Deşi pierderea imperiului a fost uneori dureroasă pentru capitalele Londra, Paris sau Madrid, a existat o soluţionare reuşită, chiar dacă a fost nevoie de decenii pentru a fi implementată. Spania a trebuit să se împace cu Simon Bolivar şi cu sentimentul crescând al naţiunii în America Latină.
Franţa a experimentat aceeaşi mişcare anticolonială, cel mai puternic în Vietnam şi Algeria. Marea Britanie şi-a dat seama, după cel de-al Doilea Război Mondial, că imperiul nu mai era sustenabil sau convenabil, iar retragerea cu demnitate a fost cea mai bună cale.
Conducătorii coloniali au fost supăraţi, dar odată cu independenţa, majoritatea ţărilor au fost fericite să aibă relaţii strânse cu fosta putere colonială. Commonwealth-ul britanic are 54 de membri, Organizaţia Internaţională a Francofoniei are 88 de membri. Şi Spania are relaţii strânse cu alte douăzeci de ţări vorbitoare de spaniolă.
Cu alte cuvinte, ţările apreciază aceste relaţii istorice dacă se pot angaja cu puterea colonială în propriile lor condiţii. Dacă sunt trataţi cu respect, dacă consultările sunt autentice, poate exista un avantaj considerabil în participarea la aceste organisme – atât pentru fostele colonii, cât şi pentru fosta putere colonială.
Greşelile Moscovei
De ce a urmat Rusia o cale atât de diferită în călătoria către o lume post-imperială? Când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit şi naţiunile din acel imperiu sovietic au fost libere să facă alegeri, multe dintre ele au manifestat o dorinţă puternică de a evita legăturile strânse cu Moscova. Nici unul dintre cei şase aliaţi ai Uniunii Sovietice, naţiunile din Tratatul de la Varşovia - Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Ungaria, Polonia şi România (Albania s-a retras în 1968) - nu a ales să menţină un tratat militar cu Moscova. Această respingere generală trebuie să fi fost greu de acceptat pentru Moscova. La urma urmei, Uniunea Sovietică a furnizat toate antrenamentele şi armamentul acestor ţări zeci de ani, dar pare să fi eşuat în a cultiva prietenii sau o relaţie de durată. Germania de Est a fost absorbită paşnic în Germania de Vest, iar toate celelalte naţiuni din fostul Pact de la Varşovia s-au alăturat NATO între 1999 şi 2009.
Acest model s-a repetat în afara Pactului de la Varşovia, întrucât trei foste membre ale Uniunii Sovietice s-au înscris şi ele în NATO: Lituania, Letonia şi Estonia. Cu toate acestea, Rusia a stabilit propria sa alianţă, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, prin care alte cinci ţări ex-sovietice (Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan) s-au alăturat Rusiei într-un pact de securitate reciprocă.
De ce Marea Britanie, Franţa şi Spania au reuşit în general, iar Rusia, a eşuat în relaţiile post-coloniale? Unii susţinători ai lui Putin încearcă să susţină că acest colaps s-a datorat provocării SUA sau altor intenţii sinistre. Dar Forbes oferă câteva explicaţii alternative.
În primul rând, Franţa, Marea Britanie şi Spania au oferit scuze şi ajutor fostelor lor colonii. Rusia respinge orice greşeală şi, în ceea ce priveşte Polonia sau Ucraina, de exemplu, afirmă că subjugarea lor a fost pe cât de necesară, pe atât de binevenită.
În al doilea rând, cele trei foste imperii se laudă cu democraţii înfloritoare, cu libertăţi larg stabilite. Rusia, din păcate, a devenit mai puţin tolerantă şi mai puţin deschisă pe plan intern sub Putin. Nu ar trebui să fie o surpriză că are o viziune mai puţin tolerantă faţă de criticile din fostele sale colonii.
În al treilea rând, incompetenţa soft power. Rusia are un număr extraordinar de mari maeştri în şah şi ingineri de talie mondială. De ce nu oferă propria lor bursă Rhodos pentru ingineri? Unde este programul lor Fulbright pentru matematică? Rusia a avut relaţii comerciale dominante cu fostele sale colonii. SUA au oferit privilegii comerciale unilaterale naţiunilor din Caraibe. Unde este Iniţiativa Rusiei după modelul Bazinului Caraibelor pentru Europa de Est şi Asia Centrală?
Concluzia editorialistului de la Forbes este că Rusia a pierdut pentru că pare incapabilă să se împace cu sfârşitul imperiului, incapabilă să încerce să ajungă la o relaţie de egalitate cu fostele sale colonii şi să se scuture de miturile imperiale potrivit cărora ar fi fost bine primită în teritoriile pe care le-a ocupat. ”Rusia are nevoie de un de Gaulle, dar are un Bonaparte”.
