''Solidaritatea Sanitară'' solicită regândirea criteriilor de acordare a stimulentului pentru risc la personalul medical

''Solidaritatea Sanitară'' solicită regândirea criteriilor de acordare a stimulentului pentru risc la personalul medical

Federaţia ''Solidaritatea Sanitară'' solicită tuturor instituţiilor responsabile regândirea criteriilor de acordare a stimulentului pentru risc, pe motiv că procedurile prezentate până în acest moment de autorităţi încalcă principii etice elementare, iar modalitatea în care a fost gândită transpunerea prevederilor OUG 43/2020 determină acordarea stimulentului la mai puţin de jumătate din numărul de salariaţi anunţat în mod oficial (75.000).

Potrivit unui comunicat al FSS, organizaţia sindicală a solicitat deja instituţiilor statului să adopte procedurile de transpunere a prevederilor OUG nr. 43/2020 în practică, astfel încât de acordarea stimulentului de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru perioada stării de urgenţă, prevăzut de art. 8 alin. 1 al acestui act normativ, să beneficieze toţi salariaţii din spitalele care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a, toţi salariaţii din spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, toţi salariaţii implicaţi direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 sau descoperiţi ulterior ca fiind infectaţi SARS-CoV-2, din alte spitale decât cele menţionate mai sus, tot personalul implicat în triajul pacienţilor şi acordarea îngrijirilor de urgenţă în această perioadă, toţi salariaţii care au fost carantinaţi instituţionalizat în mod forţat, fără a face parte din categoriile obligate legale să respecte această măsură, ori au fost obligaţi la izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate, precum şi salariaţii din asistenţă socială care şi-au desfăşurat activitatea în unităţi în care au fost depistate cazuri pozitive SARS-CoV-2 în rândul beneficiarilor de servicii sociale.

În opinia FSS, solicitările "respectă principiile etice, fiind totodată bazate pe rezultatele cercetărilor desfăşurate", utilizând baza de date a Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Socială "Solidaritatea". Analiza riscului de infectare în funcţie de distribuţia numărului de salariaţi infectaţi conţine un număr de 373 de unităţi sanitare publice din toate categoriile, totalizând 193.447 salariaţi, această bază de date având caracterul de eşantion de analiză, iar organizarea spitalelor pe cele 4 categorii a fost efectuată ţinând cont de prevederile OMS nr. 555/2020, fiind identificate următoarele categorii de spitale: spitale care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I (Spitale faza I-a); spitale care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza a II-a (Spitale faza II-a); spitale de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2 (Spitale suport COVID 19) şi spitale care nu au fost indicate oficial ca fiind implicate în lupta împotriva pandemiei COVID-19 (Alte categorii de spitale). AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”