Grâul roșu a fost o plantă minune în agricultura româneacă fiind căutată în Europa de marii patiseri ai secolului al XIX-lea și început de secol XX. Era cultivat cu precădere în județul Botoșani și a dispărut în anii comunismului. Aceast tip de grâu a conferit un renume aparte României.

Grâul a fost o bogăție a României FOTO Adevărul

România s-a putut mândri, mai ales la începutul secolului XX, cu o cereală de lux, căutată de cele mai puternice state europene. Este vorba despre grâul roșu de Botoșani, o plantă cu adevărat specială, utilizată mai ales în domeniul patiseriei. Aceast grâu roșu de Botoșani, cultivat pe suprafețe mari de puternicii moșieri armeni din nordul României, a construit faima României de „grânar al Europei”, prin exporturi masive în Germania și Anglia. Acest soi de grâu a dispărut însă în anii comunismului, fiind considerat ”grâu boieresc", incompatibil cu visele de producții record ale tovarășilor din „Epoca de Aur". O parte a specialiștilor de astăzi se gândesc, însă, se reintroducă această specie de grâu și să fie cultivat, din nou, după un secol, pe câmpurile Botoșaniului.

Moșiile Goilavilor de Botoșani și naștere unui brand agricol care a fermecat Europa

Povestea grâului roșu se pierde în negura vremurilor. Nu se știe cu exactitate cum a luat naștere și din ce încrucișări a rezultat. Cert este că lanuri de grâu roșu se întindeau pe câmpiile de sud-est ale județului Botoșani, de astăzi, încă din secolul al XIX-lea. Cei care l-au făcut renumit la nivel internațional au fost Goilavii, o puternică familie de moșieri armeni din târgul Botoșanilor. Armenii au fost, de altfel, motorul economic al acestui bogat târg medieval care în secolul al XIX-lea devenise un oraș cosmopolit, un hub comercial deosebit de important pe drumul ce lega Marea Neagră de Baltica. Conform statisticilor vremii, Botoșaniul era, în secolul al XIX-lea, al patrulea oraș din Vechiul Regat ca populație și putere economică. În acest târg, Goilavii, o puternică familie armenească, s-au apucat de arendășie.

Au avut moșii importante mai ales în zona Rânghileștiului, comuna Santa Mare, de astăzi, la limita cu județul Iași. La începutul secolului XX, George Goilav a transformat moșiile de la Rânghilești în ceva unicat la nivel național, ferme și plantații de nivel occidental, cu utilaje ultra-moderne la aceea vreme. ”Cel care a făcut din această moşie un loc de referinţă pentru Moldova a fost George, care poate fi considerat întemeietorul, creatorul gospodăriei moderne, de tip occidental de la Rânghileşti, unic în această parte a ţării.. După moartea lui George, fraţii săi Jean şi Bogdan se vor ocupa de moşie, primul fiind preocupat îndeosebi de cultura grâului, iar cel de al doilea de creşterea vitelor”, precizează istoricul Gheorghe Median în ”Armenii Botoșanilor, Goilavii și Rânghileștii” din revista ”Luceafărul”.

Jean Goilav va pune accent pe aceste culturi de grâu roșu. Marele moșier îi acorda o atenție deosebită. ” În mod firesc, suprafaţa cea mai mare a moşiei era destinată cultivării cerealelor – cu deosebire grâului – cultura acestuia fiind pasiunea lui Jean, care, pentru a obţine producţii cât mai mari, supraveghea personal, toate lucrările agricole, de la semănat până la strânsul recoltei”, adăuga Gheorghe Median. Grâul roșu avea niște proprietăți aparte și devenise o adevărată cereală de lux, exportată pe sume impresionante în țările dezvoltatea din Europa Occidentală. Goilavii cultivau această plantă pe o suprafață de aproape 1000 de hectare, în zona Rânghileștiului.

Peste 167 de vagoane cu grâu roșu și profituri de peste 80.000 de lei aur

Grija și investițiile făcute în moșia de la Rânghilești dar mai ales în culturile de grâu roșu i-au îmbogățit pe Goilavi. Întreaga producție era efectiv exportată. Inițial în Germania și, mai apoi, în timpul Primului Război Mondial, când românii intraseră în conflict de partea Antantei, grâul lua drumul Angliei. Datele din aceea perioadă arată la ce nivel se făcea export cu grâu roșu de la Botoșani și care era de fapt cererea. Peste 167 de vagoane de grâu roșu plecau în anul 1914 din gara Botoșani cu destinația Germania. La acestea se adăugau și 57 de vagoane cu orzoaică, 19 cu ovăz și 62 de vagoane cu porumb. Profitul a fost pe măsură, adică peste 80.000 de lei aur. În 1915, cantitățile de grâu livrate au crescut iar profitul a ajuns la 114.000 de lei aur. În anul 1916, întreaga cantitate de grâu este cumpărată de Guvernul britanic, atât datorită calității aparte a grâului, dar și pentru ca acesta să nu mai ajungă la nemți. Profitul Goilavilor a fost de peste 280.000 de lei aur. Grâul roșu adusese o faimă aparte României, mai ales prin calitatea sa deosebită.

Gustul unic al preparatelor din făină de grâu roșu și patiseria de lux

Grâul roșu, un soi autohton, se remarca printr-o pieliță roșietică a bobului, dar și o culoare aparte a spicului. Avea un gust ușor amărui, dar bobul era foarte bogat în gluten. Interesant este faptul că făina rezultată din acest grâu roșu avea o dulceață aparte. Era făina ideală pentru patiserie. Era foarte căutat în Franța, Anglia și Germania mai ales la patiseriile de lux. Grâul roșu devenise o adevărată vedetă a acelor vremuri, la nivel internațional. ”Era un grâu domnesc. Se ducea numai la export. Știu de la părinții mei care încă mai văzuseră grâul roșu. Îl duceau în Occident și acolo făceau tot felul din buntătăți din el. Era foarte căutat", spune un sătean din Rânghilești.

Perla grâului românesc dispărută în anii comunismului

În schimb, grâul roșu era pretențios. Pe cât de valoros și elitist era ca gust și utilizare în patiserie, pe atât era de pretențios. Mai precis, nu asigura producții foarte mari, adică nu depășea 1500 de kilograme la hectar. În plus, îngrășămintele chimice distrugeau planta. Se putea folosi doar gunoi de grajd. În anii comunismului, grâul roșu a dispărut. Reprezentanții Partidului Comunist nu erau mulțumiți de productivitatea sa. În plus, era considerat ”grâu boieresc", inutil pentru lumea socialistă, în care nu existau patiserii de lux sau brutării cu tot felul de delicatese.

Comuniștii aveau nevoie de un grâu comun care să se adapteze bine și să dea producții record. În anii '60, când au fost aplicate îngrășăminte chimice și pesticide la grâul roșu, producția a fost distrusă în totalitate. În acel moment s-a renunțat definitiv la cultivarea sa. Din fericire, genele de grâu roșu se mai află în băncile de gene din Occident. Au fost indentificate, de exemplu, în băncile de gene din Elveția. Autoritățile agricole din Botoșani spun că s-ar putea încerca reintroducerea grâului roșu în județul Botoșani și reîntoarcea legendei pe câmpurile agricole. ” S-a încetat cultivarea lui acum câteva decenii. Dar din fericire grâul roşu de Botoşani se mai află în băncile de gene la nivel mondial“, arată Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Agricole din Botoşani.