Soarele este cel mai mare și mai masiv obiect din sistemul solar însă, prin comparație cu celelalte sute de miliarde de stele din Calea Lactee, Soarele este un obiect cosmic de clasă medie, care nu se remarcă prin nimic special. În acest material Space.com prezintă informațiile pe care știința modernă le deține despre astrul pe orbita căruia se află planeta noastră.

Rază, diametru și circumferință

Soarele este aproape o sferă perfectă, fiind singurul obiect din sistemul solar cu această caracteristică. Diametrul său ecuatorial diferă de cel polar cu doar 10 kilometri (!). Raza Soarelui este de 696.000 de kilometri, iar diametrul de 1,392 milioane de kilometri. Conform oamenilor de știință, este nevoie de 109 planete Pământ pentru a acoperi complet discul solar. Circumferința Soarelui este de aproximativ 4.366.813 kilometri.

Chiar dacă este, de departe, cel mai mare obiect din sistemul solar, Soarele este doar o stea de dimensiuni medii prin comparație cu alte stele. Spre exemplu steaua Betelgeuse, o gigantă roșie, este de aproximativ 700 de ori mai mare decât Soarele și de 14.000 de ori mai strălucitoare.

"Am descoperit stele care au diametrul de 100 de ori mai mare decât Soarele. Astfel de stele sunt cu adevărat enorme. Dar am descoperit stele care reprezintă doar 1/10 din dimensiunea Soarelui", după cum menționează NASA pe site-ul SpacePlace.

Conform specialistului NASA C. Alex Young, dacă Soarele ar fi gol pe dinăuntru, ar fi nevoie de aproximativ 1 milion de planete Pământ pentru a umple acest volum.

Deși este cea mai apropiată stea de Pământ și, implicit, cea mai observată și studiată dintre stele, dimensiunile sale exacte nu sunt cunoscute, existând posibilitatea ca Soarele să fie mai mare decât ne așteptăm. Xavier Jubier, specialist în eclipse solare, a produs o serie de simulări detaliate ale eclipselor de Soare și de Lună pentru a determina cu precizie unde va cădea umbra Lunii în timpul eclipselor solare. Atunci când a dorit să verifice rezultatele obținute în simulări cu cele obținute în timpul eclipselor propriu-zise, el a ajuns la concluzia că raza discului solar ar putea fi mai mare cu câteva sute de kilometri decât am crezut.

Nici chiar misiuni științifice moderne, așa cum este misiunea Solar Dynamics Observatory (SDO), aparținând NASA, sau măsurătorile realizate în timpul tranzitului planetelor interioare prin fața discului solar nu asigură o măsurătoare suficient de exactă a razei acestei stele.

"Este mai greu decât vă imaginați să stabilim cu exactitate cât de mare este Soarele — echipamentele SDO nu dispun de suficientă precizie pentru această măsurătoare", a precizat cercetătorul NASA Ernie Wright pentru Space.com. "În mod similar, în timpul tranzitului planetelor Mercur și Venus (prin fața discului solar) nu am reușit să obținem măsurători pe atât de precise pe cât ne-am fi dorit", a adăugat el.

Conform lui Wright, diferite studii, care au apelat la o varietate de metode de măsurare, au obținut rezultate care diferă cu până la 1.500 de kilometri, o marjă de eroare care nu-i satisface pe oamenii de știință.

Soarele este sistemul solar

Volumul Soarelui este de 1,4 x 10 la puterea 27 metri cubi. Ar fi nevoie de aproximativ 1,3 milioane de planete Pământ pentru a umple acest volum. Masa Soarelui este de 1,989 x 10 la puterea 30 kilograme, adică de aproximativ 333.000 de mase terestre. Astfel, se poate spune că Soarele este sistemul solar (!), atât timp cât nu mai puțin de 99,8% din masa întregului sistem solar este reprezentată de Soare. Toate cele opt planete, cu tot cu sateliții lor, planetele pitice, asteroizii și cometele din Centura de Asteroizi și din Centura lui Kuiper nu reprezintă decât 0,2% din materia sistemului solar. În acest context, astronomilor Imke de Pater și Jack J. Lissauer, autorii unui manual de Științe Planetare, le place să susțină că sistemul solar este format din "Soare și ceva mărunțiș".

Greutatea Soarelui nu este însă constantă. De-a lungul timpului, vântul solar transportă particule, și implicit masă, spre exteriorul sistemului solar, iar Soarele se află astfel la o perpetuă "cură de slăbire". Conform astronomului Phil Plait, Soarele pierde în medie 1,5 milioane de tone de materie în fiecare secundă prin vântul solar.

Între timp, în interiorul stelei, masa este transformată în energie. Centrala de fuziune nucleară a Soarelui transformă peste 4 milioane de tone de materie solară în energie în fiecare secundă. În total, conform estimărilor lui Plait, Soarele a pierdut în total 10 la puterea 24 tone de materie în cei 4,5 miliarde de ani de existență — adică de peste 100 de ori masa Pământului. Deși pare foarte mult, această cantitate nu reprezintă decât aproximativ 0,05% din masa totală a Soarelui.

O pitică galbenă

Soarele este clasificat drept o stea din clasa G, sau o pitică galbenă. De fapt, Soarele — la fel ca și alte stele din clasa G — este alb, dar apare galben prin filtrul atmosferei terestre.

În general, stelele își măresc volumul pe măsură ce îmbătrânesc. Peste aproximativ 5 miliarde de ani, oamenii de știință sunt de părere că Soarele își va epuiza rezerva de hidrogen pe care îl folosește drept combustibil în reacțiile de fuziune nucleară. Drept urmare va începe să se umfle, transformându-se într-o gigantă roșie și va înghiți pur și simplu planetele interioare, Mercur, Venus și Pământul. Pentru o perioadă de timp, Soarele va începe fuziunea heliului (rezultat din fuziunea hidrogenului) și va produce carbon care se va combina cu restul de heliu rămas și va produce oxigen. Aceste elemente chimice mai grele se vor aduna în centrul Soarelui, iar condițiile de temperatură și presiune necesare pentru producerea reacțiilor de fuziune nucleară vor deveni din ce în ce mai greu de atins. Astfel, reactorul de fuziune nucleară se oprește, iar Soarele își expulzează straturile exterioare formând o nebuloasă planetară. În urma Soarelui va rămâne un nucleu mort, compus preponderent din carbon și oxigen — steaua noastră se va transforma într-o pitică albă foarte densă și fierbinte, care va avea dimensiunea aproximativă a Pământului.

Deși Soarele este o stea comună, banală, din multe puncte de vedere, are totuși o calitate care îl individualizează față de majoritatea stelelor: este o stea singuratică. Majoritatea stelelor au câte o stea companion, formându-se în sisteme binare, dar sunt și stele formate în sisteme de câte trei sau chiar patru aștri. Oamenii de știință nu sunt însă siguri dacă Soarele a fost mereu singur. Este posibil ca steaua sa companion să se fi aprins la o distanță foarte mare, de 17 ori mai îndepărtată de Soare decât planeta Neptun, condiții în care s-a desprins din sistemul nostru solar la puțin timp după ce s-a format și rătăcește singură prin spațiu.

"Ideea este că multe stele se formează în sisteme binare, însă cât de multe nu știm", susține Sarah Sadavoy, cercetător NASA de la Smithsonian Astrophysical Observatory. "Pornind de la cele mai simple modele (de simulări computerizate), am putea susține că aproape toate stelele se formează în sisteme binare", a adăugat ea.

AGERPRES