Un oficiu poștal din Târgu Mureș, zugrăvit și modernizat timp de trei luni, a fost inaugurat joi cu mare fast, potrivit publicației Mures.ro. La inaugurare a participat un sobor de preoți, șefi ai Poștei Române întâmpinați cu covor roșu, sare și pâine.
Inaugurarea micului obiectiv a beneficiat inclusiv de prezența directorului general al Companiei Naționale Poșta Română SA – Horia Grigorescu, potrivit sursei citate.
Oficiul Poștal nr. 9 Târgu Mureș este situat în cartierul Dâmbu Pietros și a fost modernizat în trei luni. Investiția este de aproximativ 240.000 de lei, proiectul fiind derulat de Sucursala Regională Brașov a Poștei Române.
Citește tot articolul pe Mures.ro