Situaţia Ucrainei pe front se va înrăutăţi spre jumătatea lui mai, estimează Budanov
Situaţia de pe frontul ucrainean se va înrăutăţi spre jumătatea lunii mai şi începutul lunii iunie, care va fi o "perioadă dificilă", a avertizat luni şeful informaţiilor militare ucrainene Kirilo Budanov, în contextul creșterii temerilor privind o nouă ofensivă rusă relatează AFP, preluat de Agerpres.
Kirilo Budanov a făcut estimarea în cadrul unui interviu pentru BBC FOTO PROFIMEDIA
„Să nu intrăm prea mult în detalii, dar va exista o perioadă dificilă, la jumătatea lui mai şi începutul lui iunie", a declarat el, întrebat despre situaţia de pe front, într-un interviu pentru serviciul ucrainean al BBC.
Armata rusă „desfăşoară o operaţiune complexă”, a spus el.
„Credem că o situaţie mai degrabă dificilă ne aşteaptă într-un viitor apropiat. Dar trebuie să înţelegem că nu va fi catastrofală. Armaghedonul nu se va produce, contrar a ceea ce mulţi spun în acest moment. Dar vor exista probleme începând de la jumătatea lui mai", a adăugat el.
Vorbind despre modul în care s-a modificat capacitatea forțelor rusești de la începutul războiului pe scară largă, Budanov a recunoscut că infanteria Moscovei are acum un echipament mai bun decât înainte, relatează Kyiv Independent.
Totuși, Rusia se confruntă cu deteriorarea calității vehiculelor militare și a altor echipamente grele, pentru că acum au în principal „echipamente reparate, restaurate după ce au fost scoase din depozite pentru depozitare pe termen lung".
„În ceea ce privește calitatea personalului: cei care au luat parte la prima fază a invaziei la scară largă din 2022 au fost profesioniști adevărați, contractori cu experiență de luptă.
Dar, de atunci, nu a mai rămas aproape niciunul dintre ei. Rusia luptă cu forțe mobilizate”, spun el.
Potrivit lui Budanov, moralul rușilor s-a îmbunătățit după capturarea Avdiivka, „dar acesta a fost un fenomen temporar".
După cucerirea Avdiivka, un oraș-cheie din linia întâi din regiunea Donețk, Rusia a început să își concentreze eforturile asupra Ceasiv Iar, un oraș situat la vest de Bahmutul ocupat. Localitatea, aflată pe un deal, se află la 30 km sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din regiune sub control ucrainean, care este un important nod feroviar şi logistic pentru armata ucraineană.
Armata ucraineană traversează deja o perioadă delicată, fiind confruntată cu o penurie de noi recruţi şi de muniţii din cauza întârzierilor importante de livrări de ajutor occidental, în special american, notează AFP, citată de Agerpres.
De cealaltă parte, trupele ruse, mult mai numeroase şi mai bine înarmate, nu încetează să avanseze spre Est şi revendică cu regularitate cucerirea unor mici sate în Donbas.
Kievul se teme acum de o ofensivă rusă în vară încă şi mai puternică.
La sfârşitul lui martie, comandantul forţelor terestre ucrainene Oleksandr Pavliuk a spus că este „posibil” un astfel de scenariu, care ar implica un grup de 100.000 de soldaţi ruşi.
Comandantul şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a recunoscut deja la jumătatea lui aprilie că situaţia de pe front „s-a deteriorat considerabil" recent. El a afirmat că vede o „intensificare semnificativă” a ofensivei ruse din martie, ceea ce a dus la „succese tactice".
Sursa: adevarul.ro