Slovacia investește 5 mil. de euro din fonduri UE într-o instalație pentru producerea de biogaz

Slovacia investește 5 mil. de euro din fonduri UE într-o instalație pentru producerea de biogaz

"Deoarece avem un teren neprielnic pentru agricultură am decis să diversificăm activitățile agricole și să investim în construcția unei instalații pentru producerea de biogaz în Smolinske și să utilizăm resurse regenerabile. Ne-am dorit o investiție stabilă pentru asociația noastră întrucât prețurile produselor rezultate din producția agricolă sau din creșterea animalelor erau nesigure. În schimb, prețul energiei era stabil pentru o perioadă de 10 ani și astfel am putut planifica niște costuri", a declarat Roman Ruzicka, președintele asociației agricole Smolinske, pentru jurnaliștii români aflați într-o vizită externă la proiecte de succes realizate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Proiectul — în valoare totală de 5 milioane de euro — a fost contractat în ianuarie 2010 și a fost finalizat un an mai târziu, în martie 2011, iar cofinanțarea a fost asigurată prin contractarea unui credit bancar.

Investiția a presupus transformarea unor surse de energie regenerabile în biogaz, iar materialul rezultat după scoaterea biogazului este folosit ca îngrășământ pentru terenuri, prevenind astfel și eroziunea solului.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen