Slovacia a transferat în România şi Bulgaria două grupuri de migranţi fără documente legale

Slovacia a transferat în România şi Bulgaria două grupuri de migranţi fără documente legale

Poliţia slovacă a transferat săptămâna aceasta, pe calea aerului, în România şi Bulgaria două grupuri de cetăţeni străini care au fost prinşi în Slovacia fără documente de călătorie legale, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a instituţiei, Denisa Bardyova, pentru agenţia TASR.

Migranți în Italia

România a primit cetățeni din Pakistan, Eritreea şi Etiopia. FOTO Profimedia (Arhivă)

Conform purtătoarei de cuvânt slovace, le revine acum României şi Bulgariei să decidă dacă le vor acorda acestora azil sau un statut de protecţie complementară, scrie Agerpres.

La începutul acestei săptămâni, instituţiile bulgare relevante au acceptat patru cetăţeni din Irak, Afganistan şi Siria pe aeroportul din Sofia”, a spus Bardyova.

Miercuri, România a primit zece cetăţeni din Pakistan, Eritreea şi Etiopia pe aeroportul Otopeni din Bucureşti.

Migranţii au fost transferaţi în Bulgaria şi România în baza unei proceduri de transfer din Regulamentul Dublin.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda