Sondaj IMAS: PNL crește la 33%, PSD scade la 21,9%

Sondaj IMAS: PNL crește la 33%, PSD scade la 21,9%

PNL este partidul care conduce în ierarhia formațiunilor politice din România, fiind cotat cu 33% din intențiile de vot, în creștere ușoară față de luna trecută, când era creditat cu 32,6%, se arată în barometrul lunar realizat de IMAS la comanda  Europa FM .

Pe locul doi rămâne în continuare PSD, un partid care, deși se află în opoziție, reușește contraperfomanța de a scădea în preferințele electorale. Social-democrații ar fi votați de doar 21,9% dintre români, în condițiile în care luna trecută erau cotați la 23%. Este a treia lună consecutivă de scădere pentru PSD.

De asemenea, aliații tradiționali ai social-democraților – ALDE și UDMR – sunt și ei în scădere față de luna trecută. Astfel, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, este cotat cu 3,7% (luna trecută avea 4,2%), iar UDMR ar fi votat de doar 3,4% din electorat (avea 5,1% luna trecută). De remarcat că și aceste două formațiuni înregistrează scăderi puternice pentru a treia lună consecutiv.

Pro România, partidul condus de Victor Ponta, staționează la scorul de luna trecută, 11,2%.

Pe creștere sunt, în schimb, atât USR, cât și PLUS, partide care, deși au încheiat o alianță formală la Tribunal, sunt măsurate separat în sondajul IMAS.

Astfel, USR este cotat cu un scor de 12,3%, în creștere față de cele 11,6 procente cu care era creditat luna trecută.

La rândul său PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș, ar fi votat de 5,8% dintre români, în creștere cu 0,7% față de luna trecută.

Tot pe un trend ascendent se afă și PMP, formațiunea condusă de Eugen Tomac, care înregistrează un scor de 4,7%, cu un punct procentual mai mult decât luna trecută.

Clasamentul partidelor în luna iunie conform sondajului IMAS:

PNL – 33% (+0,4%)

PSD – 21,9% (-1,1%)

USR – 12,3% (+0,7%)

Pro România – 11,2% (staționează)

PLUS – 5,8% (+0,7%)

PMP – 4,7% (+1%)

ALDE – 3,7% (-0,5%)

UDMR – 3,4% (-1,7%)

Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM, în perioada 5 – 27 iunie, pe un eșantion de 1010 persoane. Marja de eroare este de 3,1 la sută.

Citește integral pe europafm.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…