Soldaţii preşedintelui rus Vladimir Putin nu au ştiut că invadează Ucraina până când armata ucraineană nu i-a atacat, a scris fostul paraşutist rus în cartea sa.
Filatiev a afirmat că unitatea sa a fost mutată la graniţa cu Ucraina, după ce a văzut că se vorbea despre o invazie planificată în mass-media. Mai mult decât atât, ei ar fi fost trimişi fără niciun avertisment că se vor confrunta cu forţele inamice.
În cartea sa, acesta a mai scris şi despre cum i s-a oferit o mitralieră ruginită şi o uniformă care nu i se potrivea, conform Daily Mail .
El a declarat că s-a trezit la zgomotul unor focuri de armă din spatele unui camion al armatei care trecea graniţa la ora 2 dimineaţa pe 24 februarie, ziua în care a început invazia.
Filatiev (foto dreapta) a întrebat: „Tragem în ucrainenii care avansează?”.
„Nu ştiam unde mergeam şi de ce. Era clar că începuse un adevărat război. Am aflat că trebuie să mergem la Herson”.
Abia când atacurile au început şi militarii ucraineni au deschis focul asupra vehiculelor ruseşti, Filatiev şi-a dat seama că a invadat ţara vecină: „A devenit clar că am atacat Ucraina".
În cartea sa, Filatiev a oferit detalii cu privire la situaţiile cu care s-a confruntat în cele două luni pe frontul din Ucraina: de la uniforme nepotrivite, la medici militari fără seringi sau analgezice.
Comandanţii ruşi utilizează „tactica bunicilor noştri”, a afirmat el.
Site-urile independente de jurnalism Meduza şi iStories au publicat o serie de mărturisiri ale fostului paraşutist din cartea sa: „Nu aveam niciun drept moral să atacăm o altă ţară, mai ales pe cei mai apropiaţi de noi. Când a început totul, am cunoscut puţini oameni care credeau în nazişti şi, în plus, voiau să lupte cu Ucraina. Nu am avut ură şi nu i-am considerat pe ucraineni drept duşmani. Cei mai mulţi din armată sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă acolo. Sunt nemulţumiţi de guvern şi de comandamentul lor, de Putin şi de politicile sale şi de ministrul Apărării care nu a servit în armată. Toţi am devenit ostatici ai multor factori şi cred că am jucat prea mult. Am început un război teribil. Un război în care oraşele sunt distruse şi care duce la moartea copiilor, femeilor şi bătrânilor”.
Filatiev a descris, totodată, starea armatei ruse înainte de război şi ce s-a întâmplat în primele zile ale invaziei:
„Am refuzat să accept o uniformă folosită care nu mi se potrivea, motiv pentru care relaţia mea cu comandamentul a început să se deterioreze. După ce m-am certat cu comandantul companiei mele, m-am dus şi mi-am cumpărat o haină”.
„Ne-am dus în locul în care trebuia să ne antrenăm pentru săriturile cu paraşuta. Noaptea erau temperaturi cu minus şi mergeam cu camioane KamAZ deschise. Mulţi militari erau fără haine călduroase: unii nu primiseră, alţii nu le acceptau. În decurs de o săptămână, circa treizeci de militari din unitatea mea au fost internaţi la departamentul de boli infecţioase. Toţi au fost prezenţi la antrenament”, a mai scris fostul paraşutist în cartea sa.
„Mitraliera mea avea cureaua ruptă şi era ruginită”
Acesta a vorbit şi despre pregătirea de dinainte de război.
„La mijlocul lunii februarie, compania mea a fost la un teren de antrenament în Staryi Krym. Mi-am dat seama că ceva se pregătea cu siguranţă – toţi cei care fuseseră evacuaţi sau bolnavi erau adunaţi şi trimişi la terenul de antrenament. În următoarele câteva zile ne-am dus la poligonul de tragere, unde în cele din urmă mi-am luat mitraliera. S-a dovedit că mitraliera mea avea cureaua ruptă şi era ruginită. În prima noapte de tras cu arma, cartuşul s-a blocat”.
În ciuda faptului că regimul liderului de la Kremlin a negat că va declanşa un război, „undeva pe 20 februarie, a venit un ordin ca toată lumea să se adune urgent. Urma un marş forţat într-o direcţie necunoscută. Deja la acel moment, toată lumea era murdară şi epuizată. Unii locuiseră aproape o lună la poligon, nervii tuturor erau întinşi, atmosfera devenea din ce în ce mai serioasă şi de neînţeles”.
„Pe 23 februarie a venit comandantul diviziei şi, felicitându-ne, ne-a anunţat că de a doua zi salariul va fi de 69 de dolari pe zi. Era un semn clar că era pe cale să se întâmple ceva serios. Pe 24 februarie, m-am trezit pe la 2.00 dimineaţa în spatele unui KamAZ, coloana s-a aliniat undeva în pustietate, toată lumea a oprit motoarele şi a stins farurile. Artileria cu rachete opera la dreapta şi la stânga coloanei noastre. Nu puteam înţelege: tragem în ucrainenii care avansează? Poate în NATO? Sau atacăm? Pentru cine este acest bombardament infernal?
Coloana a început să se mişte încet. Am auzit focuri de armă şi explozii în direcţia în care mergeam. Aveam deja militari care fuseseră răniţi, iar alţii au murit. La comandament nu erau comunicaţii. Comandantul nu înţelegea ce se întâmplă”.
Filatiev a povestit cum forţele sale au ucis civili.
„Am aflat că cineva a tras asupra unui vehicul civil cu un tun de BMD. În maşină se aflau o mamă şi câţiva copii. Un singur copil a supravieţuit”, spune acesta.
Conform declaraţiilor sale, „toată pregătirea noastră a fost doar pe hârtie, tehnica noastră era depăşită. Tactica noastră este în continuare aceeaşi de pe vremea bunicilor noştri! Cei care intraseră înainte sunt deja distruşi. Băieţii mi-au spus că în brigada lor au mai rămas 50 de oameni.
Când a început să se întunece, întreaga echipă era ghemuită. Era foarte frig. Nimeni nu avea saci de dormit, gerul îţi pătrundea în oase. Nici măcar nu avem nevoie de inamic, comandamentul ne adusese în asemenea condiţii încât cei fără adăpost trăiau mai bine”.
„A doua zi am ajuns la portul Herson. Toată lumea a început să caute prin clădiri hrană, apă, duşuri şi un loc unde să doarmă. Unii au început să fure computere şi tot ce au putut găsi de valoare. Nu am făcut excepţie: am găsit o pălărie într-un camion stricat şi am luat-o”.
El a povestit că „birourile aveau o cantină. Noi, ca sălbaticii, am mâncat tot ce era acolo. În timpul nopţii, am dat totul peste cap”.
Bărbatul a spus că „până la jumătatea lunii aprilie, aveam mizerie în ochi din cauza focului de artilerie şi s-a instalat cheratita. După cinci zile de suferinţă, moment în care un ochi se închisese deja, am fost putut să plec acasă. Paramedicul care m-a evacuat mi-a cerut să comunic detaşamentului medical că nu are seringi sau calmante”.
Paraşutistul a afirmat că „a trebuit să iau tratament şi să cumpăr medicamente din banii mei. Timp de două luni am încercat să primesc tratament din partea armatei: m-am dus la procuratură, am mers la comandă, la şeful spitalului şi i-am scris preşedintelui. Am decis să trec prin consiliul militar-medical şi să părăsesc armata din motive de sănătate. Comandamentul a trimis documentele la biroul procurorului pentru a iniţia un caz penal. Ei recurg la asta pentru a trimite o mulţime de oameni înapoi”.
El a afirmat că în timpul luptei s-a simţit „folosit”.
