Sofagate:Şefa Comisiei Europene i-a transmis preşedintelui Consiliului că nu va permite ca o astfel de situaţie să se mai repete
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întâlnit luni cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pentru prima oară de la incidentul protocolar din timpul vizitei celor doi la Ankara, denumit de presă "Sofagate" , avertizându-l că "nu va permite ca o astfel de situaţie să se repete", relatează France Presse.
"Preşedinţii von der Leyen şi Michel s-au reunit în cadrul întâlnirii lor săptămânale obişnuite şi au discutat o serie de probleme de actualitate", a explicat succint purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene după întrevedere.
Întâlnirea a avut loc la Berlaymont, sediul Comisiei Europene, şi a durat aproape două ore.
Ursula von der Leyen "a spus clar că nu va permite niciodată să se mai întâmple o astfel de situaţie", a precizat o sursă a Comisiei.
Controversa privind prioritatea acordată lui Charles Michel în timpul întâlnirii celor doi la Ankara, cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a fost percepută ca un afront de către Ursula von der Leyen.
Şefa Comisiei a fost plasată de protocol pe o canapea, la distanţă, în timp ce Charles Michel şi Recep Tayyip Erdogan au ocupat singurele două fotolii disponibile.
Foto: (c) European Union/via REUTERS TV
Serviciile Consiliului asigură că Charles Michel are prioritate pentru protocolul internaţional. Comisia contesta aceasta lectură şi solicită acelaşi rang de protocol pentru ambii lideri.
Ursula von der Leyen a cerut serviciilor sale care se ocupă de protocol să-şi contacteze omologii din cadrul Consiliului pentru a "găsi un 'modus vivendi' cu scopul de a evita astfel de situaţii în viitor", a explicat anterior în cursul zilei purtătorul de cuvânt al acesteia, Eric Mamer.
Un memorandum, care expune în cinci puncte cererile preşedintei Comisiei pe baza "interpretării regulilor în vigoare", a fost transmis prin e-mail colaboratorilor lui Charles Michel, a precizat acesta.
Textul este analizat drept "o serie de condiţii" impuse de Comisie cu dorinţa "de a slabi Consiliul European", a declarat pentru AFP un reprezentant al Consiliului, organismul care reprezintă cele 27 de state membre.
"Comisia profită de incident pentru a pune la îndoială tratatele, în special articolul 15", care detaliază responsabilităţile fiecăruia, susţine sursa agenţiei franceze de presă.
Executivul european a negat că ar avea o astfel de intenţie: "Nu pretindem nimic mai mult decât ceea ce este în tratate", a asigurat Eric Mamer, care a insistat că von der Leyen nu-şi doreşte absolut deloc "să vorbească în locul preşedintelui Consiliului pe probleme de politică externă şi de securitate comună".
Criticat de numeroşi aleşi europeni pentru lipsa sa de reacţie la Ankara, Charles Michel s-a apărat de orice sexism, asigurând într-un interviu pentru mai multe media europene că nu a reacţionat pentru a evita "un incident (diplomatic) mult mai grav" cu Ankara.
"Nu vă ascund că nu am dormit bine noaptea de atunci", a mărturisit el.
Luni a fost prima oară când cei doi lideri ai UE şi-au vorbit după incident, în pofida tentativelor precedente ale lui Charles Michel de a o contacta pe şefa Comisiei.
"După Ankara, preşedinta a plecat în Iordania, apoi s-a deplasat în Germania, pentru prima dată după Crăciun pentru a se reuni cu familia şi, în timpul acestui sejur, şi-a privilegiat relaţiile de familie", a explicat purtătorul de cuvânt al Comisiei.AGERPRES