Soldații care au scăpat de războiul lui Putin în Kazahstan susțin că au fost martori la crime și sunt dispuși să depună mărturie în fața instanțelor de judecată. Dar ei confruntă și cu un viitor incert, în timp ce caută o țară dispusă să îi primească, scrie Der Spiegel.

Rambo, un dezertor rus, locuiește de șapte luni în Kazahstan și este un om căutat în Rusia.

Dacă rușii ar fi cucerit Kievul în februarie 2022, probabil că Rambo s-ar fi aflat printre ei. El era comandantul unei unități de recunoaștere a forțelor speciale rusești la acea vreme.

La începutul invaziei, când o coloană de tancuri rusești se îndrepta spre Kiev, nu conta pentru nimeni cine le opera. Dacă coloana avea un chip, acesta era cel al lui Vladimir Putin.

După ce Putin a decretat mobilizarea, în septembrie anul trecut, politicienii din Europa și Statele Unite au încurajat dezertorii ruși să fugă în Occident. Gestul nu era numai umanitar: cei care pleacă de pe front nu mai pot ucide.

De atunci, doar câțiva ofițeri ruși au reușit să ajungă în Occident. Cei mai mulți s-au refugiat în fostele republici sovietice Kazahstan, Kârgâzstan și Armenia, țări care au încheiat tratate de extrădare cu Rusia.

„Am verișori în armata ucraineană. În ianuarie, i-am scris consulului ucrainean și am cerut o întrevedere. Am vrut să mă ofer să lupt pentru Ucraina sau să scriu software pentru companii ucrainene. Consulul nu mi-a răspuns. Ucrainenii ne râd în față. Înțeleg, ei trăiesc cu moartea în fiecare zi, iar noi ne plângem aici, în Kazahstan. Dar uneori îi invidiez. Ei au o patrie pentru care luptă”, a spus un artilerist.

Militarii ruși refugiați în Kazahstan și intervievați de Der Spiegel, în martie 2023, au decis să fugă pentru că se temeau pentru viețile lor și pentru că nu doreau să ucidă într-un război de agresiune. Unii dintre ei sunt dispuși să depună mărturie în fața anchetatorilor internaționali cu privire la crimele de război din Ucraina. Ei spun că nu sunt criminali de război, dar că au fost martori la crime, jafuri și violuri.

Rambo, 27 de ani, Siberia, ofițer în cadrul forțelor speciale

„Am vrut să devin un omuleț verde”, spune el despre unitățile din forțele speciale din cadrul serviciilor de informații militare (GRU) care au acționat în Crimeea.

Rambo a fost pe front preț de două luni și nu poate spune câți oameni a ucis în această perioadă.

„În război, se trage asupra ta, de obicei dintr-o pădure, și ripostezi. Le-am spus mereu oamenilor mei: Dacă e posibil, capturați-i. Fiecare ucrainean capturat poate fi schimbat cu un rus capturat”.

El povestit că doi soldați din unitatea sa au violat o ucraineană pentru că a transmis coordonatele trupelor rusești către artileria țârii sale. Și cum un lunetist „ticălos” a ucis un băiat de vârstă școlară pentru că fabrica cocteiluri Molotov.

Rambo arată un scurt video urcat pe You Tube pe care l-au filmat săteni din regiunea Kiev în primele zile ale războiului.

„Am intrat acolo cu mâinile sus. Nu am vrut să trag. Ai un ordin, trebuie să treci pe acolo, dar nu vrei să ucizi pe nimeni. Era un bunic pe bicicleta care a început să țipe la mine: De ce ne ataci, vorbim aceeași limbă, chestii de genul ăsta. Am spus: Bunicule, suntem mici. Vă rugăm să mergeți cu bicicleta la Kremlin și să le spuneți asta celor de acolo.”

„Sunt 90 la sută sigur că civilii au ajutat armata ucraineană. Acest lucru este întotdeauna periculos, mai ales pentru civilii care doar se adăpostesc în subsoluri și încearcă să rămână în viață”, spune el despre masacrul descoperit la Bucea.

„Nu mai am flashback-uri noaptea. Cred că am făcut totul cum trebuie. Am asigurat un nivel maxim de siguranță pentru mine și pentru soldații mei”, spune el.

Operator radio, 27 de ani

„Am semnat un contract, dar uram barăcile și obediența. Am vrut să renunț. Maiorul mi-a spus: Trebuie să rămâi. Eu am spus: Vom vedea. Am chiulit și am picat examenele. Apoi a venit colonelul, m-a tras din pat și m-a amenințat că mă va arunca în închisoare. Așa am devenit locotenent”.

A petrecut șase luni în regiunea Donbass și pe telefonul său are o listă de nume de oameni căutați de la serviciile militare ucrainene. Presupune că cineva din brigada sa a scurs-o către ucraineni.

Arată clipuri cu lansarea unor bombe cu fosfor pe 29 iunie și pe 6 iulie 2022, noaptea, peste case. În filmări nu este surprinsă și devastarea pe care au produs-o.

„Nu am filmat nici cele 12 cadavre pe care le-am văzut în mica piață de lângă Vuhledar. Bărbați în uniforme ucrainene, cu mâinile legate la spate. Și nici trupurile celor doi soldați din unitatea mea care s-au spânzurat. Erau în captivitate ucraineană, ucrainenii i-au castrat”, spune el.

„Am aflat despre Bucea la începutul lunii aprilie. Aveam din nou WiFi, am citit știri toată noaptea”.

„Am văzut doar soldați ucraineni morți în timpul războiului. Dacă un ucrainean s-ar afla acum în fața mea, nu aș putea să-l privesc în ochi”.

Tanchist, 23 de ani

„Am crescut în centrul Rusiei, fără un tată prin preajmă. Cred că m-am înscris la școala de cadeți doar pentru că îmi doream o figură paternă. Mama mea a mers la demonstrații anti-Putin. ... tatăl meu, un ofițer superior de poliție, a apărut și a spus: Te vom trimite la școala de tancuri. De fapt, eu voiam să devin cântăreț, dar ei m-au instruit pe tancurile T-72 și T-80”.

Artilerist, 28 de ani

„Sunt din sudul Rusiei. Mama este casieră, iar tatăl meu e șofer. Este ucrainean. Notele mele la școală au fost întotdeauna slabe. A trebuit să fac serviciul militar ...M-am înscris la colegiul militar, îi luau pe toți. Dar mi-am dat seama repede că viața de ofițer nu era pentru mine, și au început să fiu pasionat de programare.... Familia mea este casa mea, aș fi apărat-o cu arma în mână. Dar nimeni nu i-a atacat”.

Artist, 25 de ani

„Sunt din nordul Rusiei. Tatăl meu este soldat profesionist și a vrut același lucru pentru mine, dar nu am fost niciodată apropiați. Am decis să studiez artele. Am fost recrutat pentru serviciul militar în toamna anului 2021. Mi-au spus: Dacă semnezi un contract, poți să lucrezi la un birou, nu va trebui să porți niciodată o armă și apoi poți renunța. Așa am devenit soldat profesionist”.

Cum au fugit

„Am primit permisia de a pleca acasă în august, după șase luni de război. ... În septembrie, în ziua în care Putin a anunțat mobilizarea, am părăsit cazarma. Am zburat spre Siberia, am găsit o mașină și am condus până la granița cu Kazahstanul. M-a sunat comandantul meu, iar eu i-am spus că sunt mahmur după o noapte într-un bar nu departe de cazarmă, că mâine era ziua mea liberă și că mă voi întoarce poimâine. Până când a alertat polițiștii de frontieră, eram deja în Kazahstan. Pe drum, am citit apelurile politicienilor occidentali către noi; se răspândeau ca incendiile de pădure pe Telegram la acea vreme”, povestește Rambo.

„Am dezertat de două ori. Prima dată în luna mai a anului trecut, din Ucraina. A trebuit să luăm cu asalt un sat din Donbas de mai multe ori. Nu avea niciun sens strategic, iar unul dintre oamenii mei a fost ucis acolo. Împușcat în inimă. În cele din urmă, am început să ne prefacem că luăm cu asalt satul. Mergeam în direcția respectivă și apoi ne ascundeam în pădure înainte de a ne întoarce. Într-una din acele zile m-am împușcat în picior”, povestește Rambo.

În septembrie, după ce s-a refăcut, i s-a ordonat să se întoarcă pe front, în regiunea Donbass.

De data asta a plecat din Rusia - a fost ajutat de Idite Lesom, o organizație din Georgia ai cărei voluntari ajută soldații și recruții ruși să fugă în foste republici sovietice.

Kazahstanul este una dintre puținele țări în care rușii pot intra fără pașaport. Majoritatea ofițerilor nu au pașapoarte - iar pentru a obține unul, au nevoie de o permisiune specială din partea FSB. Granița dintre Rusia și Kazahstan are o lungime de aproape 7.600 de kilometri.

De ce au dezertat?

Trei dintre cei cinci dezertori încercaseră să își anuleze contractele înainte de începerea războiului. Până în septembrie 2022, soldaților profesioniști din Rusia li s-a permis să demisioneze, cu condiția să plătească o taxă de penalizare pentru fiecare an de serviciu neîndeplinit.

Artileristul spune că, deși depusese o cerere de renunțare înainte de război, aceasta nu i-a mai fost admisă ca să fie anunțat „Te duci în Ucraina”. Când a refuzat, motivând că tatăl său este ucrainean, a fost numit „trădător”.

Rambo spune că în urmă cu câțiva ani comandantul l-a anunțat că FSB și-a manifestat interesul pentru el doar că a coincis cu momentul când voia să renunțe la armată pentru că voia să se căsătorească. A fost amenințat și acest episod l-a ajutat să înțeleagă că legile nu se aplică în Rusia.

„Nimeni nu ne-a spus: Vă trimitem la război. Ne-au spus că vom fi transferați în Ucraina pentru trei, poate cinci zile, și că majoritatea dintre noi nici nu vor observa. Contractul meu ar fi expirat în vara anului 2023. Mi-a fost teamă că mă vor băga la închisoare. Ne era mai frică de comandanții noștri decât de ucraineni”, povestește el.

Ultima oară când operatorul radio a încercat să demisioneze, scriind că nu dorește să fie transferat în Crimeea, a fost în ianuarie 2022.

„A spus că mă împușcă în genunchi dacă îl mai deranjez cu așa ceva. ... De la arestarea lui Alexsei Navalnîi, am început să ascult muzică de protest. Din cele patru transportoare blindate de trupe din unitatea mea, doar unul era încă operațional. Casca mea era din 1941”.

Cine îi va primi?

Răspunsul pe care l-a primit artileristul de la consulul german în septembrie anul trecut a fost că nu a primit noi instrucțiuni de la Ministerul de Interne și că nu îl poate ajuta.

Tanchistul a fost reținut de poliția kazahă după ce într-un moment de panică a încercat să ia un avion spre Armenia.

Operatorul radio, stabilit în Astana, îi ajută pe dezertorii nou sosiți să găsească cazare, să colecteze și să distribuie donații și să ia legătura cu avocații.

Povestește că a reușit obțină o audiență la ambasada Germaniei din Kazahstan, mințind că pașaport și contract de muncă cu o companie germană. „Am vrut doar să vorbesc cu cineva, m-am gândit că poate m-ar ajuta dacă m-ar vedea la față".

Are un document cu toate ambasadele, organizațiile de ajutorare și fundațiile pe care le-a contactat de la sosirea sa: dată, persoană de contact, răspuns. La sfârșitul lunii martie, documentul avea 29 de intrări și la majoritatea trecuse „niciun răspuns”.

Printre ambasade se numără cele ale Marii Britanii, Canadei, Franței, Suediei și Elveției, iar printre organizații Pro Asyl, Amnesty International, Human Rights First, dar și fundații germane și Crucea Roșie.

Abia sosit în Kazahstan, în septembrie anul trecut, i-a trimis un email purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre. Aceasta spusese într-un briefing de presă: „Există oameni în Rusia care nu vor să lupte în războiul lui Putin sau să moară pentru el (...) Oricine caută refugiu pentru persecuție, indiferent de naționalitatea sa, poate solicita azil în Statele Unite".

Nu a primit răspuns.

De la ambasada SUA i s-a spus că nu este responsabilitatea lor.

Dezertorii nu sunt refugiați

A trimis apoi e-mail la ambasada germană, explicând că unitatea sa se află încă pe front și că solicită o viză umanitară. Răspunsul a venit a doua zi, nesemnat.

„O viză din motive umanitare se acordă unui grup restrâns de persoane (de obicei, politicieni și jurnaliști din opoziție sau personalități publice active). În acest caz, avem nevoie de documente justificative care să ateste activitatea dumneavoastră împotriva războiului, precum și dovezi că sunteți amenințat de autoritățile ruse (nu vă putem spune în mod specific ce documente trebuie incluse). De asemenea, trebuie să dovediți legăturile cu Germania."

Ambasada l-a mai informat că poate solicita azil, dar ar trebui să se afle în Germania pentru a depune cererea.

În noiembrie, cu un pașaport fals cumpărat pe darknet a încercat să fugă în Europa înainte ca rușii să îl treacă pe lista persoanelor urmărite internațional. El spune că a cumpărat un bilet spre Belgrad, cu escală la Frankfurt. Dar spune că compania de zbor i-a refuzat îmbarcarea pe motiv că 40 de ruși au solicitat deja azil în acest mod, iar această cale a fost blocată.

Dezertorii se întâlnesc în Astana, la câțiva pași de ambasadele europene, cu un avocat care îi îndrumă în relațiile cu autoritățile. Li s-a alăturat artistul, sosit de numai trei săptămâni.

Operatorul de radio este cel care dă sfaturile: Nu mergeți la aeroport, nu folosiți cartele SIM, evitați intersecțiile cu camere de supraveghere. El vorbește despre cum guvernul kazah este prins între Putin, pe care nu vrea să-l enerveze, și Occident ,de ai cărui bani are nevoie.

Tanchistul a fost eliberat după două zile de detenție. Dar cei din Astana nu sunt siguri care este motivul: oare kazahii îi întorc spatele lui Putin? Când artistul întreabă ce înseamnă acest lucru pentru el, nici avocatul, nici operatorul nu-i pot da prea multe răspunsuri. Ei îi recomandă să se obișnuiască cu acest statut incert.

Artistul vrea să obțină un statut de refugiat pentru a ajunge în Canada, unde are o rudă. Statul kazah este cel care decide în această privință, nu comisariatul ONU pentru refugiați (UNHCR), îl lămurește operatorul.

„Kazahii mi-au spus că nu sunt refugiat, că mi se aplică articolul 59 din Constituția rusă. Știți care este acesta? Fiecare cetățean al Federației Ruse este obligat să își apere patria”, a adăugat el.

Cei câțiva ofițeri care au reușit să ajungă în Occident (Franța, Norvegia, Spania, SUA) au fost ajutați de Vladimir Osecikin , un activist rus care trăiește în exil în Franța.

Cunoscut pentru că a dezvăluit tortura din închisorile rusești, are multe contacte în UE. De la începutul invaziei, a primit peste 500 de cereri de la soldații ruși, mult mai multe decât poate procesa.

Însă deocamdată nu va mai ajuta pe nimeni. Parașutistul pe care l-a dus la Paris a ascuns o atrocitate în care a fost implicat indirect. Fostul mercenar Wagner, care locuiește acum la Oslo, ar fi avut o altercație cu polițiștii norvegieni în fața unui bar.

Osecikin spune că înțelege îngrijorarea europenilor, dar abandonarea dezertorilor nu este o soluție. Subliniază că nu este Organizația Națiunilor Unite, că nu are bani sau avioane. Pesemne că ar putea exista o insulă undeva în Europa unde dezertorilor ruși să li se permită să meargă temporar. Sugerează că ar putea fi interogați acolo, eventual supuși unui examen psihiatric, după care să se ia o decizie în privința a cum se va proceda cu ei.