Sonda spațială japoneză SLIM a aselenizat cu succes. Japonia devine a cincea țară care ajunge pe Lună

Sonda spațială japoneză SLIM a aselenizat cu succes. Japonia devine a cincea țară care ajunge pe Lună

Japonia a devenit a cincea țară care a aselenizat, după ce sonda sa spațială SLIM a atins suprafața Lunii. Agenţia spaţială niponă, JAXA, a anunţat că dispozitivul Smart Lander for Investigating Moon (SLIM) a aselenizat cu bine, transmite Reuters.

Sonda spațială japoneză SLIM

Sonda spațială japoneză SLIM FOTO Spacenews X

JAXA a încercat să plaseze modulul SLIM la cel mult 100 de metri de ţinta de aselenizare, dar va fi nevoie de până la 30 de zile pentru a verifica dacă acest obiectiv a fost atins.

Sonda este concepută să ia contact cu solul într-o zonă de 100 de metri față de ținta sa, mult mai precis decât zona convențională de câțiva kilometri pentru aparatele care ajung pe satelitul natural al Pământului.

Asolizarea la punct fix este mai dificilă pe Lună comparativ cu cea pe asteroizi - performanţă realizată deja, inclusiv de către JAXA - deoarece gravitaţia este mai puternică decât pe corpurile cereşti de dimensiuni mici şi, prin urmare, un astfel de vehicul spaţial are doar o singură şansă de a aseleniza cu succes, potrivit Agerpres.

Locul ales pentru aselenizarea lui SLIM este un mic crater, cu diametrul sub 300 de metri, numit "Shioli" ("semne de carte", în japoneză), unde modulul trebuie să efectueze analize ale rocilor despre care se presupune că provin din mantaua selenară, structura internă a satelitului natural al Pământului, încă foarte puţin înţeleasă.

SLIM - acronim pentru Smart Lander for Investigating Moon - utilizează tehnologia și experiența dobândită în urma misiunii Hayabusa2 a agenției spațiale japoneze, care a aterizat cu succes pe asteroidul Ryugu în 2018.

Modulul măsoară 2,4 metri lungime, 1,7 metri lăţime şi 2,7 metri înălţime. Capacitatea sa de a realiza o aselenizare de "precizie" i-a atras porecla "Moon Sniper".

Sonda spațială este încărcată cu imagini ale suprafeței lunii de la diverse nave spațiale orbitale lunare. Aceste imagini îi vor furniza date extrem de precise pentru a-și selecta locul de aterizare și navigația radar de precizie pentru a-l ajuta să îl găsească.

SLIM a costat aproximativ 18 miliarde de yeni (110 milioane de euro) pentru dezvoltare.

Sky News a arătat că procesoarele de calculator au fost construite să fie "foarte robuste" pentru a supraviețui călătoriei - dar acest lucru le face "destul de lente".

"Sunt mult mai lente decât iPhone-ul dvs., de exemplu", a spus un expert al televiziunii.

"Pentru a realiza acest gen de operațiuni, (japonezii) au trebuit să scrie noi software-uri și noi algoritmi care pot funcționa rapid pe procesoare de calculator destul de lente", potrivit acestuia

Japonia devine astfel a cincea țară care a ajuns pe Lună, după Statele Unite, Rusia, China și India.

Update Aselenizarea cu precizie este "o provocare uriaşă" pentru SLIM, a explicat pentru AFP Emily Brunsden, directorul Astrocampusului de la Universitatea din York.

Precizia lui "Moon Sniper" constituie "un progres tehnologic enorm care va permite proiectarea de misiuni menite să răspundă la întrebări de cercetare mult mai specifice", a adăugat ea, precizând şi că realizarea acestei performanţe este "excepţional de dificilă din punct de vedere tehnologic".

"De obicei, există o singură şansă, aşa că până şi cea mai mică greşeală poate duce la eşecul misiunii", a avertizat ea.În craterul Shioli, ales pentru aselenizare, se află roci "cruciale pentru cercetarea originii Lunii şi a Pământului", a declarat pentru AFP Tomokatsu Morota, lector la Universitatea din Tokyo, specializat în explorarea spaţiului.

SLIM este echipat cu o sondă sferică, puţin mai mare decât o minge de tenis, capabilă să îşi modifice forma pentru a se deplasa pe suprafaţa Lunii. A fost dezvoltată de JAXA, în parteneriat cu Takara Tomy, un producător japonez de... jucării.

Totodată, JAXA a realizat un joc video online pentru a explica mai bine provocările SLIM.

Această misiune japoneză urmăreşte, de asemenea, să contribuie la avansarea cercetărilor privind resursele de apă de pe Lună, o problemă esenţială în contextul în care Statele Unite şi China intenţionează în cele din urmă să instaleze baze locuite acolo.

Prezenţa apei îngheţate a fost demonstrată pe solul din craterele din regiunile polare ale Lunii care se bucură prin urmare de multă atenţie.

O nouă cursă pentru aselenizare

La mai bine de 50 de ani de la primii paşi ai omului pe Lună, o performanţă realizată de americani în 1969, satelitul natural al Pământului a devenit din nou subiectul unei curse globale, în care rivalitatea dintre Statele Unite şi China ocupă un rol central.

Însă, multe alte ţări şi companii private îşi manifestă, de asemenea, interesul faţă de Lună, inclusiv Rusia, care visează să reînvie gloria spaţială a URSS, în special în parteneriat cu China sau cu India, aceasta din urmă reuşind vara trecută prima sa aselenizare.

Primele două tentative de aselenizare ale Japoniei s-au sfârşit cu eşecuri. În 2022, o mini-sondă a JAXA, Omotenashi ("ospitalitate", în japoneză), aflată la bordul misiunii americane Artemis 1, a suferit o defecţiune fatală a bateriei la scurt timp după eliberarea ei în spaţiu. În aprilie 2023, un modul de aselenizare al tinerei companii private japoneze ispace s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii.

Aselenizarea controlată rămâne o provocare tehnologică uriaşă, chiar şi pentru marile puteri spaţiale. La începutul lunii ianuarie, compania privată americană Astrobotic, aflată sub contract cu agenţia spaţială americană NASA, a fost nevoită să renunţe la misiunea de alunizare din cauza unei scurgeri de combustibil şi urmează să ardă la reintrarea în atmosfera terestră.

Totodată, NASA a amânat cu aproape un an următoarele două misiuni ale măreţului său program Artemis de revenire pe Lună, până în septembrie 2025, respectiv septembrie 2026.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…