Sondaj UE: Musulmanii au încredere în democrație, se simt în Europa ca acasă
Musulmanii din Europa au o încredere mai mare în instituțiile democratice decât se înregistrează în medie, iar 76 la sută dintre ei simt o legătură strânsă cu țara unde locuiesc, potrivit unui sondaj al Uniunii Europene (UE) publicat joi, informează dpa.
Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA) a efectuat sondajul în rândul a circa 10.500 de imigranți și reprezentanți ai generației a doua de imigranți din Turcia, Africa și Asia, în 15 țări ale UE.
Pe fondul dezbaterilor publice cu privire la rata de criminalitate înregistrată în rândul străinilor și atacurile motivate religios, autorii sondajului i-au întrebat pe musulmani dacă, în opinia lor, este bine să se folosească violența ca răspuns la insulte religioase sau rasiste.
Mai mult de 85 la sută au răspuns că violența nu este niciodată justificată în astfel de cazuri. Totuși, imigranții non-musulmani au afirmat o aversiune mai puternică față de violență.
"Rezultatele sondajului nostru infirmă afirmația conform căreia musulmanii nu sunt integrați în societățile noastre", a declarat directorul FRA, Michael O'Flaherty. Cu toate acestea, el a subliniat că musulmanii care au experimentat discriminare sau crime pe fond de ură se simt mai puțin atașați de societate, potrivit sondajului.
Rezultatele arată că discriminările pe criterii religioase sunt în creștere.
Aproape unul dintre cinci respondenți au declarat că au fost discriminați de proprietarii locuințelor, de angajatori sau de oficiali publici în ultimii cinci ani din cauza religiei lor. În 2008, doar unul din zece respondenți a raportat o astfel de experiență.
"Riscăm să-i înstrăinăm pe imigranți și comunitățile lor, cu niște consecințe potențial periculoase", a atenționat O'Flaherty.
AGERPRES