Sondaj World Vision România: 94% dintre profesori nu se simt confortabil să facă teste COVID-19 la clasă

Sondaj World Vision România: 94% dintre profesori nu se simt confortabil să facă teste COVID-19 la clasă

Un procent de 94% dintre profesori nu se simt confortabil să facă teste COVID-19 pe bază de salivă elevilor, la clasă, conform unui sondaj realizat de Fundaţia World Vision România.

Mai mult de 93% dintre profesori spun că nu au primit, până în prezent, niciun fel de instructaj legat de cum se folosesc testele COVID-19 pe bază de salivă. Trei din patru cadre didactice au afirmat că în şcoala unde lucrează nu există asistent medical şcolar sau medic.

Puţin peste jumătate dintre profesori spun că au suficient dezinfectant de mâini pentru a desfăşura corect procedura de testare. Astfel, peste 83% dintre cadrele didactice se tem că s-ar putea infecta cu COVID-19 dacă realizează testele. Respondenţii în cadrul sondajului realizat de World Vision România sunt în proporţie de 75% din mediul rural.

Legat de eficienţa pentru combaterea pandemiei a testării pe bază de salivă a elevilor, doar 28% dintre profesori consideră că aceasta este foarte eficientă, 44% sunt de părere că este oarecum eficientă şi 28% cred că nu ajută semnificativ.

În proporţie de 74%, profesorii consideră că ar fi mai bine ca părinţii să testeze acasă copiii, în loc să fie testaţi la şcoală. World Vision România atrage însă atenţia că în mediul rural, acolo unde activează majoritatea profesorilor respondenţi, părinţii trebuie instruiţi cu privire la folosirea testelor COVID-19, precum şi despre importanţa vaccinării şi a metodelor de prevenire a răspândirii virusului.

Rata de vaccinare în mediul rural este de doar 22%, conform datelor oficiale. În ceea ce priveşte intenţia de vaccinare, exprimată de părinţi în formularele distribuite în şcoli, 7,5% sunt de acord să se vaccineze, 15% sunt indecişi şi 77,5% nu sunt de acord.

World Vision România atrage atenţia că testarea COVID-19 pe bază de salivă în şcoli riscă să devină ineficientă, dacă nu va exista o metodologie clară de aplicare a acestor teste şi decizii coerente, transmise într-un limbaj clar profesorilor, părinţilor şi copiilor.

World Vision România solicită Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei organizarea de sesiuni de informare a profesorilor, părinţilor şi elevilor în toate şcolile din România, fie că sunt din mediul rural sau urban. (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…