Slovenia suspendă traficul feroviar cu Croația înainte de sosirea migranților

Slovenia suspendă traficul feroviar cu Croația înainte de sosirea migranților

Autoritățile slovene au suspendat vineri legăturile feroviare cu Croația vecină pentru a se pregăti de sosirea previzibilă a numeroși migranți pe care Zagrebul îi va trimite spre Slovenia după decizia Ungariei de la închide granița la miezul nopții (vineri, 22.00 GMT), au anunțat căile ferate slovene, citate de AFP.

"Din cauza circumstanțelor excepționale, traficul de pasageri dintre Croația și Slovenia a fost suspendat", a informat compania căilor ferate slovene pe site-ul său. Compania a precizat că această "reacție" la "migrația refugiaților" a luată "în coordonare cu puterea publică". AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?