Smithfield România, care are un milion de porci, nu poate estima când începe să exporte în China
Compania Smithfield România, care anunţa în urmă cu trei luni că este în ultima fază pentru a începe exporturile în China, aşteaptă ca autorităţile chineze să finalizeze înregistrarea abatorului, astfel că nu poate estima când încep livrările.
Smithfield România, care are un milion de porci, nu poate estima când începe să exporte în China (Imagine: Ionel Iancu/Mediafax Foto)
"Smithfield România va începe exporturile de carne de porc către China imediat ce autorităţile sanitar veterinare din China vor finaliza procedurile de înregistrare a abatorului, conform reglementarilor sanitar-veterinare în vigoare în China", se arată într-un răspuns transmis miercuri la solicitarea corespondentului MEDIAFAX privind situaţia exporturilor către China.
"Este prematur să facem orice estimări legate de acest subiect", a adăugat managerul de relaţii publice al companiei, Andrada Calancea.
Compania chineză WH Group, cel mai mare producător de carne de porc din lume, a preluat anul trecut compania americană Smithfield Foods, cu operaţiuni şi în România.
Smithfield Prod gestionează un abator propriu localizat în Timişoara, în incinta fostului Comtim, unul dintre cele mai mari abatoare din Europa, care produce în prezent aproximativ 30% din carcasele clasificate în România.
Capacitatea proiectată de abatorizare este de 600 de capete pe oră, procesând în prezent întregul efectiv de animale provenit din fermele Smithfield.
Conform sursei citate, compania a investit până acum peste 600 milioane de dolari în România, în cadrul grupului de firme activând Smithfield Ferme, Smithfield Prod şi Agroalim Distribution. Totodată, Smithfield deţine 50% din activele Frigorifer Tulcea.
Premierul Victor Ponta şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin , au vizitat, în 22 mai, Fabrica de nutreţuri combinate Vinga (judeţul Arad), deţinută de Smithfield România, care este cea mai mare din Europa de Sud-Est, ocazie cu care reprezentanţii companiei au declarat că se pregătesc pentru exporturile pe piaţa Chinei.
"Ne pregătim de exportul în China. Vă mulţumim pentru ajutorul acordat pentru deschiderea pieţei din China, suntem în ultima fază pentru a începe aceste exporturi cât de curând", îi spunea premierului un reprezentant al Smithfield România.
Cu ocazia vizitei, ministrul Agriculturii declara că peste aproximativ o lună (finalul lunii iunie) ar urma să înceapă exporturile de carne de porc în China.
"O să avem vizita ministrului Agriculturii (din China – n.r.) în două săptămâni la Bucureşti, dar (…) se pare că într-o lună se pot realiza deja primele exporturi în China. Vorbim pe partea de porcine, dar am semnat anul trecut un protocol, un memorandum, şi pe zona de bovine şi eu cred că tot cam în aceeaşi perioadă vor fi făcute şi primele exporturi de animale vii în China", declara Daniel Constantin.
Reprezentanţii Smithfield declarau, la vremea respectivă, că investiţia în fabrica de furaje din Vinga a fost de 40 de milioane de dolari şi a fost finalizată în 2008.
Procesul de producţie al furajelor este automatizat, iar săptămânal se obţin, atât la Vinga, cât şi într-o altă fabrică, 16.000 de tone, care hrănesc cei un milion de porci pe care îi deţine compania în ferme din ţară.
Capacitatea de depozitare a companiei este de 120.000 de tone de cereale, iar 300.000 de tone de cereale sunt cumpărate anual de la producătorii locali din vestul ţării.
În România, compania are capacitate de tranşare zilnică de 3.500 de porci.
Sursa: mediafax.ro