Europa Liberă a stat de vorbă cu Remus Anghel, sociolog, expert în migrație la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale și cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, despre stereotipurile legate de diaspora, motivele care stau la baza revenirii lor în țară și viitorul acestora într-o Europă post-pandemie.
Imaginile de la granița de vest a României cu zecile de mii de migranți români întorși acasă din țări ca Spania, Franța și Italia, devastate de pandemie, au stârnit dezbateri aprigi în spațiul public din România. Mai ales pe rețelele de socializare, acolo unde cei veniți din diaspora au fost acuzați atât de politicieni , cât și de o bună parte din opinia publică de iresponsabilitate și nesăbuință în decizia lor de a se întoarce în țară în aceste momente. Pe de altă parte, mulți din cei care s-au întors susțin că angajatorii i-au dat afară și nu mai aveau unde să stea sau pur și simplu că le-a fost teamă de ce aduce viitorul într-o lume îngenuncheată economic de pandemie.
Europa Liberă: În România, teama de această epidemie cu Covid-19 a fost alimentată si de temerea ca foarte mulți migranți români se întorc acasă și aduc virusul cu ei. Cât din aceasta afirmatie e stereotip și cât e realitate?
Remus Anghel: „Cred ca o parte dintre cei care erau în străinătate, mai ales pe durată limitată, s-au întors. Dar dincolo de senzaționalul veștii întrebarea corectă e câți din cei care se întorc sunt migranți? O a doua întrebare este câți se întorc cu adevărat? Se face, de altfel, o confuzie între circulație și migrație. Nu este o noutate că românii circulă foarte mult în Europa – este și normal lucrul acesta. Dar câți dintre ei sunt migranți este o altă poveste. De altfel, două cazuri cu transmisie sporită și care au făcut valuri zilele acestea - cazul fostului angajat MAI și cazul senatorului Vergil Chițac - au fost de nemigranți. Și ca aceste două cazuri, sunt multe altele. Circulă nu numai migranții, circulă și turistii, circulă oamenii de afaceri, bunicile sau bunicii care își vizitează nepoții și copiii în Occident, circulă studenții șamd. O parte a acestei circulații este într-adevăr dată de circulația migranților, dar nu avem date care să certifice câți sunt migranți și câți nu. Și de altfel această distincție este fără sens. Mult mai importantă a fost relevanța țărilor de sosire, care de altfel a și funcționat în politicile de limitare a pandemiei adoptate de către statul român.
Pe de altă parte, într-o analiză realizată de către Mad Intelligence a reieșit faptul că pandemia s-a răspândit dinspre câteva țări-sursă: Italia, Germania, Marea Britanie, Israel și Polonia. Răspândirea dinspre Italia a avut o distribuție mai mare pe teritoriul țării. Răspândirea din București a fost prin intermediul sosirilor din Israel, Germania, Marea Britanie, și Italia. Un studiu similar a fost realizat de către un grup de cercetători de la Universitatea din București și a arătat faptul că virusul a pătruns în România de-a lungul coridoarelor de migrație externă: Italia, urmată de alte țări de destinație ale migranților români. Cazul Italiei spre exemplu în calitate de țară-sursă a virusului a fost extrem de dezbătut, iar media românească a utilizat adesea paginile de socializare ale migranților români pentru a exemplifica realitatea dură din Peninsulă. Adesea însă a primat și încă primează un ton de frică, de înțeles de altfel, în care apare teama față de migranții români, punând într-un plan secundar dificultățile acestora sau faptul că nu au de ales și trebuie să se întoarcă.
Datele de intrare în țară se pot obține de la Poliția de Frontieră, dar ei n-au cum să știe câți sunt și câți nu sunt migranți, ci care sunt țările din care vin. Alte date referitoare la autoizolare și carantină se referă la sosirile din țări cu risc și ele menționează, dacă nu ma-nsel, câteva zeci de mii de persoane în total. Dacă toate aceste persoane ar fi venit din Italia tot nu ar fi fost mult. Chiar și datele totale de intrare s-ar putea să nu fie foarte mari ținând cont de circulația mare normală dintre România și Europa. Să punem aceste date în perspectivă. Doar în Italia vorbim de o populație de 1,2 milioane cetățeni români înregistrați legal, aici nu vorbim de o întoarcere în masă, ci de o întoarcere selectivă.”
Europa Liberă: S-a vorbit mult în spațiul public, în special pe rețelele de socializare, despre faptul ca românii întorși acum din Occident sunt „paria societății”, adică cei care acolo fie lucrează la negru, fie comit tot felul de ilegalități sau pur și simplu nu aduc niciun aport nici acolo, nici aici. Care este opinia dumneavoastră?
Remus Anghel: „Nu cred ca este cazul să utilizăm astfel de apelative. Migranții români sunt oglinda societății românești, nici mai mult nici mai puțin, și trebuie priviți ca atare. Nu avem în diaspora o pondere mai mare sau mai mică de persoane cu studii superioare, ci cam aceeași care este în țară. Sau o distribuție mai mare din rural sau urban. Ceea ce este important este că sunt cetățeni români și că nu trebuie sa privim lucrurile decat din punctul de vedere al cetățeniei, îndatoririlor și obligațiilor pe care le au în calitate de cetățeni români. Mai degrabă statusul legal și gradul de vulnerabilitate sunt importante aici.”
Europa Liberă: Dar este o întrebare legitimă cea legată de cine sunt migranții care se întorc acum în România?
Remus Anghel: „Atunci când Lombardia a intrat în carantină, unii migranți români din Milano au declarat pe Facebook că toți vecinii lor au fugit către România ca să scape de epidemie. Dar alți români din Italia argumentau recent faptul că ei nu au încredere în calitatea sistemului românesc de sănătate în comparație cu sistemul de sănătate italian și că în ciuda situației dificile din Italia pentru ei este mai bine și mai sigur să rămână acolo. Asemenea viziuni critice și o lipsă de încredere generală în instituțiile românești sunt atitudini des întâlnite printre migranții români nu numai referitor la sistemul de sănătate. Probabil ca și asta a cântărit mult în faptul că nu vedem mai multe sosiri din Italia. Pe de altă parte întoarcerea într-un asemenea context este legată probabil și de un sentiment de siguranță socială. Ori este important de menționat că foarte mulți sunt plecați de mult prea mulți ani și relațiile lor sociale sunt în majoritate în Italia. Cu cine să te ajuți la nevoie, cu cine să interacționezi? Astfel de întrebări pot constitui și ele argumente pentru a pleca sau nu în România în situație de criză.”
Europa Liberă: Și dacă aceasta este atât de generalizată, de ce se întorc în România știind bine că, atunci când pandemia se va extinde, vor putea fi tratați într-un sistem în care nu au încredere?
Remus Anghel: „Istoria acestei neîncrederi are vechimea ei. După anii ’90, atunci când România tocmai experimenta tranziția după 40 de ani de comunism și dictatură, iar nivelul de trai scădea abrupt de la o zi la alta, Italia a cunoscut o creștere economică de invidiat în urma căreia a devenit una dintre țările bogate ale lumii. Încă de atunci românii au putut compara și ierarhiza instituțiile celor două țări. Este probabil ca acuma să vedem o întoarcere să fie mai ales a celor care nu au ce face și trebuie să se întoarcă. Și-au pierdut locurile de muncă, aveau contracte de muncă informale. Nu trebuie uitat că beneficiezi de sprijinul statului italian în general dacă ai rezidență legală, iar pe de altă parte efectele economice deja sunt masive.”
Europa Liberă: Până deunăzi, diaspora era un model civic și de democrație pentru românii de acasă. Acum sunt cei din diaspora sunt trasnformați în țap ispășitor. Cum vă explicați această schimbare?
Remus Anghel: „În ultimele zile au tot existat discursuri publice despre responsabilitatea migranților români, făcându-i vinovați adesea pentru răspândirea virusului și lipsa de solidaritate față de cei rămași acasă, în România. Astfel, se creează o frică publică în care migranții români din Italia și diaspora în general sunt văzuți ca o amenințare pentru țară. Au fost amintite cazurile în care aceștia nu au urmat instrucțiunile date de către autoritățile române pentru a limita epidemia (precum carantina și izolarea la domiciliu), faptul că au declarat destinații false de călătorie când au intrat în țară (tot pentru a evita carantina și autoizolarea) sau că nu au declarat că au fost în străinătate atunci când au fost la medic. După ce s-a decretat starea de urgență, românii au fost sfătuiți în repetate rânduri să nu revină în țară .
Mai demult am studiat migrația românilor din nordul țării către Milano. Pentru ei, și întoarcerea acasă era o perioadă de revedere cu cei dragi și în care erau priviți cu admirație de cei rămași acasă. În mod categoric, migrația aducea prestigiu social. În localități din țară limba italiană era vorbită pe stradă de „italieni” (migranți români în Italia) care afișau „haine de firmă” și mașini noi. Rudele și prietenii primeau cadouri și bani. Să fii venit din Italia era o realizare importantă. De-a lungul anilor, aceste relații s-au mai schimbat iar imaginea Italiei ca țară-minune s-a mai atenuat, dar migranții români se bucură în continuare de prestigiu ridicat.
Același lucru s-a observat în dezbaterile publice din ultimii ani. Diaspora a fost dintotdeauna privită ca o speranță, un potențial pierdut dar care se poate câștiga. Limitarea posibilităților de vot ale migranților români a antrenat manifestări de stradă în România, mitingul diasporei de acum câțiva ani au avut consecințe politice importante pentru țară.
Pandemia semnalizează o schimbare a modului în care migranții sunt priviți acum în România. Ei devin un vector de penetrare a bolii, iar autoritățile române li se adresează să nu revină în țară. După cum povestea sarcastic o migrantă în Italia, Daniela Dumitrașcu, „Nu mai suntem ăia care vă aducem saci întregi de dulciuri la copii, nu mai suntem ăia care vă aducem poșete de firmă și parfumuri scumpe la doamne, nu mai suntem ăia care vin și vă plătesc datoriile la chioșc și magazin… Nu! Acuma suntem ăia, zombi, care vă infectează și vă omoară!”, discutând în context situația disperată a multora care trebuia să fugă din Italia. Este cel mai probabil o stare de fapt experimentată sau simțită de mulți zilele astea.”
Europa Liberă: „În același timp, oamenii care s-au întors zilele acestea au acuzat angajatorii italieni că i-au concediat pur și simplu, fără sa le ofere un minimum de protectie socială sau solidaritate. Cât de vulnerabili sunt migranții români din Italia, în general?
Remus Anghel: „În timpul carantinei, Italia oferă protecție în special celor care sunt rezidenți acolo și/sau au contracte pe termen lung. Este mai puțin clar ce se întâmplă cu cei cu contracte temporare și/sau informale. În ultimele zile au apărut informații că mulți migranți erau în situații vulnerabile, având contracte limitate sau muncind fără contracte, fiind în căutarea unei întoarceri în România sau a unui loc unde să stea până când trece criza. Pentru cei sedentarizati în Italia însă, nu există nici un motiv urgent sau necesar să vină în România ținând cont de diferența dintre modurile în care cele două sisteme de sănătate sunt percepute. În timpul cercetării de teren pe care am realizat-o, am auzit de cazuri a unor persoane care își duceau părinții pentru a fi tratați în sistemul de sănătate italian. Dar pentru mulți oameni, situația este cel mai probabil fără ieșire. Și nu e de mirare că mulți, pierzându-și slujbele, sau fiindu-le frică de situația actuala, și fără asigurări asupra situației viitoare, s-au grăbit să ajungă acasă.”
Europa Liberă: Cum afectează pandemia migrația în Europa a românilor?
Remus Anghel: „Pentru prima dată de la întemeierea Uniunii Europene granițele statelor sunt închise. Nu este o metaforă, este o stare de fapt. Consecințele pandemiei sunt la ora actuală necunoscute. Dar măsurile economice pregatite de către statele vestice sunt de dimensiuni nemaivazute. Vă dau ca exemplu Germania. Țara se pregătește pentru un pachet financiar enorm, 800 de miliarde de euro. Este ceva nemaiîntâlnit în istoria postbelică europeană. Asta înseamnă că ceea ce se întrezărește este nu foarte ci extrem de sumbru. Europa va fi zguduită literalmente, acesta este mesajul care trebuie tras de aici.
Și din ce am învățat în general din alte crize, dacă acestea sunt efectele așteptate în statele dezvoltate, cum va fi la periferie sau semiperiferie, cum suntem noi? În al doilea rând, din ce știm din experiențele anterioare, crizele au avut efecte profunde asupra migratiei. Dar nu se știe care o sa fie coordonatele contextului post-covid asupra Europei și României, și dacă migrația va scădea sau dimpotrivă va crește. Unele crize anterioare au fost de asemenea însoțite de întoarceri semnificative. Ceea ce este crucial pentru România este cum se vor descurca țări de destinație privilegiate ale migrației românești: Italia și Germania în primul rând, urmate de Marea Britanie și Spania.
O altă discuție pe termen scurt se referă la migranții temporari, probabil mulți dintre cei care s-au întors deja. Pentru o perioadă ei cel mai probabil va trebui să rămână în țară, cel puțin pe perioada crizei economice care va veni. Dar nu neapărat toți dintre ei. În continuare, munci în agricultură, îngrijire, sunt realizate de către migranți, nu de populația locală. Muncile grele sunt și vor fi făcute de către migranți. Dar în mod categoric nu se știe care va fi dinamica migratiei.”
Europa Liberă: Și la modul general. Cum arata Europa post-pandemie din punct de vedere al migrației?
Remus Anghel: „Nimeni nu știe exact, doar ca va fi o criza extrem de puternică. Situația economică în general antrenează efecte profunde asupra tuturor tipurilor de migrație. Este posibil ca migrația est-vest să scadă, este posibil să apară o atitudine mai restrictivă față de refugiați. Singurul lucru care se poate spune este ca în general contextul european se va schimba. Cel puțin pe termen mediu.”
Europa Liberă: „Care este impactul economic al diasporei întoarsă acasă peste noapte? Câți sunt, ce bani aduc și ce se va întâmpla pe termen lung?
Remus Anghel: „În fiecare an sunt trimise din străinătate cateva miliarde de euro, acești bani, sau parte din acești bani probabil ca nu vor mai veni, sau vor veni mult mai puțin. Pe de altă parte este posibil ca efectul crizei să fie nu numai diversificat – diverși migranți vor avea atitudini diferite față de România respectiv vor avea comportament diferit fata de remiteri; ci și paradoxal. Mulți migranți se vor simți probabil mult mai vulnerabili (chiar după ani de zile de stat în vest) și sa se gandeasca ca nu ar fi rău sa mențină relații sau proprietății în România, chiar sa se întoarcă la un moment dat. Este un context extrem de incert pentru toți, asta este clar.”
Europa Liberă: Dar impactul social? Care sunt consecințele întoarcerii lor pe termen lung în România?
Remus Anghel: „Probabil că vor fi multe familii care vor rămâne fără sursa de venit, cel mai probabil și vor trăi din ce au agonisit. Dar astfel de efecte trebuie privite nuanțat - România este la ora actuală o țară în depopulare și extrem de inegală. O posibilă reîntoarcere a unor migranți este experimentată într-un fel într-o zona dezvoltată și în alt fel în zone depopulate și lipsite de oportunități. La fel și serviciile publice. Funcționează într-un fel în Sibiu sau Timișoara și în alt fel în zone deprivate.”
Europa Liberă: Sunteți destul de sceptic în ceea ce privește viitorul. Cel puțin al migranților români. Totuși, credeți că nu există nicio șansă ca situația să revină pe făgașul normal, odată încheiată această pandemie?
Remus Anghel: „Da, s-ar putea ca situația actuală să fie temporară. În trecut, au mai existat astfel de discursuri peiorative la adresa diasporei, chiar dacă acestea erau mai degrabă singulare, precum denumirea de „căpșunari”, însă acum vedem o poziție mai generalizată de culpabilizare. Va depinde de multe lucruri aceasta imagine: severitatea crizei coronavirusului și a urmărilor economice de după și timpul în care ele vor trece.”
