Soldații ruși își jefuiesc propriii cetățeni în loc să-i apere VIDEO
Locuitorii din Novaia Tavoljanka s-au plâns guvernatorului regiunii Belgorod de comportamentul armatei ruse: „Toate lucrurile sunt răsturnate, unele dintre ele sunt furate”.
Militarii ruși, care au fost trimiși să apere satul Novaia Tavoljhanka din regiunea Belgorod, jefuiesc casele rușilor care au părăsit satul, scrie publicația rusă Meduza, citând localnici.
Pe 15 iunie, un locuitor al satului evacuat Novaia Tavoljhanka din regiunea Belgorod a scris pe rețelele de socializare guvernatorului Viaceslav Gladkov că armata rusă, care a fost trimisă pentru a proteja regiunea, a pătruns în casele locuitorilor plecați și le fură bunurile.
„Ei trăiesc în casele noastre, duc un stil de viață de porc, consumă alcoolul și gunoiul rămâne în urma lor, toaletele și casele sunt murdărite, bunurile personale sunt furate. Din garajul nostru a fost furat un ATV, care acum este adesea văzut în cartierele Novaia Tavoljanka ”, spune o localnică.
De asemenea, într-o altă postare se spune că soldații ruși pătrund în case în căutare de lucruri prețioase și, de asemenea, se dau la acte de vandalism în satul rusesc.
„Locuim în satul Novaia Tavoljanka. Astăzi, 14 iunie, am fost pentru prima dată să vedem ce se întâmplă cu casele. Au fost sparte două case, o ușă spartă cu o rangă, ferestre sparte... Toate lucrurile au fost întoarse cu susul în jos, au căutat lucruri mici prețioase, unele dintre ele au fost furate, au fost acte de vandalism într-una din case, televizoarele s-au spart, mobilierul a fost rupt. Soldații locuiesc evident în casă, în curte au fost găsite două biciclete furate anterior de la alți vecini”, se plâng rușii.
Militarii ruși pătrund în multe case (deși nu a fost introdusă starea de urgență și nu au dreptul să intre în gospodăriile private).
"Din garajul nostru a fost furat un ATV și a fost văzut în altă parte. În plus, oamenii s-au plâns de o remorcă furată. Nu vrem ca gospodăriile noastre să fie un refugiu pentru desfrâul apărătorilor noștri", a spus unul dintre localnici.
„Mulți oameni nu își părăsesc casele, doar pentru că există astfel de creaturi care fură totul, chiar și un fier de călcat”, a spus alt localnic.
Șeful administrației districtului orașului Șebekinski, Vladimir Jdanov, a răspuns că „plângerea a fost înaintată consiliului de securitate” (o structură din cadrul administrației orașului ), precizează Meduza.
Alți utilizatori ai rețelei VK le-au reproșat celor care s-au plâns că au arătat în postare locul unde se aflau militarii ruși și acum ar putea fi atacați. „Sunați administrația, sunt mereu în contact cu oamenii, rezolvă problema direct, nu scrie astfel de lucruri pe rețelele de socializare”, a scris unul dintre participanții la discuție.
Novaia Tavoljanka este situat în districtul Șebekinski, aflat în apropierea graniței cu Ucraina și este supus bombardamentelor. Autoritățile din regiunea Belgorod au anunțat că evacuează temporar rezidenții în locuri mai sigure.
Pe 4 iunie, Corpul Voluntarilor Ruși și legiunea Libertatea Rusiei, care luptă de partea Ucrainei, au făcut un raid în regiunea Belgorod, în timpul căruia Novaia Tavoljanka a fost luată sub control. Pe 6 iunie, guvernatorul Viaceslav Gladkov a declarat că „nu există inamic în regiune”, fără a intra în detalii, scrie Meduza.
Sursa: adevarul.ro