalonia a confirmat faptul că "o plângere pentru infracţiune comisă asupra Trezoreriei publice" a fost depusă contra cântăreţei Montserrat Caballe, care "va trebui să apară în faţa unui judecător".

Potrivit Parchetului din Barcelona, Montserrat Caballe a cerut "în 2010 ca onorariile sale pentru mai multe concerte pe care le-a susţinut în străinătate să fie plătite unei companii cu sediul în Andorra, ca şi cum ea ar locui acolo, în condiţiile în care locuia de fapt la Barcelona".

"Estimăm că a deturnat astfel 500.000 de euro în acel an", a precizat sursa.

Principat situat în Munţii Pirinei, între Spania şi Franţa, Andorra a fost retrasă în 2010 de pe "lista gri" a paradisurilor fiscale de către Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Eonomică (OCDE), după ce a semnat acorduri de schimburi de informaţii fiscale cu 19 ţări.

Născută pe 12 aprilie 193, într-o familie săracă din Barcelona, Montserrat Caballe a devenit în anii 1970 o soprană de renume mondial.

În pofida vârstei înaintate, artista spaniolă nu a renunţat niciodată la scenă: în ianuarie 2012, ea a sărbătorit împlinirea a 50 de ani de activitate concertistică pe scena de la Liceu, Opera din Barcelona, unde a cântat pentru prima dată în 1962 în spectacolul "Arabella", de Richard Strauss.

Punerea sub acuzare a cântăreţei Montserrat Caballe a lungit şi mai mult lista vedetelor urmărite în justiţie în Spania.

Ana Torroja, fosta cântăreaţă a grupului Mecano, a fost condamnată pe 9 aprilie la plata sumei de 1,4 milioane de euro pentru deturnarea a 800.000 de euro între 2003 şi 2007.

Lionel Messi, vedeta argentiniană a echipei de fotbal FC Barcelona, a fost audiat în septembrie 2013, fiind bănuit de fraudă fiscală, de un judecător de la Tribunalul din Gava, care îl pusese sub acuzare, în iunie 2013, alături de tatăl său, pentru fraudă fiscală.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Hm! Pe asta o știați?

4 Voi ați citit ce scrie Rareș Bogdan despre „documentul” cu Simion?

5 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”