Slăbit, Alain Delon „nu suportă” să se vadă „diminuat”, potrivit fiului său Anthony

Slăbit, Alain Delon „nu suportă” să se vadă „diminuat”, potrivit fiului său Anthony

Alain Delon, un monstru sacru al cinematografiei franceze, este „slăbit” şi „nu suportă să se vadă astfel, diminuat”, a declarat fiul său Anthony într-un interviu pentru revista Paris Match ce a fost publicat joi, informează AFP.

Alain Delon a suferit un grav accident vascular cerebral în iulie 2019. Foto Profimedia (arhivă)

Alain Delon a suferit un grav accident vascular cerebral în iulie 2019. Foto Profimedia (arhivă)

Actorul de 88 de ani, care părea foarte slăbit într-o fotografie publicată pe reţeaua de socializare Instagram de un alt fiu al său, Alain-Fabien, cu ocazia Ajunului Crăciunului, a suferit un grav accident vascular cerebral (AVC) în iulie 2019.

„Vorbeşte puţin, îl oboseşte sau îl enervează când îl facem să se repete, căci vocea lui nu este întotdeauna în ton, vreau să spun audibilă”, a dezvăluit Anthony Delon în acelaşi interviu.

Cei trei copii ai starului au depus plângere în luna iulie împotriva femeii pe care au prezentat-o ca fiind „asistenta sa socială”, o terminologie pe care aceasta din urmă o respinge, iar o anchetă a fost deschisă, în special pentru fapte de hărţuire morală.

Potrivit avocatului lor, Hiromi Rollin „l-a izolat în mod constant pe Alain Delon de apropiaţi şi de familie, utilizând manevre şi ameninţări” după AVC-ul suferit de celebrul actor.

În schimb, avocatul femeii care a fost expulzată în vara anului trecut din reşedinţa starului din Douchy-Montcorbon, o localitate situată la aproximativ 100 de kilometri sud de Paris, a anunţat că doreşte să depună o plângere „împotriva membrilor familiei Delon şi a unor gărzi de corp pentru violenţe voluntare în formă agravată (...), constatate printr-un certificat medical”.

În interviul de joi, Anthony Delon afirmă că a depus o sesizare împotriva surorii sale Anouchka Delon, acuzând-o că nu l-a informat în legătură cu faptul că tatăl lor a fost „supus la cinci teste cognitive” între 2019 şi 2022 şi că „nu l-a trecut pe niciunul dintre ele”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!