Soluţionarea disputelor comerciale trebuie să fie o prioritate a UE în relaţiile cu noua administraţie americană, consideră Comisia Europeană

Soluţionarea disputelor comerciale trebuie să fie o prioritate a UE în relaţiile cu noua administraţie americană, consideră Comisia Europeană

Uniunea Europeană şi SUA trebuie să-şi rezolve disputele comerciale, după ce preşedintele ales Joe Biden îşi va prelua funcţia, în cadrul unei ''noi agende transatlantice'', a consemnat Comisia Europeană într-un document ce schiţează viziunea sa asupra relaţiilor cu SUA, relatează miercuri Reuters.

După patru ani de administraţie a preşedintelui Donald Trump care, prin agenda sa de ''America First'' (America Întâi), a impus taxe vamale Uniunii Europene, blocul comunitar va urmări de acum înainte o colaborare strânsă cu administraţia Biden în aproape toate chestiunile.

SUA şi UE ''trebuie să coopereze îndeaproape în vederea soluţionării disputelor comerciale bilaterale'', notează Comisia Europeană în documentul trimis ca propunere guvernelor statelor UE .

Totuşi, documentul de 12 pagini prezentat de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell nu menţionează cum s-ar putea proceda concret în acest sens, altfel decât făcând apel la ''valorile comune ale demnităţii umane, drepturilor individuale şi principiilor democratice''.

''Preferăm un acord amical între noi şi să nu fie nevoie să ne adresăm Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), cum se procedează în caz de dezacord'', a spus Borrell la o conferinţă de presă. El a amintit astfel de disputa privind taxele vamale impuse de SUA pe oţelul şi aluminiul importate din UE, asupra căreia se aşteaptă o decizie a OMC, şeful diplomaţiei europene menţionând că UE ar prefera să ajungă la o înţelegere cu Washingtonul înainte să vină această decizie.

La fel ca în cazul NATO, UE speră să poată organiza un summit împreună cu Biden anul viitor. Liderii europeni vor discuta pe 10 decembrie despre abordarea relaţiilor cu SUA.

Atât SUA cât şi UE şi-au impus reciproc taxe vamale în urma unei dispute privind subvenţiile pe fiecare le-au acordat sectorului aeronautic propriu, respectiv subvenţiile pentru Boeing şi Airbus. Mai mult, Washingtonul a ameninţat cu noi taxe vamale dacă UE îşi va pune în practică intenţiile de a impozita giganţii internetului.

Cele două părţi au de asemenea viziuni diferite asupra rolului OMC şi mecanismului acestei organizaţii pentru soluţionarea disputelor, pe care Washingtonul l-a paralizat prin blocarea numirii judecătorilor.

În propunerile din documentul menţionat, Comisia Europeană consideră că un prim pas în relaţiile cu noua administraţie americană ar fi ca UE şi SUA să finalizeze numirea unui nou director general al OMC şi să restabilească funcţia mecanismului de soluţionare a diferendelor prin reformarea organismului de apel.

Pe de altă parte, în opinia executivului comunitar UE şi SUA trebuie să iniţieze un ''dialog transatlantic'' despre influenţa marilor companii din sectorul tehnologiilor pentru a stabili modalităţi de taxare a acestora şi a soluţiona ''distorsionările pieţei''.

Printre alte teme de discuţie cu SUA mai sunt menţionate în documentul prezentat reţelele mobile de a cincea generaţie, inteligenţa artificială, fluxurile de date sau cooperarea privind standardele şi reglementarea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”