Slovenia: Premierul Miro Cerar şi-a anunţat demisia

Slovenia: Premierul Miro Cerar şi-a anunţat demisia

Premierul sloven de centru stânga Miro Cerar şi-a anunţat miercuri seara demisia după invalidarea unui referendum guvernamental de aprobare a unui proiect major de infrastructură, transmite AFP.

"Forţele trecutului nu ne permit să lucrăm pentru generaţiile viitoare. (...) Prezint demisia mea Parlamentului", a anunţat şeful guvernului sloven, într-o conferinţă de presă, după ce Curtea Constituţională a invalidat un referendum referitor la amenajarea portului Koper, la Marea Adriatică.

Prin acest referendum organizat în septembrie 2017, alegătorii sloveni au aprobat construcţia unei noi căi ferate pentru a deservi singurul mare port comercial sloven, de o importanţă strategică pentru ţară.

Este vorba de un proiect de referinţă al coaliţiei lui Cerar, estimat la peste un miliard de euro.

Curtea Constituţională a reproşat guvernului că nu şi-a îndeplinit obligaţia sa de neutralitate prin finanţarea campaniei cu fonduri publice.

Renunţarea lui Cerar vine pe fondul unor revendicări sociale, în serviciul public în special, unde grevele s-au înmulţit de la începutul anului, şi cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare, care ar trebui să fie organizate în luna iunie.

Anularea referendumului a fost, potrivit premierului Cerar, "picătura de apă care a făcut să se verse paharul" într-o coaliţie de guvernare compusă din trei partide între care tensiunile au tot sporit.

Miro Cerar a apreciat că revine şefului statului, Borut Pahor, decizia de a convoca sau nu alegeri anticipate.

La putere din 2014, Cerar, un jurist de 54 de ani, a făcut senzaţie câştigând alegerile legislative în fruntea unui partid cu totul nou, la câteva luni după ce a intrat în politică. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

3 Așa este în America...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...