ȘOC! Dosarul Hidroelectrica, prejudiciu de un miliard de dolari, a fost CLASAT de DNA pe ASCUNS! Buzăianu și DIP au scăpat basma curată!
ȘOC! Dosarul Hidroelectrica, prejudiciu de un miliard de dolari, a fost CLASAT de DNA! Buzăianu și DIP au scăpat basma curată! Final pentru marele dosar Hidroelectrica. „Băiatul deştept” din energie, Bogdan Buzăianu, şi naşul lui, Dan Ioan Popescu, au scăpat de anchetă. Fostul procuror DIICOT Adriana Cristescu acuza un prejudiciu de un miliard de dolari. Cazul a fost clasat de DNA.
DNA a comunicat pentru G4Media.ro că a clasat dosarul Hidroelectrica în care erau investigaţi directorii companiei de stat care au semnat contractele privind retehnologizarea Porţilor de fier şi în care erau vizaţi omul de afaceri Bogdan Buzăianu, considerat cel mai mare băiat deştept din Energie şi fostul ministru PSD al Industriilor din Guvernul Năstase, Dan Ioan Popescu zis DIP. DNA a răspuns acum unei solicitări de presă a G4Media.ro privind stadiul anchetei.
Buzăianu a fost principalul beneficiar al contractelor considerate păguboase pentru Hidroelectrica. Numai compania reprezentată de el, Energy Holding, a avut un contract de 1 miliard de dolari cu compania de stat. Valoarea reprezenta 1 la sută din PIB-ul României din 2004, atunci când a fost încheiat contractul. Ministrul Industriilor în Guvernul Năstase era Dan Ioan Popescu, naşul de cununie al lui Buzăianu.
Soluţia de clasare s-a dat în iulie anul trecut, dar nimeni nu a ştiut. Procurorii dau vina pe decizia CCR care a dezincriminat abuzul în serviciu prin încălcarea de legislaţie secundară.
Citeşte mai jos răspunsul DNA la o solicitare a G4Media.ro din martie 2019:
„S-au efectuat cercetări faţă de 32 de persoane având calitatea de suspect, pentru infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, comise începând cu anul 2000. La data faptelor, persoanele erau factori de decizie şi control ai S.C. Hidroelectrica S.A. şi respectiv, angajați în cadrul Sucursalei Hidrocentrale Porțile de Fier.
Precizăm că această cauză a fost înregistrată la DNA în data de 14 decembrie 2014, anterior fiind instrumentată de o altă unitate de parchet (DIICOT – n.r.).
În urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, la data de 30 iulie 2018, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, conform art. 16 alin. 1 lit. a (“fapta nu există”), b (“fapta nu este prevăzută de legea penală”) și f („a intervenit decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică” din Codul de Procedură Penală.
Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reieșit probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor asimilate celor de corupție reținute cu ocazia începerii urmăririi penale.
În cauză, deși s-a constatat că nu au fost respectate condițiile privitoare la recepția lucrărilor și nu au fost adoptate măsuri pentru îndeplinirea unor condiții contractuale de aplicare a soluțiilor concrete de remediere/eliminare a deficiențelor de proiectare /execuție, cu toate că au fost aduse la cunoștința decidenților, aceste aspecte nu reprezintă încălcări ale dispoziţiilor legislației primare (având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale).
De asemenea, nu au rezultat indicii că prețurile lucrărilor, acceptate și aprobate de Consiliul de Administrație, ar fi fost supraevaluate.
Procurorii anticorupție au mai dispus menținerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, cu precizarea că acestea vor înceta de drept dacă persoana vătămată SC Hidroelectrica SA nu introduce acțiune în fața instanței civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției”, arată DNA într-un răspuns la solicitarea G4media din martie 2019.
Cristian Pantazi a dezvăluit într-un text publicat pe HotNews.ro în 2015 că numele fostului ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu, este gravat alaturi de cel al controversatului om de afaceri Bogdan Nicolae Buzaianu, pe vitrina magazinului House of Bijan, cunoscut ca cel mai scump magazin din lume. Pe lista clientilor, inscriptionata pe vitrinele magazinului din Beverly Hills, se afla si Barack Obama, Vladimir Putin, Tony Blair, Arnold Schwarzenegger, Michael Jordan, dar si miliardari din Golf.
Timeline cu istoria dosarului. Notă: sunt informaţii culese din 2005 până astăzi din surse judiciare şi din documentele dosarului.
2005: DIICOT a început investigaţiile în dosarul Hidroelectrica după ce Traian Băsescu a ajuns preşedinte. Procuror de caz era Adriana Cristescu, iar procuror general, Ilie Botoş.
Dosarul viza 3 paliere:
directorii care au semnat contractele cu băieţii deştepţi
beneficiarii, adică băieţii deştepţi precum Bogdan Buzăianu, Dan Voiculescu sau Gheorghe Ştefan zis Pinalti
politicienii care i-ar fi suţinut, precum foştii miniştri ai Industriilor, Dan Ioan Popescu sau Călin Popescu Tăriceanu
2012: Doar primul palier a fost investigat şi deferit Justiţiei. Băieţii deştepţi şi politicienii nu au fost anchetaţi efectiv niciodată.
2014: Dosarul disjuns din cel trimis pe masa judecătorilor în 2012 şi care viza palierele 2 şi 3 a fost preluat de DNA.
A fost decizia procurorului general Tiberiu Niţu care a tranşat un conflict de competenţă între DNA-ul condus de Kovesi şi DIICOT-ul condus de Alina Bica.
DNA a reclamat atunci că dosarul ar fi fost ţinut în nelucrare de procuroarea DIICOT Adriana Cristescu până când unele fapte s-ar fi prescris.
Adriana Cristescu a scăpat de Inspecţia Judiciară prin pensionare. Ea a denunţat-o pe Alina Bica.
2015: Jurnalistul Cristian Pantazi, pe atunci la Hotnews, a publicat fotografii cu numele lui DIP şi al lui Buzăianu, gravate pe vitrina celui mai scump magazin din lume, aflat în Beverly Hills.
2016: Înalta Curte îi condamnă pe directorii din primul dosar (palier) la pedepse până la 7 ani de detenţie.
Şi ex-ministrul Economiei, Codruţ Şereş, de la Partidul lui Dan Voiculescu, a primit 4 ani de închisoare pentru că, deşi a fost avertizat, a închis ochii la jaf.
Instanţa i-a găsit vinovaţi pe directorii Hidroelectrica de un prejudiciu uriaş de aproape 100 de milioane de euro,
2017: DNA a arătat că Elena Udrea i-ar fi cerut 5 milioane de euro lui Buzăianu ca să îl scape de dosarul Hidroelectrica de la DIICOT, unde şefă era Alina Bica, prietena de shopping la Paris a Elenei Udrea.
Buzăianu a scăpat de dosarul de dare de mită după ce a denunţat-o pe Elena Udrea şi a beneficiat de clauza de nepedepsire întrucât ar fi denunţat fapta „înainte să afle organul de urmărire penală”.
De-a lungul anilor şi al anchetei privindu-l pe Buzăianu, preşedintele Traian Băsescu a tunat şi fulgerat împotriva băieţilor deştepţi din Energie. De altfel, expresia îi aparţine.
30 iulie 2018: DNA clasează dosarul Hidroelectrica.
noiembrie 2018: Potrivit unei investigaţii a Centrului de Investigaţii Media (CIM), statul român a recuperat doar 440.000 de euro din prejudiciul de 100.000.000 de euro din primul dosar Hidroelectrica, trimis în instanţă în 2012 şi finalizat în 2016.
Fiscul nu a recuperat nici măcar cheltuielile statului cu instrumentarea dosarului. Numai expertiza, care a stabilit prejudiciul uriaş, a costat 800.000 de euro.
Între timp, foştii directori trimişi după gratii timp de 7 ani, cum este cazul lui Eugen Pena, sunt acum acasă bine-merci, fiind eliberaţi condiţionat, potrivit investigaţiei CIM.
Rechizitoriul din 2012. Ce spunea procuroarea DIICOT Adriana Cristescu despre contractul dintre Buzăianu şi Hidroelectrica în actul de sesizare al instanţei prin care a trimis în judecată doar directorii din compania de stat.
„Cel mai important contract bilateral dintre S.C. Hidroelectrica S.A. şi Energy Holding S.R.L. a fost încheiat la data de 14.01.2004, fără respectarea reglementărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi la preţuri ineficiente din punct de vedere economic de la momentul încheierii contractului până în prezent, valoarea contractuală pe perioada de 10 ani a energiei electrice tranzacţionabile depăşind 1% din Produsul Intern Brut al României în anul semnării contractului” – acuza procuroarea DIICOT Adriana Cristescu de la Serviciul de combatere a macro-criminalităţii economico-financiare în rechizitoriul din 2012 de trimitere în judecată a directorilor Hidroelectrica care au semnat contractul cu Bogdan Buzăianu.