În oraşul pustiit, unde orice activităţi ce nu ţin de război au încetat, soldaţii ucrainenii epuizaţi descriu o zbatere continuă de a continua să reziste pe frontul din est. Trupele ruseşti procedează mereu la fel: bombardamente neobosite cu arme grele urmate rapid de tancuri şi infanterie, ai cărei soldaţi au sarcina să „cureţe” trupele ucrainene rămase să apere localitatea.

După ce ruşii au capturat Popasna, la 30 km est de Bahmut, şi marea parte a Severodoneţk, la peste 50 km nord-vest, următoarea ţintă este Bahmut, care le stă în cale.

Inamicul este copleşitor numeric – dar soldaţii ucrainenii nu şi-au pierdut încrederea că determinarea lor îi va ajuta să-l depăşească. Totuşi, volumul de tehnică militară angajat de Rusia în actualul război este incomparabil mai mare decât anterior în conflictul prin împuterniciţi dus de opt ani de Moscova.

În ciuda motivaţiei puternice a luptătorilor ucraineni, ei suferă din cauza inferiorităţii numerice şi lipsei de echipamente în ploaia de bombardamente şi rachete.

Reporterii The Guardian au primit acces pentru a sta de vorbă cu aceşti soldaţi cu condiţia să nu le dezvăluie numele şi să nu le dea de gol poziţiile defensive. Pe drumul spre Bahmut sunt vizibile în afara camioanelor militare un obuzier 2S7 în timp ce dâre negre de fum de la lansatoare de rachete Smerch pătează cerul.

„Când vezi prima oară un tanc, te sperii”, spune Sasha, un medic tânăr, adăugând: „după o vreme nu te mai gândeşti la el. Ca şi cum ai intra în transă. Obiectivul tău e să ucizi inamicul. Nu poţi face asta dacă mintea ta funcţionează normal. Trebuie să fii altcineva. Părinţii îmi spun că am pierdut conexiunea cu realitatea”.

Sasha şi-a părăsit oraşul de baştină Doneţk în 2014, când forţele separatiste sprijinite de ruşi au preluat controlul în oraş.

El descrie cum se poartă acum luptele: „Când lupţi într-un oraş, poziţiile sunt apărate din clădiri. Trag asupra ta cu artilerie- Grad, rachete, mortiere- iar, atunci, dacă nu ai cu ce să ripostezi, te retragi în altă clădire, iar ei avansează”.

„Vehiculul în care ne aflam s-a răsturnat. Aproape toţi am fost răniţi, inclusiv eu”, a povestit medicul.

Ziua următoare, pe 11 mai, Rubijine a căzut în mâinile ruşilor.

„Sunt o mulţime de momente critice despre care nu se vorbeşte. Însă sunt gata să lupt până la capăt deoarece nu vreau ca şi alţii să-şi piardă căminul ca familia mea în Doneţk”, a mărturisit Sasha.

Doar o mână de civili au mai rămas în oraş. Lena şi Oleg au rămas pentru a avea grijă de un părinte în vârstă, pe care nu l-au putut lăsa în urmă.

„Bahmut era un oraş grozav. Aveam 15 fabrici. Bahmut înflorea”, spune Lena.

Luptele continuă la periferia oraşului.

Pe 31 mai, Ivan, în vârstă de 24 de ani, un mecanic auto din vestul Ucrainei, a fost rănit în timp ce lupta într-un sat abandonat de la periferia oraşului Rubijne. El şi unitatea sa au săpat poziţii de şanţuri lângă o pădure. Trei dintre prietenii săi au fost ucişi de atacatorii ruşi.

„Am ieşit să fumez o ţigară. Deodată s-a dezlănţuit iadul. Ruşii erau ascunşi în copaci. A urmat un baraj de artilerie. Apoi au venit gloanţele. Un lunetist trăgea în noi”, a spus Ivan.

Ivan şi un alt soldat, Vitia, s-au repezit dintr-o colibă de vară din apropiere într-o parte a şanţului. „Andruşka a încercat să ajungă la noi, dar a fost împuşcat în cap şi a murit. Atunci sergentul nostru, Oleh, a rupt acoperirea şi a alergat spre poziţia mea, dar un glonţ i-a pulverizat jumătate din cap şi aproape că s-a prăbuşit peste mine”, a povestit Ivan.

O clipă mai târziu, lunetistul l-a nimerit şi pe Vitia, aflat lângă Ivan, şi l-a ucis şi pe el. Ivan nu mai avea cartuşe, aşa că a întins mâna spre puşcă, moment în care a fost şi el lovit.

„Un fragment de glonţ mi-a intrat în ochiul drept şi sângele a început să curgă”, a spus Ivan, care a suferit o comoţie cerebrală. „Mi-am venit în simţiri, iar apoi am încercat să trag trupul lui Oleg până la cea mai apropiată casă a satului. Nu mai vedeam bine.”

Ivan a aruncat una dintre cele două grenade pe care le avea ca o manevră de distragere a atenţiei, a spus el. „Am scos acul din celălalt. M-am gândit: „Dacă vin spre mine, aş putea să mă arunc în aer şi să moară şi doi sau trei dintre ei”.

„Bătălia a durat între 15 şi 20 de minute. Au sosit întăriri, mi-au luat grenada din mână şi m-au scos de acolo.”

Încă vizibil zdruncinat, Ivan se recuperează la spital din cauza rănii sale la ochi. Medicii spun că vederea îi va reveni.