Cunoscutul economist Cornel Ban consideră că a venit momentul ca politicile de mediu și tranziția spre energia verde din UE să nu mai fie suportate din buzunarul oamenilor, ci în favoarea lor. Pentru asta, spune el, Bruxelles-ul și marile capitale europene ar putea lua modelele din SUA și Danemarca, unde statul vine cu investiții publice verzi în loc să sufoce populația cu taxe.

Profesor și cercetător la Copenhagen Business School, în Danemarca, Cornel Ban explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, de ce Grean Deal-ul european a intrat într-un nou impas, iar elitele de la Bruxelles s-au văzut nevoite să înfrunte mânia oamenilor sărăciți de taxele puse pe carbon.

De la „Vestele galbene” din Franța, care au devastat Parisul și marile orașe din Hexagon, și până la fermierii olandezi, care au adus la putere extrema dreapta, nemulțumiți de lipsa de empatie și de exagerările fostului premier Mark Rutte, care i-a împins spre faliment în numele tranziției verzi, milioane de oameni au sancționat erorile unor politici de mediu greșite.

În opinia lui Cornel Ban, soluția e simplă și la îndemâna Bruxelles-ului. El consideră că politicile de mediu trebuie să continue, obligatoriu, însă costurile nu pot fi lăsate exclusiv pe seama populației, cum s-a întâmplat până acum, ci trebuie să se treacă la programe de investiții publice în care statul să asigure finanțarea.

Fără „biruri” care îi sărăcesc pe oameni

Cunoscutul eonomist arată că „birurile” constând în multitudinea de taxe introduse în numele tranziției verzi, pornind taxa pe carbon și continuând cu altele, au sărăcit populația din statele Uniunii Europene și au adus-o la limita suportabilității.

„Ideea că putem face tranziția verde ca o impozitare regresivă este un mare autogol și se va termina prost. Nu putem decarboniza lumea, o sarcina urgentă dacă ne pasă cât de cât de omenirea de azi și mai ales de cea de mâine, într-o tiranie punând povara pe «amărășteni», scumpind în mod real cheltuielile de întreținere și transport sau înlocuind slujbe bine plătite în sectoarele cu emisii mari cu slujbe prost plătite în sectoarele cu emisii. Ori fix asta fac susținătorii neoliberalismului verde, care cred că doar punând prețuri fixe și mari pe carbon rezolvă problema”, explică economistul.

De altfel, prăpastia dintre birocrații de la Bruxelles, care impun taxe din pix și oamenii deja afectați de criza Covid, de inflație și de alte probleme economice generate în multe cazuri chiar de politicile greșite impuse de sus, a dus la apariția unor seisme în stradă.

Austeritatea verde scoate oamenii sărăciți în stradă

Mișcările izbucnite astfel din cauza sărăcirii populației și a scăderii abrupte a nivelului de trai au fost repede exploatate de partidele populiste și eurosceptice, care au scos în evidență erorile Comisiei Europene și a guvernelor naționale și au sedus populația sărăcită cu promisiuni.

„Am văzut explozia Vestelor galbene din Franța, adică oamenii cu venituri sub media franceză, cărora taxa pe carbon le-a scumpit până și naveta pe mașinile diesel în zone unde transportul public era fie inexistent, fie «praf». Ori soluțiile individuale la problema emisiilor de genul obligativității înlocuirii centralelor pe gaz cu pompele de căldură care au un preț încă imens, cum s-a încercat în Germania, au dat greș. Nu poți face și nu trebuie să faci austeritate verde pentru marea masă”, mai arată economistul.

Americanii și danezii au găsit soluția

În locul acestei politici care a pus greul pe umerii oamenilor, autoritățile ar trebui să gândească politici coerente de investiții publice, consideră Cornel Ban.

„În loc de asta, soluțiile post-neoliberale, ca să zic așa, ar trebui să se bazeze pe mari investiții publice verzi și «pus biciul» pe investițiile noi în industrii poluante care vor mai polua decenii la rând până când își scot banii. Tranziția verde va fi democratică și acceptată dacă omul obișnuit să nu are nimic de pierdut în ce privește calitatea vieții. Și prin calitatea vieții nu ma refer la consumul debordant, care nu este un drept, și care în țările cu venit mare duce la marea de gunoaie și emisiile știute, ci la cheltuielile de întreținere, transport, locuințe, alimentație sănătoasă, muncă decentă. Adică esența. Dacă te legi de lucrurile astea, mai bine te pregătești să scrii cronicile apocalipsei climatice pentru că în afară unui cerc mic de activiști ecologiști, lumea, în medie, nu va face sacrificii pe termen scurt pentru obiective colective pe termen lung”, mai spune el.

Cornel Ban are și câteva exemple pozitive din care s-ar putea inspita și alții. „Uitați niște exemple: în Copenhaga danezii susțin masiv politicile verzi pentru că întreținerea pe termoficare cu biomasă și eolian e mai ieftină cu mult ca cea pe bazate pe combustibilii fosili. Slujbele din sectorul verde (eoliene, pompe de căldură) plătesc peste salariul mediu. Descurajarea navetei cu mașina proprie a venit la pachet cu metroul din 2 în 2 minute și cu piste de bicicletă de 2 metri lățime peste tot etc”, arată Ban.

De asemenea, modelul american ar putea să inspire Bruxelles-ul și guvernele țărilor membre UE.

„Sau să luăm SUA, modelul favorit al neoliberalilor: acolo are loc o reindustrializare cu tehnologii verzi care țintește comunitățile afectate cel mai rău de industrializare, se încurajează sindicalizarea și, deci, salariile decente în noile fabrici de turbine eoliene, baterii auto, mașini electrice, infrastructuri energetice verzi. În zilele bune, Texas, dat la noi ca model de americanism libertarian, are un mix energetic dominat de solar și eolian. Pot continua cu exemple pe câteva pagini, dar ideea e că austeritatea verde nu e sustenabilă politic, așa că e clar că oamenii vor vota în final cu politicienii care se mobilizează împotriva ei”, este avertismentul cunoscutului economist.

Concluzia sa este că Uniunea Europeană poate și trebuie să continue politicile verzi, însă acestea ar trebui regândite. Astfel, populația trebuie cointeresată și nu pedepsită cu fel de fel de taxe care în final nu numai că nu își ating ținta, dar provoacă adevărate revolte populare. Aici intervine capacitatea economiștilor europeni de a gândi politici sustenabile, de a concepe decarbonizarea în alți termeni și de a identifica resursele pentru investiții publice în aceasta.

„Alternativa reală e decarbonizarea prin mari investiții publice, politici monetare și fiscale care să faciliteze asta, eventual cu taxe de emisii aplicate progresiv, în funcție de emisii, de la un prag în sus, nu doar miliardarilor iubitori de avioane private și iahturi, deși nu ar strica să începem cu ei, că au de unde și măcar principiul liberal «poluatorul plătește» să se aplice. Pentru asta e însă nevoie să abandonezi mitologia pieței care rezolva totul și a statului care, cică, e prin definiție inept. Să renunți, adică la ideologie (sau la interesul individual, ca să nu zic de renta primită de la sectoarele energiei fosile pe care o încasează unii propăvăduitori ai negaționismului climatic). Pe scurt, să fii pragmatic”, încheie Cornel Ban.