Şomaj tehnic la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti de la 1 iulie; 800 de angajaţi vor sta pe rând acasă

Şomaj tehnic la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti de la 1 iulie; 800 de angajaţi vor sta pe rând acasă

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a aprobat, în şedinţa de marţi, implementarea măsurii şomajului tehnic începând cu data de 1 iulie 2021, pentru o perioadă de două luni.

Potrivit unui comunicat al CNAB, remis miercuri AGERPRES, decizia a fost luată având în vedere situaţia financiară a companiei şi rezultatele pe primele 5 luni ale anului 2021.

Astfel, 800 de angajaţi, din totalul de 1.370 activi, vor intra pe rând în şomaj tehnic, cei mai mulţi dintre ei pentru o perioadă de patru săptămâni, iar o parte timp de două săptămâni.

"Măsura şomajului tehnic va fi implementată astfel încât impactul asupra pasagerilor să fie nesemnificativ", dau asigurări reprezentanţii CNAB.

În prezent, traficul aerian de pasageri, deşi în creştere, se situează la 40% faţă de nivelul din 2019. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 O imagine cât o mie de cuvinte...

2 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă