Situație absurdă: Șefa Comisiei Electorale din Rusia începe campania prezidențială pentru Putin
Ella Pamfilova, șefa instituției numită Comisia Electorală Centrală (CEC) a Federației Ruse, a făcut apel la concetățenii săi să se strângă în jurul „puterii supreme pe care o reprezintă președintele”. Fosta liberală reconvertită într-o susținătoare înfocată a regimului Putin nu l-a menționat direct pe actualul lider de la Kremlin, dar aluziile ei sunt clare.
Vladimir Putin într-o discuție cu Ella Pamfilova FOTO EPA-EFE
„Trăim acum într-o vreme în care trebuie să ne unim şi să arătăm lumii (...) cât de uniţi suntem, cât de puternici suntem, cum ne strângem în jurul puterii supreme pe care o reprezintă preşedintele”, a declarat Pamfilova, citată de agenția de presă TASS, un instrument de propagandă al Kremlinului.
Pamfilova, care în anii '90 era o susţinătoare a valorilor liberale înainte de a deveni o apărătoare a regimului Putin, a susținut că așa-numitele alegeri prezidenţiale din martie anul viitor din Rusia ar trebui să fie „catalizatorul” care să le ofere ruşilor ocazia să-şi demonstreze dragostea pentru patria lor şi „să răspundă celor care încearcă să ne atace independenţa şi pământul”.
În opinia ei, aceste alegeri vor constitui „un eveniment social şi politic foarte important nu doar pentru Rusia, ci şi pentru întreaga lume”.
„De ce spun că ele vor fi importante pentru întreaga lume? Pornesc de la faptul că o serie de ţări vor să ne slăbească (...) Ele nu pot suporta alternativa, că cineva este independent”, susține Pamfilova, citată de EFE și Agerpres .
Șefa CEC-ului regimului Putin a mai declarat că instituția aflată sub aripa sa va introduce o nouă metodă digitală de numărare a voturilor, iar ruşii vor putea folosi votul electronic în aproximativ 30 de regiuni ale ţării.
La alegerile legislative din 2021, opoziţia - atât comuniştii, cât şi liberalii - au denunţat manipularea rezultatelor votului electronic, care a fost folosit de Putin însuşi.
Comuniştii au acuzat în mod deschis Partidul Rusia Unită, al regimului Putin, că le-a smuls victoria în mai multe circumscripţii din Moscova, unde aproape două milioane de alegători au preferat această variantă de vot.
Declarațiile făcute vineri de Ella Pamfilova arată în mod clar că Vladimir Putin intenționează să rămână la putere cel puțin până în 2030.
Potrivit publicației independente Meduza, care citează surse oficiale, Kremlinul va încerca să obţină realegerea lui Putin cu peste 80% din voturi la scrutinul prezidenţial din martie 2024.
Cel mai bun rezultat electoral obţinut de Putin a fost de 76,69% din voturi, în 2012, când s-a întors la Kremlin după patru ani ca prim-ministru.
Controversata reformă constituţională din 2020 îi permite lui Vladimir Putin, aflat la putere din 9 august 1999, să candideze atât în 2024, cât şi în 2030.
Sursa: adevarul.ro