Situația juridică la zi a marilor fugari: Popoviciu, Adamescu, Bica, Dragomir, Rizea
Ministerul Justiției a comunicat situația juridică la zi a marilor fugari precum Gabriel ”Puiu” Popoviciu, Alexander Adamescu, Alina Bica, Daniel Dragomir, Cristian Rizea sau Mario Iorgulescu.
De asemenea, Ioan Bene – un afacerist clujean condamnat la 5 ani de detenție pentru evaziune fiscală, mai puțin cunoscut, dar considerat unul dintre primii fugari în Italia – își ispășește pedeapsa de 5 ani, o lună și 4 zile de detenție, cu executare, în Italia, începând cu 4 mai 2021, potrivit unor documente consultate de G4Media.ro . Inițial, s-a crezut că Bene va executa pedeapsa în Italia cu suspendare.
Vezi mai jos situația juridică la zi a marilor fugari, potrivit Ministerului Justiției.
Gabriel ”Puiu” Popoviciu – cel mai greu dintre fugarii români peste hotare, aflat la Londra, condamnat la 7 ani de detenție în dosarul Băneasa.
Potrivit ministerului Justiției, decizia autorităților judiciare britanice de refuz al predării magnatului Gabriel ”Puiu” Popoviciu nu este definitivă, așa cum s-a crezut inițial. Decizia de refuz al predării a fost apelată de procurorii britanici care reprezintă partea română, Curtea de Apel București, potrivit ministerului român al Justiției. Totuși, ministerul nu a comunicat date suplimentare privind termenele de judecată.
Sursa- Inquam Photos : George Calin " data-medium-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2022/01/Foto-2-Puiu-Popoviciu-Sursa-Inquam-Photos-George-Calin-300x188.jpeg" data-large-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2022/01/Foto-2-Puiu-Popoviciu-Sursa-Inquam-Photos-George-Calin.jpeg" data-ll-status="loaded" /> Puiu Popoviciu; Sursa: Inquam Photos / George CalinÎn august 2019, o curte din Regatul Unit a decis predarea lui Popoviciu la București, dar, pe 11 iunie 2021, Înalta Curte a Angliei și Țării Galilor i-a admis apelul lui Popoviciu și a anulat decizia de predare.
Magistrații Înaltei Curți a Angliei și Țării Galilor, lordul judecător Holroyde și judecătorul Jay, au admis apelul omului de afaceri Puiu Popoviciu împotriva deciziei de predare emisă de o curte inferioara de la Londra pe motiv că acesta nu a avut parte de un proces corect în România.
Popoviciu a fost asistat de cei mai buni avocați de la Londra, în materie de extrădări. E vorba în primul rând de de Edward Fitzgerald QC. În 2020, avocatul a fost cotat pe primul loc la Londra în materie de proceduri de extrădare.
La începutul anului trecut, pe 4 ianuarie 2021, Edward Fitzgerald QC a reușit să convingă instanța să nu îl extrădeze în SUA pe Julian Assange, fondatorul Wikileaks, căutat de FBI sub acuzații de spionaj. Ulterior, pe 10 decembrie 2021, un alt complet al Înaltei Curți de la Londra a stabilit că Assange poate fi extrădat în SUA.
Avocatul Edward Fitzgerald QC i-a reprezentat și pe Silvio Berlusconi în fața CEDO, pe miliardarul rus Boris Berezovsky și pe cecenul Akmed Zakaev în procesele privind extrădarea în Rusia.
Popoviciu a mobilizat în apărarea lui și alți avocați extrem de influenți la nivel global, precum Hunter Biden (fiul actualului președinte al SUA, Joe Biden), Louis Freeh (fost șef al FBI) și Rudy Giuliani (fost primar al New York-ului și avocat al lui Donald Trump).
Popoviciu a fost condamnat la 7 ani de detenție în dosarul Băneasa pentru că ar fi pus mâna, prin fraudă, pe terenurile din Băneasa unde se află IKEA și Ambasada SUA. Latura civilă a acestui proces privind recuperarea de către stat a terenului de peste 224 de hectare, evaluat în 2006 la peste 180 de milioane de dolati, se judecă și acum la Curtea de Apel București, unde are termen pe 14 ianuarie 2022.
Puiu Popoviciu este un magnat activ pe piața dezvoltatorilor imobiliari din România, fost partener cu Radu Dimofte în proiectului rezidențial și de retail Băneasa, în hotelurile Howard Johnson (acum Sheraton), Ramada Park și Ramada Plaza din București, dar și francizele KFC, Pizza Hut și Taco Bell. Alături de Nicoale Badea, a fost ginere al lui Ion Dincă (zis ”Dincă Te leagă”), fost prim-vicepremier în ultimul guvern comunist, deținător al mai multor poziții de forță în ierarhia de partid și de stat înainte de 1989. Dincă a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru participare la reprimarea revoluției din 1989, dar a făcut doar cinci ani de închisoare.
Alexander Adamescu – fiul magnatului Dan Adamescu, decedat în penitenciar, fost patron al Astra Asigurări, al ziarului România liberă, al magazinului Unirea și hotelurilor InterContinental și Rex din Mamaia.
Adamescu jr. se află la Londra. „Căile de atac formulate de Adamescu au fost epuizate și respinse, există hotărâre definitivă de predare a acestuia către România. Predarea va putea avea loc în momentul în care autoritățile britanice vor comunica această informație”, a comunicat MJ.
Sursa- Bursa " data-medium-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2022/01/Foto-3-Alexander-Adamescu-Sursa-Bursa-300x192.jpeg" data-large-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2022/01/Foto-3-Alexander-Adamescu-Sursa-Bursa.jpeg" data-ll-status="loaded" /> Alexander Adamescu; Sursa: BursaPe 20 octombrie 2020, Curtea Supremă a Regatului Unit i-a respins apelul lui Adamescu împotriva deciziei de extrădare emisă de West Magistrates Court, în aprilie 2018. Adamescu era vizat încă din 2016 de un mandat european de arestare pentru acuzația de mituire a unor judecători la Bucureşti și pentru care a fost deferit justiției în iunie 2021.
Alina Bica – fostă șefă DIICOT, condamnată la 4 ani de detenție pentru favorizarea infractorului Ovidiu Tender.
”Persoana solicitată se afla în Republica Italiană, procedura s-a desfășurat pe cale directă, între instanța română și instanța italiană. Instanța italiană a recunoscut sentința pronunțată în România și a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislației italiene. Hotărârea instanței italiene este definitivă. Executarea pedepsei recunoscute în Italia este suspendată până la soluționarea cererii introduse în instanță, la data de 01.06.2021, pentru o mai bună calificare juridică a infracțiunii conform dreptului italian”, a comunicat MJ.
Daniel Dragomir – fost ofițer SRI, condamnat la 3 ani și 10 luni de detenție pentru o mită de peste 400.000 de euro de la omul de afaceri libanez Ramid Ghaziri, patronul Avicola Crevedia.
Sursa- Facebook " data-medium-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2022/01/Foto-4-Daniel-Dragomir-Sursa-Facebook-300x188.jpeg" data-large-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2022/01/Foto-4-Daniel-Dragomir-Sursa-Facebook.jpeg" data-ll-status="loaded" /> Daniel Dragomir; Sursa: Facebook”Persoana solicitată a fost arestată la data de 3 februarie 2021, în Italia (informare din surse deschise – s-a predat poliției italiene însoțit de avocat). Soluționarea mandatului european de arestare este pe rolul Curții de Apel Bari. Procedura se desfășoară pe cale directă, între instanța emitentă și instanța de executare. Procedură în curs. Termen: 09.04.2022”, a comunicat MJ.
Nela Ignatenko (fostă Păvăloiu, ex-Fenechiu) – condamnată la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Ferma Băneasa, fost consilier guvernamental pe vremea premierului Călin Popescu Tăriceanu, soția ”contelui Albert Alexei von Kloss-Ignatenko, savant-cosmist şi om de ştiinţă iluminist”, un ucrainean care promovează o așa numită cultură „cosmoumanistă”, inventată chiar de el, potrivit europalibera.org.
”Persoana căutată se află în Belgia. La data de 31.03.2021, autoritățile judiciare belgiene au solicitat direct instanței informații privind condițiile de detenție, iar ANP a răspuns acestei solicitări instanței, informând în copie și MJ. Din informaţiile primite, rezultă că predarea a fost refuzată. S-a declarat apel, care este pe rol”, notează MJ.
Dragoș Săvulescu – fost acționar la Dinamo, condamnat la 5 ani și jumătate de detenție în dosarul retrocedărilor de plaje de la Constanța în care fostul primar Radu Mazăre a primit 9 ani de detenție, aflat în Italia.
”Autoritățile italiene (Curtea de Apel Napoli) au respins executarea mandatului european de arestare, au recunoscut sentința emisă de instanța română și au dispus executarea pedepsei în Italia. Totodată, instanța italiană a dispus suspendarea parțială a executării pedepsei. Autoritățile elene au respins cererea de predare a lui Săvulescu, arestat provizoriu la data de 9 august 2021, în vederea executării Mandatului European de Arestare emis de Curtea de Apel Bucureşti, care a apreciat şi dispus potrivit competențelor legale, având în vedere că este vorba de o procedură directă între instanțe. Contestația la executare, introdusă de Biroul executări penale al Curții de Apel București, are termen 11.01.2022”, a arătat ministerul Justiției.
Marian Zlotea – fost europarlamentar PDL, condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare, aflat la Bologna
”Persoana solicitată a fost arestată la data de 23 februarie 2021, în Italia. Procedura se desfășoară pe cale directă, între instanța emitentă și instanța de executare. Ministerul Justiției din Italia a informat că instanța italiană din Bologna, la data de 02.03.2021, a dispus predarea către România a persoanei solicitate. Persoana solicitată a promovat apel la Înalta Curte de Casație din Italia. Înalta Curte de Casație a Italiei a casat cu trimitere spre rejudecare cauza. Procedură în curs. Termen: 11.02.2022”, a arătat MJ.
Mario Iorgulescu – fiului președintelui LPF, Gino Iorgulescu, aflat la Milano, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, după ce în 2015, împreună cu câţiva prieteni, a sechestat şi a bătut un tânăr.
Sursa- politiaromana.ro " data-medium-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2022/01/Foto-5-Mario-Iorgulescu-Sursa-politiaromana.ro_-246x300.jpeg" data-large-file="https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2022/01/Foto-5-Mario-Iorgulescu-Sursa-politiaromana.ro_.jpeg" data-ll-status="loaded" /> Mario Iorgulescu; Sursa: politiaromana.roMario Iorgulescu este vizat și de un alt mandat european de arestare pentru că, în septembrie 2019, a omorât cu mașina un om. Era beat la volan și sub influența cocainei. În acest dosar, a fost trimis în judecată de Parchetul Capitalei în august 2020.
”După condamnarea definitivă, instanța de executare a emis un nou MEA (mandat european de arestare – n.r.) în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, conform hotărârii pronunțate împotriva sus-numitului. Ministerul Justiției asistă autoritățile implicate în procedură.
Judecătoria Sectorului 3 a emis un alt mandat european de arestare cu privire la aceeași persoană și care se află pe rolul instanței din Milano, în Italia. Se așteaptă rezultatul expertizei, care să stabilească dacă Iorgulescu, în prezent internat, după o primă suspendare a judecății pentru 6 luni, are capacitatea de a înțelege, de a voi și de a sta în judecată. Termenul pentru ambele proceduri este 31.05.2022. Procedură în curs”, a arătat MJ.
Cristian Rizea zis Cristi Ferrari – fost deputat PSD condamnat la 4 ani și 8 luni pentru corupție, aflat la Chișinău.
”Cererea de extrădare a fost formulată şi comunicată autorităților din Republica Moldova ulterior decretului președintelui de retragere a cetățeniei moldave acordate. Persoana a formulat acțiune în justiție prin care a solicitat anularea acestui decret și, la data de 12.2021, s-a respins cererea lui Rizea. Hotărârea nu este definitivă. Totodată, dosarul constituit cu privire la cererea de azil formulată de Rizea a avut termen pe 29.12.2021. Soluție: apel respins. La 4 ianuarie 2022, autoritatea moldavă a comunicat că următorul termen fixat pentru soluționarea cererii de extrădare este 28.01.2022”, a arătat ministerul Justiției.
Cristian Rizea și soția lui Josette (fostă Niculina), își petrece vacanțele la Cannes sau Monaco cu generalul SRI în rezervă, Elena Istode, zisă Anaconda, fostă şefă a Direcţiei de Securitate Economică și apoi a acoperiţilor SRI.
Tudor Florian zis Rechinul, interlop căutat de DIICOT pentru crimă organizată, șef al unei grupări care clona carduri pe Riviera Maya, Mexic. Aflt în prezent în închisoarea de maximă securitate Altiplano din Mexic.
”A fost arestat provizoriu, în vederea extrădării către România la data de 27 mai 2021 şi este încarcerat într-un penitenciar de maximă siguranţă din Mexic. Procedură în curs, de durată, din cauza legislaţiei străine care prevede termene mai lungi”, a arătat MJ.
Un caz special este Radu Mazăre, fost primar al Constanței, aflat în penitenciarul Rahova, fiind condamnat la 9 ani de detenție în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje, după ce a fost extrădat din Madagascar.
”A fost extrădat de către autoritățile malgașe în mai 2019, aflându-se în executarea pedepsei aplicate. Ulterior, la solicitarea autorităților judiciare române, au fost formulate mai multe cereri de extindere a consimțământului, pentru fapte anterioare extrădării”, a arătat MJ.
Recent, pe 29 decembrie 2021, un dosar în care au fost trimişi în judecată foştii primari ai municipiului Constanţa, Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, precum şi alţi inculpaţi, a fost restituit de instanţă la DNA.
Motivul: „Constată nulitatea absolută a actelor efectuate după data extrădării efective a inculpatului Mazăre Radu Ştefan (…), inclusiv a rechizitoriului (…) din 19.10.2020 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – ST Constanţa şi dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – ST Constanţa”, se arată în decizia postată pe portalul instanţelor de judecată.