Sondaj: Mai mult de jumătate dintre moldoveni vor susține aderarea țării la UE în timpul referendumului

Sondaj: Mai mult de jumătate dintre moldoveni vor susține aderarea țării la UE în timpul referendumului

Mai mult de jumătate dintre moldoveni, adică 65.8 % vor susține modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la UE în timpul referedumului din toamna acestui an, conform unui sondaj realizat de CBS Research la comanda Comunității WatchDog.md.

Potrivit sondajul, aproape 66 la sută vor vota pentru modificarea Constituției. FOTO: Arhivă

Potrivit sondajul, aproape 66 la sută vor vota pentru modificarea Constituției. FOTO: Arhivă

Potrivit sondajului, circa 66 % dintre moldoveni vor participa în data de 20 octombrie atât la alegerile prezidențiale, cât și la referendumul constituțional. Iar 17,5 % susțin că-și vor da votul numai pentru scrutinul prezidențial, 2,3 % -doar pentru plebiscit, 9,7 % sunt indeciși în acest moment, iar 4,4 % nu se vor prezenta la urne.

Aceeași cercetare sociologică mai relevă că dintre persoanele care și-au declarat intenția de a participa la ambele scrutine, 65.8 % au răspuns afirmativ, fiind întrebați, dacă „Sustineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană”. 23.9 % au acordat un răspuns negativ, 0.7 % au afirmat că nu vor participa, iar 9.2 % susțin că încă nu au decis.

Amănunte despre sondaj

Sondajul, făcut pe un eșantion de 1011 de persoane cu vârstă de 18 ani şi mai mult, a fost realizat telefonic în perioada 20-23 august. Are o marjă de eroare de 2,6 %.

,,Atragem atenția că sondajul vizează numai populația stabilă din țară – raioanele aflate sub control constituțional. În pofida campaniei active pentru boicotarea referendumului, desfășurată de mai multe partide de opoziție, această opțiune deocamdată nu se bucură de un suport mare. Cu toate acestea, numărul nerealist de exagerat de alegători în listele electorale de bază (circa 2,7 mln), chiar și la o intenție anunțată de participare a 2/3 dintre alegătorii aflați în țară poate să ducă la un indicator de participare aparent jos. Numărul real de persoane cu drept de vot prezenți în țară (fără regiunea transnistreană, care nu fac parte din lista de bază) nu depășește probabil 1,5 mln”, a menționat Andrei Curăraru, reprezentant al comunității WatchDog.md.

Cercetarea sociologică, efectuată de CBS Research la comanda Comunității WatchDog.MD, a fost realizat în cadrul proiectului „Menținerea rezistenței instituțiilor democratice din Republica Moldova”, implementat de comunitatea WatchDog.md cu suportul Open Society Foundation.

Două exerciții electorale

Referendumul republican constituțional va avea loc în data de 20 octombrie, zi în care va fi desfășurat și scrutinul prezidențial, un proiect de hotărâre în acest sens fiind votat de Parlamentul de la Chișinău.

Anterior, magistrații Curții Constituționale (CC) au declarat inadmisibilă sesizarea socialiștilor și comuniștilor prin care s-a contestat legea care permite desfășurarea referendumului concomitent cu alegerile prezidențiale, notând că organizarea în același timp a mai multor scrutine reprezintă o practică uzuală în Uniunea Europeană.

În data de 24 decembrie a anului trecut, ziua în care a împlinit trei ani de când se afla la conducerea Republicii Moldova, Maia Sandu a cerut Parlamentului de la Chișinău să inițieze plebiscitul, afirmând că va continua să realizeze reformele necesare dacă cetățenii îi vor da votul pentru un al doilea mandat de președinte și anunțând pentru prima dată că va candida la alegerile prezidențiale din 2024.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri