Voyager 2, sonda agenţiei spaţiale americane NASA, a transmis primele date din spaţiul interstelar la un an după ce a devenit al doilea obiect produs pe Pământ care a părăsit Sistemul Solar, relatează luni Press Association.

Sonda a fost lansată de pe Terra în urmă cu 42 de ani - la 16 zile după sora sa geamănă Voyager 1 - şi a depăşit bula protectoare din jurul Soarelui, cunoscută sub numele de zonă de heliopauză, la 5 noiembrie 2018.

Voyager 2 a pătruns în mediul interstelar, regiunea din afara zonei de heliopauză compusă din gaz, praf şi raze cosmice, la şase ani după Voyager 1 deoarece are o traiectorie diferită.

În cadrul unei serii de lucrări publicate în jurnalul Nature Astronomy, oamenii de ştiinţă au confirmat călătoria sondei în ''spaţiul dintre stele'' notând că au constatat un ''salt definitiv'' în densitatea plasmei - compusă din particule încărcate şi gaz - din spaţiul interstelar.

Potrivit cercetătorilor, acest salt a fost detectat de unul dintre instrumentele de la bordul Voyager 2 şi dovedeşte că sonda trece ''de la plasma fierbinte cu densitate scăzută, caracteristică vântului solar, la plasma rece, cu densitate mai mare, a spaţiului interstelar''. Acesta este similar cu ''saltul'' în densitatea plasmei experimentat de Voyager 1 când a trecut în spaţiul interstelar, au precizat cercetătorii.

Printre altele, astronomii caută să înţeleagă mai bine modul în care vântul solar - fluxul de particule încărcate provenite de la Soare - interacţionează cu vântul interstelar - format din particule de la alte stele.

''Încercăm să înţelegem natura graniţei unde se ciocnesc aceste două tipuri de vânt'', a notat doctor Edward Stone, profesor de fizică la California Institute of Technology (Caltech), fost director al Laboratorului de Propulsie Jet (JPL) al NASA.

Astronomii estimează că aceste călătorii ale sondelor - cu obiective şi traiectorii diferite - oferă ''indicii valoroase'' cu privire la structura heliosferei - o bulă vastă ce cuprinde Soarele şi Sistemul Solar şi îl protejează de radiaţiile cosmice provenite din centrul galactic.

Bill Kurth, om de ştiinţă la Universitatea din Iowa, Statele Unite, unul dintre autorii studiilor, a declarat: ''Aceasta presupune că heliosfera este simetrică, cel puţin la cele două puncte traversate de Voyager''.

În una dintre lucrări, cercetătorii sugerează că mediul interstelar din apropierea zonei de heliopauză este mai fierbinte decât se estimase anterior, cu o temperatură de aproximativ 30.000 - 50.000 grade Kelvin (29.000 - 49.000 grade Celsius).

O echipă diferită de cercetători a raportat într-un alt studiu prezenţa straturilor ''pe ambele laturi ale heliopauzei'', notează Press Association. Oamenii de ştiinţă ştiau despre stratul interior, însă prezenţa stratului exterior a devenit evidentă doar după ce Voyager 2 a ajuns în spaţiul interstelar.

Cercetătorii au declarat că dovezile coroborate de la ambele sonde demonstrează că mediul interstelar, împreună cu zona de heliopauză şi câmpurile magnetice interstelare, ''formează un sistem dinamic interconectat şi complex''.

Misiunea iniţială a celor două sonde Voyager a fost aceea de a studia cele patru planete gazoase ale Sistemului Solar - Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun - însă ele au continuat să înainteze în spaţiu.

Chiar dacă sondele au trecut dincolo de bula din jurul Soarelui, astronomii susţin că cele două sonde se află încă în Sistemul Solar deoarece acesta se întinde către marginea exterioară a norului Oort - compus din apă îngheţată, amoniac şi metan - la limita Sistemului Solar.

Stone a precizat că într-un final Voyager 2 nu va mai dispune de suficient plutoniu pentru energie, moment în care instrumentele de la bord şi transmiţătoarele vor înceta să funcţioneze. ''În următorii aproximativ cinci ani s-ar putea să nu avem suficiente instrumente ştiinţifice pentru a o alimenta mai mult'', a adăugat cercetătorul.

Kurth consideră că ambele sonde Voyager ''vor dura mai mult decât Pământul'' adăugând că ''sunt pe propriile orbite în jurul galaxiei pentru cinci miliarde de ani sau mai mult. Iar probabilitatea ca ele să se ciocnească de ceva este aproape zero''.

Anul trecut, în luna decembrie, NASA a anunţat că sonda Voyager 2, la fel ca şi geamăna sa, Voyager 1, a părăsit Sistemul Solar pătrunzând în spaţiul interstelar.

Datele recepţionate de la sondă în timpul ieşirii din Sistemul Solar nu sunt identice cu cele primite de la predecesoarea sa. "Perioade foarte diferite, locuri foarte diferite, caracteristici similare", a comentat cu această ocazie Ed Stone, fizician la Caltech şi membru al echipei misiunii Voyager.

Lansată în 1977, Voyager 2 este singura sondă care a vizitat toate cele patru planete gazoase ale Sistemului Solar - Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun - şi a descoperit 16 Luni, dar şi fenomene unice şi spectaculoase precum Marea Pată Întunecată a lui Neptun, fisurile din calota de gheaţă care acoperă satelitul jovian Europa şi inelele lui Uranus şi Neptun.

Tranziţia de la particulele de energie mai scăzută, specifice Sistemului Solar la cele de energie ridicată le indică astrofizicienilor că sonda a pătruns în spaţiul interstelar.

Momentul exact al ieşirii din Sistemul Solar este greu de identificat pentru că Voyager 2 este doar a doua sondă care a trecut dincolo de acesta cu instrumentele de bord în stare de funcţionare şi transmiţând mesaje spre Pământ. Voyager 1 a reuşit acest lucru încă din 2012, însă zona de heliopauză nu este o sferă perfectă în jurul Sistemului Solar, extinzându-se şi micşorându-se în funcţie de activitatea solară şi de intensitatea fluxului de vânt solar. AGERPRES

Distribuie Distribuie Comentarii