ȘOBOLANI NENOROCIȚI/Comisia Juridică din Senat a dat AVIZ NEGATIV pe cererea DNA de ARESTARE a lui Vâlcov
Preşedintele comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc a declarat, marţi, că, în urma înregistrării votului de egalitate, raportul comisiei în cazul cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă, în cazul lui Darius Vâlcov, este negativ, plenul urmând a decide în acest caz.
Cătălin Boboc a precizat, la finalul şedinţei comisiei juridice, că votul colegilor jurişti, în privinţa solicitării Parchetului în vederea reţinerii şi arestării preventive a lui Darius Vâlcov a fost de cinci voturi ”pentru” şi cinci voturi ”împotrivă”, înregistrându-se şi o abţinere.
Senatorii jurişti au votat, astfel, la cererea preşedintelui comisiei pentru un aviz favorabil în cazul cererii DNA care îl vizează pe Darius Vâlcov.
”Nu putem transmite plenului un raport favorabil asupra acestei solicitări. E votul exprimat de colegii mei, probabil fiecare va dori sau nu să îl explice. Din păcate, nu reuşim să avem o practică unitară pe acest subiect şi poate tratăm lucrurile prea subiectiv”, a afirmat Cătălin Boboc.
El a mai spus că plenul Senatului este cel care va decide, la final, avizul comisiei juridice fiind unul de recomandare.
Întrebat dacă este vorba despre un aviz negativ, Boboc a confirmat acest lucru, precizând că solicitarea sa, pentru aviz favorabil, nu a întrunit numărul necesar de voturi, respectiv şase.
”Nu este întrunit numărul de voturi pentru un aviz pozitiv”, a mai arătat preşedintele comisiei juridice din Senat.
Comisia juridică a Senatului nu a putut, da, marţi, un vot în favoarea sau împotriva cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă a senatorului Darius Vâlcov, înregistrându-se egalitate, respectiv cinci voturi ”pentru” şi cinci ”împotrivă” şi o abţinere.
Potrivit unor surse din comisie, votul în comisia juridică a fost de egalitate, cinci la cinci, înregistrându-se o abţinere.
Senatorul Darius Vâlcov a declarat, marţi, după participarea la şedinţa comisiei juridice, în care s-a discutat dosarul trimis de DNA, în care se cere reţinerea şi arestarea sa preventivă, că a dat o declaraţie în faţa comisiei şi că îşi va susţine nevinovăţia în plen, miercuri.
”Am dat o declaraţie în faţa comisiei, acum comisia va delibera. Aşteptăm rezultatul şi, binenţeles, mâine voi fi în Parlament pentru a-mi susţine nevinovăţia şi în faţa colegilor din Senat”, a spus Darius Vâlcov.
El nu a dorit să comenteze acuzaţiile care i se aduc de către procurori.
”Am răsfoit dosarul împreună cu avocaţii, aici ( la comisia juridică, nr) mai puţin”, a mai spus Vâlcov.
Preşedintele comisiei juridice, Cătălin Boboc, a precizat, înainte de începerea şedinţei, că dosarul care îl vizează pe Darius Vâlcov are şapte volume şi aproximativ 2700 de pagini.
”Astăzi, la ora 13.00, sper să ieşim cu raportul, să îl depunem, pentru ca mâine ( miercuri. nr) să fie pus pe ordinea de zi a plenului Senatului, în termenul legal”, a mai afirmat Cătălin Boboc.
El a menţionat că, din ceea ce a discutat cu colegii din comisie, ”toată lumea consideră că este oportun să finalizeze raportul marţi”.
Votul în plen în cazul Darius Vâlcov va avea loc miercuri, împreună cu cel pentru un alt social-democrat, Dan Şova.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Bogdan Vâlcov, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Darius Vâlcov i-a înaintat, în 15 martie, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Ponta a precizat, iniţial, că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal.
După ce DNA a anunţat că cere arestarea lui Vâlcov, premierul a anunţat că a aprobat demisia lui şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru portofoliul Ministerului Finanţelor.
Vineri, după ce a discutat cu premierul, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Darius Vâlcov şi cel prin care premierul Victor Ponta a preluat interimatul la Ministerul Finanţelor.
Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Darius Vâlcov, în 13 martie, că este suspectat de trafic de influenţă, faptă comisă în perioada în care a fost primar al municipiului Slatina.