Situaţia spitelelor din Sofia rămâne critică

Situaţia spitelelor din Sofia rămâne critică

Situaţia din spitalele din Sofia rămâne critică, în unele dintre acestea, paturile puse la dispoziţia pacienţilor cu COVID-19 fiind deja pline, inclusiv cele de la Terapie Intensivă.

Într-una dintre cele mai aglomerate unităţi medicale din capitala Bulgariei, Spitalul Universitar „Sf. Anna”, secţii întregi au fost deja transformate pentru a prelua bolnavii de coronavirus, inclusiv clinica de cardiologie.

„Avem aproximativ 180 de paturi în spital. Totul este ocupat. În secţia de Terapie Intensivă, dispunem de 20 de paturi, care sunt ocupate permanent”, a declarat dr.Rada Prokopova, şeful secţiei de cardiologie.

„Deseori, vin pacienţi care iniţial sunt în formă medie, dar în următoarele două-trei zile, se dovedeşte că au nevoie de oxigen în doze mari”, a explicat medicul./ddaniela/sdm2

(www.dariknews.bg – 2 noiembrie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?