Snooker: Englezul Mark Selby, campion mondial pentru a doua oară consecutiv

Snooker: Englezul Mark Selby, campion mondial pentru a doua oară consecutiv

Englezul Mark Selby s-a impus cu 18-15 în fața scoțianului John Higgins în finala Campionatului Mondial de snooker, care a avut loc la Sheffield, câștigând astfel al doilea său titlu mondial consecutiv și al treilea din cariera sa, scrie BBC.

Selby s-a alăturat astfel lui Steve Davis, Stephen Hendry și Ronnie O'Sullivan, jucători care au reușit să câștige titluri mondiale consecutive.

Jucătorul englez a câștigat un premiu record, în valoare de 375.000 lire sterline, conduce în clasamentul mondial pentru a 116-a săptămână și și-a luat revanșa în fața lui Higgins, după înfrângerea din 2007.

''A avea trei titluri mondiale este de necrezut și să fiu unul dintre cei patru jucători care l-au câștigat consecutiv pentru mine era un vis'', a spus campionul mondial la snooker.

În vârsta de 33 de ani, englezul Mark Selby l-a învins pe Higgins (41 ani), după o finală memorabilă, în care a revenit spectaculos de la 4-10 la 16-12, impunându-se apoi cu 18-15.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!