Societate/ Corupţia se învaţă de mic, în familie
Jocul de-a corupţia. Unde? În parcul de copii. Definiţia de la care porneşte antropologul Alexandru Bălăşescu: "coruptul ocoleşte legea pentru a-şi atinge scopul în acelaşi timp în care recunoaşte legitimitatea autorităţii".
Ce este corupţia şi ce o generează? Corupţia este un tip special de relaţionare cu legea şi autoritatea. Persoana care o practică încearcă să conturneze legea pentru a-şi atinge scopul în acelaşi timp în care recunoaşte legitimitatea autorităţii. Nuanţa este importantă pentru că nerecunoaşterea autorităţii ar duce mai degrabă la revoltă decât la corupţie.
Sunt interesat şi nerăbdător să văd filmul lui Cristian Mungiu “Bacalaureat”, nu doar pentru că este premiat la Cannes, ci şi pentru că regizorul este un excelent observator al societăţii române contemporane. Într-un interviu recent acesta vorbea în mod corect despre necesitatea schimbării educaţiei pentru a elimina corupţia, fără însă a fi specific. Am să fiu eu: corupţia nu se învaţă în şcoală, ci în familie. Şi se învaţă implicit prin modul de raportare între părinţi şi copil la vârste extrem de mici, nu explicit.
Relaţia cu autoritatea şi legea se formează la vârste fragede în relaţia cu părinţii ca primi legiutori. Nimeni în România nu îi spune copilului de vârstă fragedă că e mai bine să ocolească regulile-ajung unii părinţi să o facă mai tarziu… Însă, din observaţiile mele, regulile impuse copiilor în România sunt de cele mai multe ori interdictive, fără a fi explicate, urmate pedepse specifice disproporţionate în cazul abaterii. O simplă plimbare în parc într-o zi însorită vă poate lămuri (în cazul în care aveţi copii, vă propun auto-observarea): de la vârsta la care copiii de pe aici reuşesc să aibă autonomie suficientă pentru a duce un obiect la gură, aceştia vor auzi o serie de “nu-uri” fără explicaţie. “Nu fă asa” “nu te du acolo”, “nu alerga”, “nu aşa şi pe dincolo” în cel mai bun caz explicaţia este “ca e rusine”, în cel mai rău caz o consecinţă directă implacabilă “pentru că o să căzi/ o să te murdăreşti/ o să te imbolnavesti”.
Ce învaţă copiii? Învaţă frica de acţiune şi corupţia: în primul rând învaţă că “nimic nu se poate” şi că orice acţiune independentă are consecinţe grave şi este foarte probabil să fie în afara legii impuse. În al doilea rând învaţă că, dacă se poate, se poate prin încălcarea legii, sau a poruncii parentale. Învaţă că legea, în loc să fie un set de reguli care i-ar ţine în siguranţă într-un câmp de acţiuni posibile-de exemplu ar învăţa asta dacă li s-ar spune “sigur, poţi să alergi, trebuie însă să fii atent pentru că e posibil să cazi”-este un set de interdicţii care trebuie conturnate, dacă au curaj, pentru a-şi atinge scopul-“nu fugi că ai să cazi!”
Interesant este să ne gândim şi la textul legilor în România, şi cum sunt ele formulate de către legiutori crescuţi în acelaşi spirit. Sunt împotriva corupţiei, dar poate că o analiză de text ar evidenţia că unele legi din România îi fac absenţa imposibilă. Cine ştie… ? E doar o ipoteză de lucru.
