Situația drumurilor afectate de ninsori în mai multe zone din țară

Situația drumurilor afectate de ninsori în mai multe zone din țară

Mai multe drumuri au fost închise circulației autovehiculelor din cauza ninsorii și a viscolului în mai multe județe din țară. CNADNR recomandă participanților la trafic să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării rețelei de drumuri naționale la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă sau la numerele de telefon 0219360, TEL VERDE 0800.80.9360.

De asemenea, puteți urmări situația drumurilor naționale și pe pagina de web a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA www.cnadnr.ro .

* Buzău: Circulația pe DN 2, reluată controlat

Circulația rutieră pe DN 2 între municipiile Buzău și Râmnicu Sărat a fost redeschisă parțial, luni, la prânz, circulându-se în coloană însoțită de echipaje de poliție.

"Pe șoseaua europeană DN 2 se circula controlat, pe ambele sensuri, în coloană, cu antemergător de la Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale, pe acest sectorul de drum acționând utilaje de deszăpezire, însoțite de echipaje de poliție", a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar Doinița Mihalache.

Circulația pe acest tronson de drum național a fost oprită duminică în jurul orei 11,00.

Luni, în județul Buzău mai sunt sunt blocate trei tronsoane de drum național, DN 2C între localitățile Costești și limita județului Ialomița, DN 22 între localitățile Râmnicu Sărat — limita județului Brăila, și DN 2 B Buzău-Brăila, până la limita de județ, închise în cursul dimineții de duminică.

* Traficul rutier reluat, între Bărăganu și Slobozia; între localitățile Lehliu și Drajna se circulă în coloană

Circulația rutieră a fost deschisă luni pentru toate categoriile de vehicule pe DN 21, pe sectorul de drum cuprins între localitățile Bărăganu și Slobozia (km 58+000 — km 90+750), iar pe DN 3A, între localitățile Lehliu și Drajna se circulă controlat, în coloană, în spatele utilajelor de deszăpezire, cu sprijinul echipelor de la poliția rutieră.

Potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), pe Autostrada A2, București — Lehliu, starea părții carosabile, pe ambele căi, este la această oră parțial umedă, alternând cu zone de zăpadă frământată cu material antiderapant, cu grosime de 1-2 centimetri. 'Circulația pe acest tronson de autostradă se desfășoară controlat pe ambele căi, în coloană, în spatele utilajelor de deszăpezire, cu sprijinul echipajelor de la poliția rutieră', se menționează în comunicat.

CNADNR recomandă participanților la trafic să respecte indicațiile și restricțiile Poliței Rutiere și să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării rețelei de drumuri naționale.

* Bistrița-Năsăud: Toate drumurile publice sunt deschise, dar se circulă în condiții de iarnă

Circulația pe drumurile publice din județul Bistrița-Năsăud se desfășoară în condiții de iarnă, însă nu există probleme din cauza ninsorilor, se arată într-un comunicat remis, luni, AGERPRES, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

La acest sfârșit de săptămână, precipitațiile sub formă de ninsoare au fost moderate din punct de vedere cantitativ, cumulându-se local 15 litri pe metru pătrat.

Peste 90 de utilaje au acționat, în aceste zile, pentru deszăpezirea drumurilor naționale și județene, dintre care zece doar în Pasul Tihuța. De altfel, în zona pasului au fost mobilizate șase echipaje ale Poliției Rutiere, pentru a nu permite autovehiculelor neechipate corespunzător să urce.

"Pentru curățirea drumurilor naționale de la nivelul județului Bistrița-Năsăud, echipajele S.D.N. Bistrița au acționat cu 30 de utilaje, folosind 534 tone material antiderapant (stoc existent rămas 1.145 tone). Drumurile județene au fost curățate cu ajutorul a 61 de utilaje, care au folosit 812 tone material antiderapant (sare și nisip). Zona în care s-a acționat mai intens, din punct de vedere al deszăpezirii căilor de transport rutier, a fost Pasul Tihuța. Vântul a avut intensificări la munte, cu viteze ce au depășit, pe crestele înalte, 70-80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada. În această zonă, s-a acționat constant cu 10 utilaje care au folosit 255 tone material antiderapant (sare). Mai mult, în fiecare din aceste zile, în Pasul Tihuța au fost prezente șase echipaje de poliție care au monitorizat și fluidizat traficul rutier", se arată în comunicat.

Nu au existat cazuri de persoane rămase blocate în trafic sau de porțiuni de drum închise.

* Constanța: Zeci de persoane, cazate la Primăria Hârșova după ce drumurile au fost închise din cauza ninsorii. Patru drumuri naționale sunt în continuare închise în județul Constanța: DN 2A, km. 124-km. 186, între Hârșova și Mihail Kogălniceanu, DN 22A, km. 86 — km. 64, între Hârșova și Saraiu, DN 22, km. 239 — km. 273, între Sibioara și Mihai Viteazu, DN 3, km. 128 — km. 176, între vama Ostrov — Băneasa.

* Circulația rutieră a fost deschisă pe DN73 între localitățile Valea Mare Pravăț și Fundata

* Tulcea: Circulația autovehiculelor, suspendată pe toate drumurile naționale ; o localitate, fără curent electric. Nicio persoană din județul Tulcea nu mai poate părăsi județul, după ce autoritățile au decis închiderea temporară a traficului auto pe tronsonul Somova-Isaccea de pe DE 87, din cauza viscolului și ninsorilor. O singură localitate din județ, Smârdan, nu este alimentată cu energie electrică.

* PMB: Circulația rutieră se desfățoară în Capitală în condiții de iarnă; unele trotuare sunt impracticabile

* CNADNR: Circulație rutieră deschisă pe DN2A, între Malu și Giurgeni, DN5A și 5B și DN41

* Circulația rutieră pe Autostrada A2, între București și Lehliu, deschisă luni dimineață . Circulația rutieră a fost închisă pe DN 24D, între km 9+140 — km 61+370, limită județ Vaslui — Cuca, DN 22D, km 2+000 — km 23+0000, între localitățile Măcin și Cerna și pe DN 22F, km 1+000 — km 13+900, între localitățile Horia și Nalbant din cauza ninsorii și a viscolului puternic, a anunțat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) într-un comunicat remis AGERPRES.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri