Șoferul lui Crețu și soacra lui Bușoi
Șoferul Corinei Crețu de la Comisia Europeană, oficialul român cu cea mai mare funcție din lume la această oră, și deci, prin manierele ei, o reprezentantă a României oficiale cum nu sunt Simona Halep sau regizorii noștri de film multipremiați, a cerut transferul. Motivul a fost acela că doamna comisar, care se ocupă cu toate fondurile de coeziune din Europa, adică acei bani meniți să realizeze prinderea din urmă a Vestului dezvoltat de către Europa Mediteraneană și de Est, îl lăsa să aștepte cu orele în mașină și nu exista niciodată vreo certitudine când o să apară. Nici un șofer român, fără a fi plătit la fel de bine ca un șofer al Comisiei Europene, nu ar considera asta o mare ofensă. Pentru că acest comportament e destul de răspândit la omul politic român. De altfel, conform Politico.eu, o publicație din Bruxelles de prestigiu, asta a fost și scuza Corinei Crețu când i s-au imputat de către presă mulții colaboratori care ar fi plecat invocând toți încălcări repetate ale separației public-priva sau, mai rău, sfidări ale regulilor de drept. De exemplu, acuzată că ar fuma în birou, deși nu e voie să fumezi la Comisia Europeană nicăieri (vezi funcționarii cum ies, zgribuliți, pe trotuar sau în curți), Corina ar fi răspuns că în România un ministru face orice. Șoferul, șeful de cabinet, adjunctul lui plus nu știu câți alți colaboratori ai Corinei par însă să fi avut alte păreri și alte alternative (deși unii erau români), pentru că au refuzat să se mai împace cu un orar descris de ei ca mai degrabă gol, în care se lucrează de marți până joi în cel mai bun caz și întâlnirile sunt rare, pentru că dna comisar are nevoie să le pregătească ore îndelungate.
Fapt este că nu am mai văzut așa ceva în presa bruxelleză de la demisia forțată a comisarului maltez John Dalli și că publicitatea făcută nouă de asemenea scuze, cum că la noi asemenea comportamente sunt curente, e devastatoare. La începutul lui 2015, am fost de altfel testată de mai mulți oficiali europeni, nivelul cel mai înalt, dacă nu putem s-o înrolăm pe Corina Crețu la cauza noastră de bună guvernare. Mi s-a explicat (aș vrea să spun clar și răspicat că eu sunt expert, și unul academic, nu mă ocup special de România și nu torn România la Comisie, dar fiind adesea acolo așa s-a întîmplat) că așteptările Comisiei de la comisari este ca ei să promoveze, cât de puțin, cauza și principiile europene la ei în țară.
M-am ferit să o vorbesc de rău atunci pe Corina Crețu, pe care o cunosc din 1990, când scria la Azi, împreună cu Octavian Știreanu și Dan Mihalache, cel care se simte așa de în privat, chiar și în public, că se culcă la orizontală în prezența altor diplomați. A evoluat mult Corina, de când Iliescu și Pașcu o scoteau la înaintare să se judece cu mine și o lăsau singură când pierdea. Dar nu destul. De aceea am răspuns, așa cum vă puteți imagina că nu are autoritatea de a-i explica, ce să mai spun de a impune, lui Liviu Dragnea că fondurile Ministerului Dezvoltării- adică ale UE – nu se mai distribuie politic și contra comision. Că nu are nici profilul public în România de a purta o asemenea campanie și că, dacă vrea ea să ne aliem, știe perfect de unde să mă ia și nu e nevoie de asemenea intermedieri la vârf. Eu mă bucur dacă o pot înrola la implementarea Cărții Albe a Bunei Guvernări pe dna comisar și pregătesc mielul de pe acum.
În fapt, era o idee supernaivă, cum naivi erau la Comisie să creadă și că noua lege a finanțării partidelor va schimba ceva, și de asta trebuie o experiență aprofundată ca a șoferului sau șefului de cabinet pentru a pricepe că aceste două lumi nu au nimic în comun, cea în care dacă nu e voie să fumezi nimeni nu fumează și cea în care miniștrii se declară deasupra legii. Sau parlamentarii: dna Andronescu tocmai a dat o tranșă consistentă din banii Ministerului Educației unei asociații bidon din care fac parte ea, dnul Iliescu, Anghel Stanciu și o trupă întreagă, numai pentru că, fiind la Comisia de educație, are puterea să o facă. Ce să explici separația public-privat Corinei și conflictul de interese lui Cati Andronescu? Sau majorității de pe la noi.
Cultura asta nemodernă, în care relația personală bate totdeauna contractul impersonal, iar autoritatea nu face doi bani dacă nu e abuzată să producă privilegiu nu pare să se atenueze, oricât i-am făcut noi proces lui Gabi Oprea pentru abuz de coloane oficiale. La bombăneala cititorilor (sau or fi postaci PSD) că îi facem tratament preferențial lui Klaus Iohannis, România Curată a scris RA-APPS cerând investițiile din acest an de la vila de protocol de la Neptun, că există un raport în Libertatea care spune că s-au tăiat copaci pentru un nou teren de tenis, acoperit apoi cu zgură de două ori, raport pe care nu știu de ce Președinția nu l-a dezmințit.
Cunosc vila de la Neptun, pentru că am făcut pe vremuri transmisii în direct de acolo, dar nu sunt la curent cu amenajările noi, pentru că am refuzat, după îndelungă chibzuință, să merg la piscină acolo pe vremea președintelui Băsescu, deși argumentul era că asemenea intimități ajută la cooperarea publică, construiesc încrederea etc. Cât fugeam eu de împărțeala piscinei cu Elena Udrea, alte rude prin alianță prezidențiale, de genul finului Paul Lambrino, curățau ANRMAP de sume enorme, iar restul familiei prezidențiale se întreținea cu interlopi țigani și alți oameni cu simț de familie.
Cum are și Cristi Bușoi, doctorul sereist care, se pare, mai e și notar – câte diplome a colecționat băiatul ăsta –, loial soacrei sale, tot notar, care are deja o condamnare pentru spălare de bani. Nu mai insist, că dacă citești motivația judecătorilor la casa pierdută de președintele Iohannis cam plângi cum e cu notarii ășta și ce miraculos a înregistrat unul în aceeași zi și moștenirea, și vânzarea, deși nu era nici în jurisdicția lui, iar familia moștenitoare se pare că nu era defel rudă cu defunctul.
Inadecvare, ciocoism, profit necuvenit și un profund sentiment al îndreptățirii – asta pare a fi definiția românului ajuns în viață, care nu vede de ce nu s-ar bucura și de insulele Reunion, și de festivalul de la Bayreuth, și de tenis, și de coloană oficială, păstrând un orar oficial pe jumătate gol și ferindu-se cu grijă să deranjeze pe cine se ține din anturajul apropiat de treaba cu adevărat pravoslavnică, adică de țeapa integrală.
Ca atare, iertată-mi fie amintirea, dar avea dreptate Corina Crețu atunci când, pe vremuri, am coborât în același timp din avion la Bruxelles și pe ea cu însoțitorul ei i-a oprit vameșul pentru că arătau chiar mai rău decât erau, aveau jachete identice de piele neagră, semnul distinctiv al lumii lor de joasă calitate (azi s-a progresat la casa din Voluntari, și altele). Pe mine nu m-a oprit niciodată nimeni, dar m-am întors să le vin în ajutor (că totuși nu erau traficanți ruși, deși arătau cam pe acolo) și vameșul belgian s-a răstit la mine. Corina a avut remușcări – că de fapt nu e fată rea – și a spus însoțitorului ei: „Uite, e din cauza noastră, o întârziem pe Alina“.
Chiar așa și e. De 25 de ani acești pseudoreprezentanți ai noștri ne întârzie în mod fatal. Personal, nu am progresat niciodată mai mult decât de când m-am eliberat de ei în 2007 și am plecat – mai toate vârfurile generației mele evadaseră deja. Iar acuma ăștia trag în jos alte generații, și veniților, că sunt Bușoi sau Mihalache, li se vede haina de piele neagră orice ar pune pe ei. Alina Mungiu-Pippidi
